In memoriam, Mihai Eminescu – 143 de ani de la moartea poetului (3)

In memoriam, Mihai Eminescu – 143 de ani de la moartea poetului  (3)

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Budapesta, 15 mai 1895

La acea dată calendaristică, un tânăr ardelean de naţionalitate română îşi încheia studiile la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din capitala Ungariei, susţinând teza de doctorat (potrivit uzanţelor ungureşti de atunci şi de acum), cu o lucrare redactată exclusiv în limba maghiară. O intitulase îndrăzneţ şi curajos, pentru acele timpuri şi locuri: „Eminescu, viaţa şi opera”. Autorul ei, adică acel tânăr student român din capitala Ungariei, purta numele de Elie (Ilie) Cristea. Nimeni altul decât viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu numele care îl va consacra în istorie, acela de Miron Cristea. Lapidar, vom spune că în respectivul prim-studiu biografic dedicat vieţii şi operei lui Eminescu, autorul ne dezvăluie, deosebit de argumentat, originalitatea încântătoare a limbajului poetic eminescian, remarcând că poetul foloseşte ca noutate gramaticală absolută forma gerunziului. O altă subliniere extrem de adevărată este şi cea privitoare la strădania reuşită a poetului de a crea expresii noi, surprinzător de frumoase şi de potrivite în vers, Eminescu evitând cu grijă expresiile inestetice, simpliste şi reci, inclusiv cele abstracte, apelând la epitete, comparaţii şi descrieri. Ca urmare, la Eminescu „Pădurea suspină”, „Ecoul râde de blândele plângeri ale junilor amanţi”, „Râul sfânt ne povesteşte cu ale undelor lui guri de-a izvorului său taină, despre vremi apuse…”. Remarcabile, dar şi pertinente, sunt şi constatările făcute de tânărul filolog asupra poeziei eminesiene! Mai ales că nu trecuseră nici şase ani de la moartea acestuia, iar scrieri de acest gen lipseau cu desăvârşire în literatura română. In finalul studiului biografic, autorul vine şi constată un alt mare adevăr, privitor la scrierea aproape muzical-vorbită a poeziei lui Eminescu. Dovadă că în efortul său de a împrospăta limba română literară, din acea vreme, Mihai Eminescu apelează şi la unele cuvinte desprinse dintre filele îngălbenite ale vechilor hrisoave rămase de la cronicarii moldoveni, munteni şi ardeleni!

O succintă prezentare a autorului acelei teze de doctorat:

Se naşte, de la Reghin mai în sus, pe valea superioară a Mureşului, în satul Stânceni, din vecinătatea Topliţei Române (actualul judeţ Harghita), în data de 18 (20) iulie 1868 şi se stinge din viaţă la Cannes-Franţa, la 6 martie 1939. Frecventează Gimnaziul Săsesc din Bistriţa, iar în continuare pe cel grăniceresc din Năsăud. Urmează cursurile Institutului Teologic din Sibiu (actualmente Facultatea de Teologie „Sf. Ierarh Andrei Şaguna” a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu), după care profesează ca învăţător-director al Şcolii Confesionale române din Orăştie, iar între anii 1891-1895 este student la Budapesta. Încheind studiile universitare revine la Mitropolia Ortodoxă din Sibiu, instituţie care îl trimisese la studii în străinătate, cu o bursă oferită de Fundaţia „Emanuil Gojdu”. Aici va îndeplini mai multe funcţii, devenind nu numai un apreciat colaborator al revistei „Telegraful Român”, dar şi un adevărat „diriginte de şantier” al viitoarei Catedrale Mitropolitane, pentru ca în 1905, anul sfinţirii acesteia, să îndeplinească şi funcţia de preşedinte al Despărţământului Sibiu al Asociaţiunii Transilvane ASTRA. Devine Episcop de Caransebeş, iar după Unirea de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, ocupă scaunul, rămas vacant, de mitropolit primat al Bisericii din România, funcţie întregită de titlul de membru de onoare al Academiei Române, contribuind din plin la unificarea bisericii românilor ortodocşi, în baza prevederilor statutului şagunian. La 1 noiembrie 1925 este „uns”patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, calitate în care se implică şi în edificarea construcţiei a două biserici româneşti: cea din Ierusalim şi cea din ţinuturile Iordanului, inclusiv în înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române din SUA şi Canada.

Nelu Vulcan-Agnițeanul

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

14 iunie 2023 la 13:19
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Atacantul care a retrogradat cu FC Hermannstadt e la un pas să joace în cupele europene
Marko Gjorgjievski este dorit de Sileks, echipa din Macedonia de Nord care va evolua în preliminariile UEFA Conference...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
De ce te-ai plimba pe strada Gării care nu ajunge, teoretic, la gară
Cred că majoritatea orașelor din România au câte o stradă numită a Gării. Strada care, cumva, pe diverse...
Actualitate
11 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
(FOTO) AFC Agnita pierde pe teren propriu primul meci din barajul pentru promovarea în Liga 3
Campioana judeţeană a Sibiului a cedat cu 1-0, sâmbătă seara, la Agnita, în faţa câştigătarei Ligii a IV-a...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 2 zile
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 2 zile
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.