Zilele Hungarikum la Muzeul ASTRA: Gulaşul, vedeta sărbătorii din Dumbrava Sibiului

Zilele Hungarikum la Muzeul ASTRA: Gulaşul, vedeta sărbătorii din Dumbrava Sibiului

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, are calitatea de gazdă și de partener în cadrul evenimentului Zilele Hungarikum, ediția a XIV-a, care se va desfășura între 30 iunie și 2 iulie în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Aici vor fi organizate activități ca un târg de meșteșugari și producători, spectacole și ateliere de dansuri și muzică populară maghiară, evenimente pentru copii și concerte, anunţă Cosmin Călinescu, purtător de cuvânt al Muzeului ASTRA.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Toate acestea au ca scop înțelegerea și conservarea culturii, tradițiilor și patrimoniului imaterial maghiar. Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, 30 iunie, iar comercianții vor aduce produse tradiționale cum sunt mierea, lavanda și diverse plante aromatice, colac secuiesc, langoș, brânzeturi artizanale, haine și accesorii tradiționale, cosmetice și obiecte decorative naturale. Vizitatorii pot lua parte la demonstrații de meșteșuguri și vor putea degusta delicatese tradiționale maghiare, pălincă, bere și vinuri artizanale. Târgul este deschis zilnic între orele 10:00 și 19:00.

În același cadru, vor fi puse în scenă ateliere interactive de țesătorie, broderie pe panglică, sculptură în lemn, dar și broderie cu mărgele.Sâmbătă și duminică, 1-2 iulie, pe tot parcursul zilei, în cadrul Zilelor Hungarikum Asociația Losonczy István din Timișoara și Asociația Kalibáskő din Miercurea Ciuc vor organiza activități tradiționale pentru copii. Aceștia vor putea intra în iurte specifice maghiare și  se vor putea înscrie la concursuri și demonstrații de mânuire a  biciurilor, armurilor și tras cu arcul.

Principala atracție a evenimentului va fi Concursul de Gătit de sâmbătă, 1 iulie, unde echipele înscrise se vor întrece pregătind diferite tipuri de gulaș și alte preparate maghiare gătite în ceaun. Vor concura peste 25 de echipe din Sibiu, Sighișoara, Cluj-Napoca, Berghia de Mureș, Nicolești Ciuc, Borsec, dar și din Ungaria, Debrecen, Kecskemét, Pécs, precum și din Topolya, Serbia – toate având sarcina de a pregăti mâncăruri tradiționale la ceaun. Preparatele vor fi evaluate de un juriu profesionist și invitați ai festivalului format din opt membri.
 
Duminică, 2 iulie, membrii juriului și bucătarii invitați vor prezenta lumea gastronomiei maghiare cu preparate deosebite care vor fi oferite și spre degustare vizitatorilor: gulyás ca în pusta maghiară, tocăniță de berbecuț de la Karcag, tocăniță de cerb, bogrács de Sibiu, ceaun de fasole ca la Mohács, tocăniță de berbecuț ardelenească, gulyás secuiesc, tocăniță de gheare, ciorbă de pește din crap, papricaș de pui, ciorbă de ciuperci. Vizitatorii vor putea degusta și deserturi proaspete, gătite la fața locului, cum ar fi: specialitatea desert din Micfalău – Covasna. langoș secuiesc sau kürtőskalács cu paprika.
 
În cele două zile de gătit la festival, sâmbătă& duminică, trupa Dream Flow, formația de țitere din Sibiu (instructor și lider de grup: Júlia Bucz), fanfara Daniel BRASS DANCE, Călin Han, Ansamblul BEKECS, formația TOKOS, formația TATROS, formația FINOM din Sfântu Gheorghe și formația ESZTERLÁNC din Ungaria vor susține spectacole muzicale”, au transmis reprezentanţii Muzeului ASTRA.

Zilele Hungarikum este un festival organizat de Asociaţia HÍD – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu și Muzeul ASTRA.

28 iunie 2023 la 14:05
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.