Polițiștii sibieni au fost solicitați, în această seară la intrarea dinspre Mediaș către Șura Mare, la un accident în care au fost implicate două autoturisme. Pe fondul consumului de alcool, un conducător a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, în urma coliziunii ambii șoferi fiind transportați la spital.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 57 de ani, domiciliat în localitatea Șura Mare, pe fondul consumului de alcool, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un sibian în vârstă de 59 de ani. În urma coliziunii, cei doi conducători auto au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați pentru consumul de alcool, rezultând o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto în vârstă de 57 de ani”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
„ISU Sibiu intervine de urgență pe DN 14 în Șura Mare la un accident rutier. La fața locului sunt mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și un echipaj SAJ. Echipajul SMURD a preluat un bărbat în vârstă de 59 de ani care a suferit un traumatism cranian și o contuzie lombară. Este transportat la UPU Sibiu conștient. Cealaltă victimă, un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la UPU Sibiu”, potrivit reprezentanților ISU Sibiu.
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
„A băgat un om în spital”
Jurnalism sătesc.