Cea de-a 115 Adunare Generală ASTRA va avea loc la Feştiliţa, în Republica Moldova

Cea de-a 115 Adunare Generală ASTRA va avea loc la Feştiliţa, în Republica Moldova

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În perioada 25-28 august va avea loc la Feştiliţa- Republica Moldova cea de-a 115-a ADUNARE GENERALĂ ASTRA cu tema Asociaţiunea ASTRA  şi Basarabia.

 

PROGRAM 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Vineri, 25 august 2023

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Orele10.00-20.00

– Primirea oaspeţilor la  Primăria Feştiliţa

– primirea cu pâine şi sare

– înmânarea ecusoanelor 

– înmânarea medalioa­nelor 

– înmânarea mapelor   

– cazarea în  familii

 

 Sâmbătă, 26 august  2023

  

 Orele 7.30-9.30

– Micul dejun  în familii           

 Orele 9.30-9.50

– Deplasare la Casa de cultură

Orele 10.00-12.00

– Deschiderea festivă a celei de a 115-a Adunări Generale a Asociaţiunii ASTRA

1. Imnul Naţional  al Mol­dovei

2. Imnul Naţional al Ro­mâniei

3. Imnul Asociaţiunii ASTRA

4. Rugăciune şi Binecu­vântare

5. Cuvânt de întâmpinare, preşedintele Despărţă­mân­tului  ASTRA "Vasile Moga" Feştiliţa, Ec. Nicolae Tudo­reanu 

6. Cuvântul preşedintelui AS­TREI, prof. univ. dr. Dumitru Acu,

Orele  12.30-14.30

– Sesiune de comunicări în plen

Orele  14.30-16.00

– Masa de prânz

Orele  16.00-17.30

– Sesiune de comunicări pe secţiunile:

– Asociaţiunea ASTRA în Basarabia

– Rolul ASTREI în activitatea educaţională

– Cultura în formarea omului modern.

Orele 18.00-20.00

– Adunarea Generală a Asociaţiunii ASTRA

– Alegerea  organelor de con­ducere a Adunării Gene­rale

– Raport de activitate pe  anii 2019-2022

Orele 20.30-23.00

– Cină  în familii

 

Duminică, 27 august  2023

  

– Participare la Sfânta Liturghie

– Parastas în cinstea ostaşilor români

 

Orele 13.00-15.00

Masa

Orele 16.00-19.00

– Şedinţa de închidere a Adunării Generale

                           

Ora 20.00

– Cină astristă

 

Luni, 28 august  2023

                              

Ora 9.00

– Participare la Hramul Bisericii Române din Feştiliţa

Ora 13.00

– Agapă comună la Parohie

Ora 15.00

– Plecarea oaspeţilor

24 august 2023 la 19:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Sibiu Opera Festival, la 25 de ani: trei seri cu Teatrul Goldoni din Livorno, la Sala Thalia
Sibiul găzduiește unul dintre cele mai longevive festivaluri de profil din România. Sibiu Opera Festival a ajuns anul...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 zi
„Câteva semne”, noul volum de poezie al lui Gabriel Hasmațuchi, lansat la Sibiu
Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu a găzduit o seară literară dedicată lansării volumului de poezie „Câteva semne”, semnat de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Un weekend de desen și animație, cu Paul Mureșan, la Teatrul „Gong” din Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu propune, în weekendul 10-11 octombrie, două zile dedicate desenului și...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Programul Astra Film Festival 2026, disponibil online. Peste 200 de proiecții, dezbateri și întâlniri cu cineaștii
Sibiul se pregătește să redevină, între 17 și 25 octombrie, capitala filmului documentar. Programul complet al Astra Film...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 zile
Ideile europene care prind contur în turismul sibian. Schimb de experiență între partenerii proiectului „Slowdown”
Experiențele europene în domeniul ecoturismului încep să se transforme în proiecte concrete în județul Sibiu. Un traseu de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi lansează la Biblioteca ASTRA volumul de poezie „Câteva semne”
O nouă apariție editorială semnată de poetul și eseistul sibian, despre memorie, devenire și puterea cuvântului Biblioteca Județeană ASTRA...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 3 zile
De la Caspari și Țara Vinului la Astronautul Pitz, Mediaș își transformă istoria într-un proiect de dezvoltare turistică
Mediaș încearcă să-și recupereze locul pe harta turistică a Transilvaniei printr-o strategie care adună, într-o singură poveste, peste...
Cultură
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Documentele găsite în Turnul Sfatului au ajuns la Brukenthal. Ce urmează pentru capsula timpului
O capsulă a timpului a fost descoperită în structura Turnului Sfatului din Sibiu, în timpul lucrărilor de restaurare...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Sute de exemplare de ciuperci, expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția poate fi vizitată în octombrie
Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu va găzdui, în perioada 2–31 octombrie, o expoziție dedicată diversității fungice specifice...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Capsulă cu documente vechi de peste 100 de ani, descoperită în Turnul Sfatului din Sibiu
O capsulă cilindrică în care se află un mănunchi de documente a fost descoperită luni, în timpul lucrărilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Ministerul Culturii pune la bătaie 1,8 milioane de lei pentru proiecte culturale. Organizațiile independente din Sibiu pot aplica până pe 2 octombrie
Ministerul Culturii lansează marți, 29 septembrie, cea de-a doua sesiune a apelului de proiecte destinat sectorului cultural independent,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.