Medicina naturistă: Cânepa sălbatică previne cancerul

Medicina naturistă: Cânepa sălbatică previne cancerul

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cânepa industrială a contribuit la confecţionarea veşmintelor, descoperindu-se şi calităţile ei curative. Este vorba de Cannabis sativa – cânepa care se cultivă la noi şi care poate creşte şi sălbatică. Nu este vorba de cannabis indica, planta aducătoare de moarte din care se extrag drogurile. Cânepa Cannabis sativa conţine grăsimi vegetale cu efecte în o serie de boli incurabile, cum sunt cancerul şi scleroza multiplă. Necunoscători în acest domeniu au confundat cannabis sativa cu cannabis indica şi industria românească a avut de suferit, deoarece în momentul de faţă se cultivă pe suprafeţe infime, faţă de zecile de mii de hectare cultivate la noi înainte de 1989. Acest soi de cânepă se foloseşte şi la fabricarea hârtiei şi a uleiurilor utile în anumite afecţiuni.

Încă de acum 2.000 de ani, seminţele erau folosite pentru combaterea inflamaţiilor pielii, vindecare rănilor deschide şi chiar a cancerului de piele. În timp s-a constatat ca uleiul de cânepă este regenerativ laxativ şi tonic. Uleiul de cânepă are în compoziţie trei acizi graşi esenţiali Omega 3, Omega 6, Omega 9, care ameliorează problemele astmatice, iar după 20 de zile de la administrare reduce spasmele şi durerea neuropatică în cazul sclerozei în plăci şi cu alte afecţiuni neurologice. Se vor administra câte 5 picături de ulei de seminţe de cânepă sălbatică (cannabis sativa) după mesele de dimineaţă şi seara diluate în 100 ml ceai de tei. Acest tratament se aplică şi în cazul traumatismelor craniene şi în schemie cerebrală, datorită faptului că reduce tensiunea intracraniană.

Uleiul de cânepă reduce efectele secundare ale chimioterapiei, prelungind şansele de supravieţuire ale bolnavilor cu neoplasm.

Uleiul de cânepă reduce colesterolul, iar persoanelor în vârstă le asigură energia şi vitalitatea datorită concentraţiei majore de vitamina E pe care acesta îl conţine.

Bibliografie: "Leacuri mănăstireşti" – Mariana Borloveanu

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor -
28 august 2023 la 18:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
550 de voluntari la FITS | Cum au ajuns la Sibiu trei tinere din China, Spania și Japonia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 1 zi
Isprava unei foste contabile: a transformat crâșma devenită adăpost pentru ciurdari în muzeu al satului
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean a publicat on-line un nou episod dedicat oamenilor și locurilor de poveste din...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 3 zile
Povești cu Stradivarius la Sibiu: Alexandru Tomescu vorbește despre celebra vioară Stradivarius
Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu găzduiește vineri, 26 iunie, de la ora 11:00, conferința „Povești cu Stradivarius”,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 3 zile
Ziua Iei la Muzeul ASTRA: intrare gratuită pentru cei care poartă ie autentică
Muzeul ASTRA marchează și în acest an Ziua Universală a Iei printr-o serie de evenimente dedicate tradițiilor românești,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 3 zile
Vara Copiilor la Biblioteca ASTRA Sibiu aduce ateliere gratuite, lectură, jocuri, filme și activități creative pentru copii
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu dă startul programului „Vara Copiilor”, o serie de activități gratuite dedicate celor mici, organizate...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 4 zile
Primul deceniu pentru Ambulanţa pentru Monumente: „Oraşul Ambulanţei”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Primăria vrea să amenajeze un traseu pietonal pe malul Cibinului. Investiția este estimată la aproape 35 de milioane de lei
Consilierii locali sibieni vor avea pe masă, în ședința ordinară de joi, un proiect de hotărâre prin care...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 5 zile
După succesul „Anii Drumeției”, CJ Sibiu mizează pe bicicletă: traseu nou în Țara Oltului. Parteneriat cu Primăria Avrig și „Conservation Carpathia”
Pe masa consilierilor județeni convocați la ședința ordinară din 25 iunie se va afla un proiect de hotărâre...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 zile
Mii de oameni au ieșit în centrul Sibiului la debutul FITS 2026. Cosmos în Piața Mare, spectacol cu drone, iar copiii l-au căutat pe Maki prin oraș
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a debutat vineri într-o atmosferă care a readus centrul orașului la...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 săptămână
Lansare de carte: Vanessa Steinacher își prezintă romanul „Pippa. Aventuri la balamuc”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 săptămână
Școala în satul tradițional revine la Muzeul ASTRA. Ateliere și activități pentru copii toată vara
Programul „Școala în satul tradițional” revine la Muzeul ASTRA din Sibiu începând cu 19 iunie și se va...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Restaurarea Turnului Sfatului a ajuns la 15%. Constructorul: „Cimentul folosit în trecut transforma cărămizile în nisip”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.