A doua centrală nucleară a României trebuia să se construiască la Sibiu. Ceaușescu:”E un loc prea frumos”

A doua centrală nucleară a României trebuia să se construiască la Sibiu. Ceaușescu:”E un loc prea frumos”

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Judeţul Sibiu a figurat pentru aproape trei decenii, anii 80, 90 şi 2000, în programul naţional pentru construcţia de centrale nucleare. Din vremea lui Nicolae Ceauşescu şi până după 2000, în acest program nuclear, zona Arpaşului de Jos, mai precis Podeiul Arpaşului, era considerată ca fiind locaţia ideală pentru construcţia celei de-a doua centrale nucleare a României. În total, programul nuclear al României început de Nicolae Ceaușecu prevedea construcţia a trei centrale nucleare: la Cernavodă, apoi una pe râul Olt, lângă Făgăraş (uneori având drept alternativă o locație pe râul Mureș) şi, în fine, ultima, pe Someş, la Letca, în judeţul Sălaj, lângă Jibou. Programul s-a aflat în atenţia Guvernului și după Revoluţie, din motive geo-strategice şi de securitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Toate studiile şi prognozele făcute în perioada comunismului şi preluate apoi după Revoluţie susţin că cea de-a doua centrală nucleară, cea de pe râul Olt, urma să fie ridicată undeva în județul Sibiu. Cum în zona municipiului Făgăraş din Brașov (la granița cu Sibiul) erau deja construite Combinatul chimic de la Victoria (n. red- recent achiziţionat de compania germană Rheinmetall) şi Nitramonia, locaţia pentru noua centrală atomo-electică nu putea fi decât zona Arpaşului, unde relieful ajuta. Este, de altfel, o explicaţie logică în condiţiile în care la Mârşa exista o industrie puternică, dar şi o unitate militară de top a României. În plus, fabricile din municipiul Sibiu, Independenţa şi IPAS, produceau deja în anii 80 unele dintre piesele necesare sistemului de îmbogăţire a uraniului şi de răcire a apei pentru viitoarele reactoare nucleare de la centrala din Cernavodă.

În epoca Ceauşescu, Statul a reuşit să pună în funcţiune un grup al Centralei de la Cernavodă, al doilea reactor fiind realizat după Revoluţie.

Centrala nucleară din zona Arpaşu de Jos

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În ceea ce priveşte construcţia centralei nucleare de pe Olt, lângă Făgăraş, sau din zona numită Podeiul Arpaşului au existat studii şi prognoze făcute de specialiştii Institutului de Fizică Atomică din Bucureşti, lucru certificat pentru Tribuna de surse bine documentate din domeniu. Acestea spun că mereu s-a vorbit de o a doua centrală nucleară pe Olt, lângă Făgăraş, iar în zona Arpaşului exista relieful propice pentru construcţia centralei. Sibianul spune chiar că a avizat proiectul centralei nucleare de pe râul Olt, lângă Făgăraş. Principalul atuu era debitului râului Olt, care ar fi ajutat foarte mult la răcirea apei şi a instalaţiilor viitoarelor reactoare. Trebuie menţionat că instalaţiile nucleare de pe râurile Olt şi Someş ar fi fost gândite să fie construite identice cu centrala de la Cernavodă. Un alt atuu era existenţa uzinelor Independenţa şi IPAS. De asemenea, în strategia lui Nicolae Ceauşescu se menţiona că apa caldă rezultată după răcirea viitoarelor reactoare să fie folosită pentru sistemul termic de încălzire termic din oraşele din apropierea centralei.

Legenda vizitei lui Ceauşescu în Podeiul Arpaşului

De construcţia unei centrale nucleare în zona Arpaşului au auzit, la mijlocul anilor 80, şi locuitorii din comuna Arpaşu de Jos. De altfel, dr. Gheorghe-Ovidiu Şerbu, fiu al comunei Arpaşu de Jos, în cartea sa intitulată „Arpaşu de Jos. Un sat în istorie – Istoria unui sat”, publicată în 2020, relatează despre o vizită a lui Nicolae Ceauşescu în zonă, tocmai pentru a prospecţiona o viitoare centrală nucleară. Dictatorul s-a uitat pe studiile şi prognozele făcute de specialiştii români în energie nuclează, însă ar fi refuzat zona Podeiul Arpaşului pe motiv că ar fi o zonă prea frumoasă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„…După realizarea centralei nucleare de la Cernavodă, Arpaşu de Jos – Podeiul nostru cel de toate zilele a fost ales ca sediu a ceea ce trebuia să fie cea de-a doua centrală nucleară a României. Mai bine de doi ani de zile, diverse şantiere și specialiști s-au perindat pe terenul ce până în 1948, aparținuse obștii satului, sub numele de Composesorat. Studii, sondaje, calcule, apoi altă echipă, alte observații în teren…˝- scrie autorul în cartea citată. Doctorul Șerbu povestește întâmplarea din 1987:

˝…S-a auzit zgomot de elicopter peste sat. De la Ocolul Silvic se știa ca „cel mai iubit dintre pământeni”, dimpreună cu „savanta de renume mondial˝ erau la vila Paltinul, de lângă lacul Bâlea. (…) A doua zi, dimineața, era prevăzută vizita tovarăşului în Podei unde urma să bată primul țăruş al şantierului centralei. Din garda Preşedintelui, conform cutumei și protocolului de stat, a făcut parte și şeful Postului de Poliție Arpaș˝- scrie în cartea doctorului Șerb. Acesta mai citează amintirile sergentului-major Roman loan: < era o splendidă zi de toamnă, senin, cerul mai albastru ca oricând, vizibilitate maximă până la Olt și pe Dealul Noului. Lume multă adunată din județele Braşov și Sibiu, căci Podeiul este situat pe granița celor două județe. La un moment dat, coborând din zările albastre, și-a făcut apariția elicopterul prezidențial. Primul a coborât Ceauşescu care, bine dispus de rezultatele vânătorii din ajun, s-a întins ca după un somn bun, de i-au trosnit încheieturile și, apoi, s-a adresa „toarășei” Elena Nae, prima-secretară a județului Sibiu: „ te-ai cam îngrășat, îți umblă bine la Sibiu”>.

Elena Nae urma să fie schimbată in același an din funcție, iar în fruntea județului avea să fie instalat Nicu Ceușescu, fiul cel mic al familiei prezidențiale.

˝Apoi Nicolae Ceaușescu a făcut un tur de orizont şi a exclamat: „ce frumos e locul ăsta, e păcat să-l stricăm cu o centrală nucleară”. Toți îl priveau perplecși, neştiind cum să reacționeze, fiind siguri că e o glumă, cel dintâi „peltic” al nației părând pus pe șotii˝- scrie în cartea amintită.

În realitate, Ceaușescu nu glumea, iar acest lucru s-a demonstrat atunci cand seful echipei de specialiști i-a spus preedintelui că sunt deja toate studiile făcute. Ceauşescu s-ar fi întors spre aghiotantul lui și a întrebat: „cine e ăsta”? Și a spus apăsat: „ centrala, tovarăși, nu se face aici, e un loc prea frumos” !

Autorul spune că Nicolae Ceaușescu ˝s-a întors, s-a urcat în elicopter, și …dus a fost˝.

Ing. Nicolae Nistor, confirmă varianta centralei de pe Olt

Construcţia centralei nucleare lângă Făgăraş este confirmată şi de ing. Nicolae Nistor, inginer emerit în minerit din România, care a devenit o figură foarte populară în mediul online în ultimul timp datorită cunoștințelor sale despre resursele naturale și industria nucleară a țării. Acesta a afirmat în cadrul unui podcast viral pe reţele de socializare, Horia Nasra Show, în urmă cu o lună, că Nicolae Ceauşescu avea în vedere construcţia celor trei centrale nucleare: „Centralele nucleare de pe Olt şi Someş ar fi fost construite identice cu cea de la Cernavodă. România dispune de resurse importante de uraniu, iar locurile centralelor trebuiau alese în funcţie de necesitatea răcirii apei din reactoare şi de seismicitate” – a spus el.

Referiri recente la centrala nucleară de pe Olt

O altă sursă importantă care confirmă faptul că şi după Revoluţie statul român a avut în vedere construcţia unei centrale nucleare pe râul Olt este fostul secretar de stat în Ministerul Industriei, Ioan Roman. Acesta a ocupat funcţia între 1998 şi 2000, dar nu a numit locaţia din judeţul Sibiu. „Consider că având în vedere cerinţele europene de securitate şi cele privind avizele de mediu pentru vecini, în momentul de faţă avem două locaţii posibile: fie pe râul Olt, fie pe Mureş. De altfel este cunoscut faptul că sunt în studiu două locaţii, una în apropiere de Făgăraş şi cealaltă pe râul Mureş, în aval de Târgu-Mureş”, susţinea loan Roman, în ziarul local din Mureş «Zi de zi», în anul 2009.

Totodată, în 2008, şeful Agenţiei Nucleare din România, Valică Gorea, considera că un amplasament optim depinde de gradul de risc la cutremure, dar şi de accesul cu utilaje foarte mari și a confirmat la rândul său amplasamentul de pe Olt drept variantă.

Autor - Cosmin PAL
06 mai 2026 la 07:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
„Vânătoare” de specii în Valea Aurie. Sibienii sunt invitați să descopere natura ascunsă printre blocuri
Locuitorii Sibiului sunt invitați duminică, 27 septembrie, să privească Valea Aurie cu alți ochi și să descopere plantele,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Crosul Inimii revine la Sibiu: alergare pentru sănătate și sprijin pentru copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano organizează marți, 29 septembrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimii, eveniment dedicat Zilei Mondiale a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Apă Canal Sibiu explică de ce apar tasări după lucrările la rețelele de apă și canalizare
Tasările și denivelările care pot apărea în carosabil după lucrările la rețelele de apă și canalizare sunt cauzate...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
De la ATI la șase săli de operație: ce aduce noul pavilion al Spitalului Militar Sibiu
Noul pavilion al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu a fost inaugurat astăzi. Investiția,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 29.09.2026 SURA MICA,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Pîslaru: Peste 688 de milioane de lei și 251 de proiecte prin PNRR în Sibiu. „Aceste investiții au ținut bugetul țării”
Peste 688 de milioane de lei și mai mult de 250 de proiecte au fost realizate sau finanțate...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Construcțiile se schimbă: tehnologia și criza de meseriași, în centrul dezbaterii de la Sibiu
Evoluția tehnologiei, schimbarea materialelor de construcție și dificultatea de a atrage tineri către meseriile tehnice au fost printre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit prin parteneriat public-privat. Pîslaru: „Ne așteptăm ca anul viitor proiectul să fie pregătit”
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit printr-un mecanism de parteneriat public-privat, după ce proiectul nu a mai...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.