Fatic păstrează trofeul BCR Sibiu Open. A doua victorie consecutivă în fața bunului său prieten Dzumhur în finala de la ”Pamira”

Fatic păstrează trofeul BCR Sibiu Open. A doua victorie consecutivă în fața bunului său prieten Dzumhur în finala de la ”Pamira”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Buni prieteni, bosniacii Nerman Fatic și Damir Dzumhur s-au întâlnit pentru a doua oară consecutiv în finala turneului ATP Challenger BCR Sibiu Open. Ca și anul trecut, Fatic a câștigat finala în două seturi în fața prietenului său.

Pentru Fatic, victoria de la Sibiu Open din anul 2022 a însemnat primul său titlu în circuitul ATP. Victoria a fost una dulce-amară, oponentul său din finală fiind și unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, coleg de circuit, Damir Dzumhur. Damir a fost o bună perioadă de timp în vârful clasamentului ATP, unde a ocupat chiar și locul 23. De-a lungul carierei, Dzumhur a reușit să adune din premii peste 4 milioane de dolari.

Custom Image

Istoria a făcut ca filmul turneului din 2022 să se repete identic pentru ambii competitori. Fatic a intrat pe tabloul principal ca favorit 8 iar Dzumhur, ca favorit 3, a fost alocat pe cealaltă jumătate de tablou.

Fatic a trecut în primul tur la BCR Sibiu Open de Vlad Dancu, în turul secund de Riccardo Bonadio, într-un meci ce a durat peste 3 ore și în care italianul a avut două mingi de meci, în sferturi de finală l-a eliminat pe favoritul 4, Ivan Gakhov iar în semifinale a reușit să treacă de principalul favorit, Zsombor Piros, în două seturi.

De cealaltă parte, Damir Dzumhur l-a eliminat în primul tur pe Nicholas Ionel, într-o reeditare a semifinalei de anul trecut, în turul secund pe Moez Echargui din Tunisia, în sferturile de finală l-a eliminat pe campionul din 2021, Stefano Travaglia, iar în semifinale l-a învins pe favoritul secund al turneului, Flavio Cobolli.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Ploaia a amânat finala cu paroape două ore

 

Revanșa în fața prietenului său nu a venit însă pentru Damir Dzumhur în finala de ieri. Ploaia puternică pornită cu câteva ore înaintea debutului partidei a amânat cu aproape 2 ore partida, timp în care echipa de la Tenis Club Pamira a făcut minuni pentru a aduce zgura de pe arena centrală în condiții optime de joc și fără risc de accidentare pentru jucători.

Custom Image

Nerman Fatic a început foarte bine finala și a câștigat primele trei game-uri. Dzumhur a revenit și le-a câștigat pe următoarele două, dar Fatic a tăiat avântul adversarului cu mingi bine plasate, a speculat orice eroare a prietenului său și a închis primul set cu 6-2.

Dzumhur a cerut intervenția medicului la pauza dintre cele două seturi dar a revenit pe teren pentru setul secund, pe care l-a început mai bine iar cei doi au mers cap la cap până la 4-4. Atunci, Fatic a reușit un break, iar în ultimul game și-a valorificat la maxim serviciul și l-a învins din nou pe Dzumhur în finala BCR Sibiu Open.

Custom Image

Astfel, Nerman Fatic devine primul jucător care reușește să câștige titlul turneului de la Sibiu în ani consecutivi.

Pentru mine e o nebunie totală să câștig acest turneu doi ani la rând, nici măcar nu știu să vă spun ceea ce simt acum. Vreau să îl felicit pe Damir, este un jucător excepțional, e prietenul meu și nu e niciodată ușor să joc împotriva lui, dar uite, că am jucat finala de la Sibiu de două ori și sper să jucăm împreună finala în fiecare săptămână în circuit. Vreau să vă mulțumesc tuturor, organizarea aici este nemaipomenită, ați făcut minuni cu terenul după ploaia de astăzi, suprafața de joc a fost foarte bună. Și dacă o să câștig un turneu de Grand Slam, Sibiul va fi întotdeauna pe locul I pentru mine”, a spus Nerman Fatic la ceremonia de premiere.

 

 

25 septembrie 2023 la 10:09
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cotele jucătorilor de la FC Hermannstadt s-au prăbuşit după retrogradarea în Liga 2. Doar Luca Stancu şi Kevin Ciubotaru sunt pe plus
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Matei Damian: “CS Handbal Club, în parteneriat cu secția de handbal a CSŞ Sibiu continuă tradiția de peste 100 de ani a handbalului sibian”
“Clubul Sportiv Handbal Club Sibiu, în parteneriat cu secția de handbal a Clubului Sportiv Școlar Sibiu continua tradiția...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Final de sezon pentru handbaliştii de la CSŞ HC Sibiu. “Am format caractere, am consolidat o comunitate foarte frumoasă”
Grupele de juniori ale clubului sibian trag cortina peste sezonul 2025/26 al Campionatelor Naţionale. Clubul sibian consideră că...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
AGNITA: Comunitatea aleargă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Hermannstadt rămâne fără portari şi anunţă despărţirea de primii doi marcatori şi alţi doi titulari
Echipa sibiană anunţă pe reţelele de socializare despărţirea de şase jucători, cu toţii aflaţi la final de contract....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Păltiniş Răşinari îşi află, miercuri, viitorii adversari din Cupa României
Sibiul face parte din Regiunea 3, alături de Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș. Judeţul nostre este reprezentat de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 3 zile
Sărituri de campion, acorduri de artist: povestea lui Isaac Nuță David, campionul mondial care cântă la patru instrumente
Taekwondo nu este doar despre forță, ci și despre inteligență, disciplină și sensibilitate. Dovada vine de această dată...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
O săptămână până la reluarea pregătirilor. Ultimele noutăţi din tabăra ”călăreţilor roşii”
Echipa din Şelimbăr începe pregătirea pentru noul sezon luni, 22 iunie. În momentul de faţă, oficialii ”călăreţilor roşii”...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
(FOTO) Păltiniş Răşinari câştigă Cupa României după o finală cu cinci goluri în faţa vicecampioanei ACS Bradu
Echipa lui Dragoş Năstase s-a impus cu 3-2, sâmbătă seara, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive “Obor”....
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.