Acţiune de caritate a Consulatului RFG pentru Centrul de îngrijire paliativă pentru copii "Carl Wolff”

Acasa >

Articol

Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu a organizat miercuri, un eveniment menit a marca într-un mod aparte ”Ziua Unităţii Germane” şi la Sibiu, acţiune care a avut loc după recepţia oficială oferită de Exce­lenţa Sa Peer Gebauer amba­sadorul Germaniei la Bucureşti.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 În acest sens invitaţii instituţii locale sibiene, cei din mediul militar şi ecumenic, inclusiv reprezentând Academia Română – prin acad Paul Niedermaier, au fost angrenaţi într-un joc sportiv legat de Campionatul European de Fotbal UEFA 2024, competiţie găzduită de Germania. Jocul a avut ca scop sprijinirea Cen­trului de îngrijire paliativă pentru copiii de la Carl Wolff Sibiu. Fiind vorba de o mini – compe­tiţie care a vizat ”regina sportului” iniţiativa mediului diplomatic german a fost sprijinită şi de echipa FC Hermannstadt. Sub îndrumarea legen­darului antrenor Viorel Hizo, participanţii au fost invitaţi să şuteze la poartă, ”fiecare şut însemnând o donaţie pentru Centrul de îngrijire paliativă pentru copii Carl Wolff Sibiu”. În acest an onarea de a intona imnul României, al Germaniei şi al Uniunii Europene a revenit elevilor de la Liceul de Artă Sibiu.

Autor
08 octombrie 2023 la 19:47

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Nu am fost niciodată adeptul zicătorii aceleia cu "cei şapte ani de acasă" care era oricum o tâmpenie,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Zeci de automobile de epocă au parcat în Piața Mare
Retro Parada Primăverii a readus în acest weekend în Piața Mare farmecul automobilelor de epocă. Evenimentul organizat de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Alegeri sub supraveghere: sute de angajați MAI mobilizați în județul Sibiu
Angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Sibiu sunt mobilizați pentru asigurarea ordinii publice pe întreaga durată a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
O introducere în lumea lui Jules Verne, deasupra Sibiului
Fotograful Dan Tarcea a surprins în imagini spectaculoase un balon cu aer cald și un avion de agrement,...
Actualitate
1 min de citit