Muzeul Brukenthal: expozițiie de artă transilvăneană la Gundelsheim

Muzeul Naţional Brukenthal informează că la Muzeul Transilvănean din Gundelsheim – Germania a avut loc, în 18 iulie 2023 deschiderea unei noi expoziții de artă transilvăneană.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La eveniment au participat invitați din Germania și România, reprezentanți ai ministerelor culturii din cele două state, directori de muzee, specialiști, membrii ai corpului diplomatic, artiști și alți invitați.
Din România au participat Irina Maria Cajal, subsecretar de stat și dr. Alexandru Constantin Chituță, manager interimar al Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, instituție care are o colaborare extraordinară cu Muzeul Transilvănean din Gundelsheim.

Evenimentul a debutat cu un moment muzical susținut de soliști ai Operei din Stuttgart. În cuvântul de deschidere, dr. Irmgard Sedler, președintele Asociației Muzeului Transilvănean a descris noua expoziție ce acoperă peste 400 mp: "Ea debutează cu o galerie de portrete din secolul XVIII, prezentând o familie de patricieni sași înnobilați, ilustrând astfel reorientarea orânduirii societăților orășenești ce părăsesc provincialismul autoreferențial, dobândind o conștiință cosmopolită. Stephan Valepagi și Johann Martin Stock reprezintă o generație de pictori reputați de la Sibiu până la Viena cu o deosebită influență asupra gustului artistic la trecerea de la baroc la clasicism. Din această sală nu lipsește de bună seamă nici portretul guvernatorului și confidentului regentei Maria Theresia, Baron Samuel von Brukenthal, om cu o deosebită afinitate pentru artele plastice. Trecem la producțiile artistice ale secolului XIX cu lucrări ale lui Franz Neuhauser cel Tânăr, unde întâlnim peisaje orășenești din sudul Transilvaniei, amprentate de prescripții și formule picturale de proveniență academică. Parcursul prin expoziție continuă cu Carl Dörschlag, Fritz Schullerus, Arthur Coulin și Robert Wellmann la brașovenii Fritz Kimm, Hans Eder, Hans Mattis Teutsch, Heinrich Neugeboren/dit Henri Nouveau și până la Ernst Honigberger și Heinrich Schunn sau  Ernst Graeser.”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A fost prezentat mesajul ministrului Culturii din Germania, Claudia Roth, iar Irina Maria Cajal a prezentat un mesaj din partea ministrului Raluca Turcan și a Ministerului Culturii din România, afirmând: „vă felicit pentru inaugurarea noului spațiu expozițional al Muzeului Transilvănean din Gundelsheim, prin care acest oraș devine un avanpost al tradițiilor transilvănene seculare, inserând cu legitimitate moștenirea culturală a Transilvaniei în rândul valorilor europene. Vă urez mult succes în realizarea viitoarelor dumneavoastră proiecte de cercetare cu privire la istoria sașilor din Transilvania și nu numai!”

În continuare Alexandru Constantin Chituță a prezentat un mesaj, felicitând conducerea muzeului și pe cei doi specialiști care au realizat noua expoziție, Irmgard Sedler și Markus Lörz: „Iată că frumosul ne adună împreună. Din România, din diferite orașe ale Europei centrale și ale Germaniei am venit aici la Muzeul Transilvănean din Gundelheim care deschide o nouă filă istorică luminoasă în existența sa. Puțini erau cei care credeau acum mai bine de 30 de ani că va exista și că vom asista la un asemenea moment! Am venit din centrul României, de la Sibiu – Hermannstadt, din locul în care Muzeul Național Brukenthal, instituție culturală aflată în subordinea Ministerului Culturii, duce mai departe împreună cu Parohia Evanghelică CA din Sibiu testamentul baronului Brukenthal, fondatorul muzeului. 
Muzeul Transilvănean din Gundelsheim a avut forța necesară ca  aici, în acest Castel ce domină valea râului Neckar, să depoziteze, să expună, să cerceteze și să ilustreze bogata activitate a sașilor transilvăneni pe o durată de secole. 1968, 1973, 1991, 1993 și 2023 sunt anii care au o importanță deosebită pentru istoria acestui spațiu. Domnul dr. Volker Wollmann  a inițiat un domeniu nou – al tehnicii și al meșteșugurilor tradiționale, iar din 1999 doamna dr. Irmgard Sedler a știut cum să îmbogățească colecția acestui muzeu, să deschidă noi expoziții de cultură și vestimentație urbană și artă religioasă, cum să aducă expozițiile la cele mai bune standarde de expunere și să întrețină constant relații excelente de colaborare cu diferite instituții importante din sfera muzeală și academică. Din 2014 împreună cu domnul director dr. Markus Lorz s-au adus îmbunătățiri muzeului și s-a început o nouă etapă în viața acestei instituții, de dezvoltare, cercetare, publicații, simpozioane, parteneriate. Noua expoziție la care participăm astăzi este rodul muncii în echipă Sedler și Lorz alături de alți oameni de bine, sponsori, intelectuali etc. Sunt deosebit de bucuros că una dintre cele mai apreciate obiecte din sfera muzeală- pictura își găsește aici un spațiu deosebit, într-o nouă expoziție permanentă de artă. Zecile de lucrări din colecția acestui muzeu acoperă mai bine de 3 secole din perioada modernă până la cea academică continuând cu cea abstractă și contemporană. Totodată, această nouă galerie de artă aduce o binemeritată notă și un important rol în recunoașterea și inserarea cu legitimitate a bogăției culturale a Transilvaniei în rândul valorilor și a vieții artistice central și vest Europene. Numeroși pictori sași transilvăneni care la începutul veacului al XIX-lea veneau în Germania să studieze se întorc astăzi, fiindu-le expuse lucrările pe simezele acestui muzeu. Este încă o confirmare a valorii internaționale pe care acești artiști o au astăzi. ”

Din partea Muzeului Național Brukenthal au fost înmânate medalii celor care au contribuit la realizarea expoziției și a fost dăruită pentru colecția de artă a Muzeului Transilvănean o lucrarea a artistei Suzana Fântânariu. Totodată, Alexandru Constantin Chituță a dăruit Bibliotecii Institutului Transilvănean din Gundelsheim ultimele publicații.

În continuare au luat cuvântul primarul orașului Gundelsheim, președintele Asociației sașilor transilvăneni și alți specialiști.

Muzeul Național Brukenthal are o colaborare fructuoasă cu Muzeul Transilvănean din Gundelsheim. În decursul timpului au fost organizate mai multe expoziții în Sibiu, Bistrița sau Iași dar și simpozioane comune în România și Germania și editări de volume și albume. În viitor, Muzeul Național Brukenthal va găzdui o expoziție ce va avea ca subiect deportarea sașilor transilvăneni din 1944-1945.

24 iulie 2023 la 20:13
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Conferinţele FITS 2025 aduc în faţa publicului pe actorii Bill Murray şi Kathleen Turner, pe scriitorul Wole Soyinka sau pe regizorii Alain Platel şi Alexis Michalik
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu le oferă spectatorilor şi în acest an ocazia de a întâlni...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 8 ore
„Fără Filtru” – un spectacol social, cu și despre adolescenți, la Casa de Cultură Avrig
”Fără Filtru”, spectacolul câștigător al ediției din acest an a Olimpiadei Naționale de Arta Actorului, va fi prezentat...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 14 ore
Au început pregătirile pentru „Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu” (12 – 13 iulie 2025)
Dacă vă plac spectacolele în aer liber, atmosfera de sărbătoare și activitățile specifice unui asemenea eveniment, ori dacă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Asociația „Vatra Satului – Săcădate” a „bifat” primul deceniu de activitate
În urmă cu un deceniu, un grup de tineri entuziaști din Săcădate, mari iubitori ai satului natal, oameni...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Petrecere discretă, sâmbătă, pe terasa de la Biblioteca ASTRA
O nouă petrecere cu muzică şi DJ a fost găzduită, sâmbătă, la Biblioteca Judeţeană ASTRA, de data aceasta...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 zile
Pentru iubitorii de teatru – festival la Mediaș
La Mediaș se fac ultimele pregătiri pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Teatru „Silvia Ponciu”....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 zile
Artistul sibian Florin Viorel își expune lucrările la București, la Galeria Artoteca BMB
Biblioteca Metropolitană București, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, anunță vernisajul expoziției de pictură semnate de...
Cultură
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 4 zile
Sibiu găzduiește din nou magia muzicii la Festivalul Internațional „Hermannstadtfest”, ediția a XIII-a
Sibiul devine și în acest an un punct fierbinte pe harta muzicii internaționale, găzduind cea de-a XIII-a ediție...
Cultură
3 min de citit
acum 5 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 5 zile
Spectacol pentru pici și bunici, la Agnita
Vineri, 13 iunie, agnițenii vor avea posibilitatea de a asista la un spectacol original, interactiv și foarte distractiv;...
Actualitate
1 min de citit
acum 5 zile
Teatru pe scena Casei de Cultură Avrig
Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 18, Casa de Cultură a orașului Avrig va fi gazda spectacolului de...
Actualitate
1 min de citit