Peste 20 de șoferi au rămas fără permis în weekend. Amenzi de 136.000 de lei

Peste 20 de șoferi au rămas fără permis în weekend. Amenzi de 136.000 de lei

Polițiștii rutieri sibieni au avut, în perioada weekendului, acțiuni în trafic, pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic.  În urma activităților desfășurate, s-au fost constatate 10 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 24 de permise de conducere, au fost retrase 35 de certificate de înmatriculare și s-au aplicat 490 de sancțiuni contravenționale în valoare de 136.000 de lei șoferilor care au încălcat legislația.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, sâmbătă, în jurul orei 11.00, în Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe strada Grigore Ionescu de către un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Prahova. Din verificările efectuate de către polițiști s-a constatat că autoturismul era neînmatriculat. În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 334 aliniatul 1 din Codul penal.

Tot sâmbătă, în jurul orei 22.00, în localitatea Ațel, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală. La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 41 de ani, în urma verificărilor efectuate s-a dovedit că nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii medieșeni au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Duminică dimineața, în jurul orei 08.00, în Cisnădie, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru verificări o autoutilitară condusă pe strada Grigore Ionescu de către un localnic în vârstă de 51 de ani. Polițiștii au constatat că autoutilitara este neînmatriculată, fiind radiată din circulație din cursul anului 2021, iar numărul de înmatriculare montat pe mașină este atribuit unui alt autovehicul. Totodată, în urma controlului amănunțit efectuat de către polițiști cu privire la documentele autoutilitarei, s-a conturat suspiciunea că pe certificatul de înmatriculare au fost inserate date nereale cu privire la termenul de valabilitate al inspecției tehnice periodice. Astfel, la nivelul Secției de Poliție Urbană Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea unui autovehicul având număr de înmatriculare fals, fals în înscrisuri oficiale, respectiv uz de fals.

Duminică, în jurul orei 12.00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Piața Andrei Șaguna de către un localnic în vârstă de 51 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot duminică, în jurul orei 14.30, pe raza localității Nou, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 42 de ani. Din verificările efectuate a rezultat faptul că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În baza celor constatate, pe numele conducătorului auto s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. (L. B.)

19 iunie 2023 la 11:49
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.