Nu ai voie în Belvedere că nu e gata. Dar unde scrie că nu e gata?

Nu ai voie în Belvedere că nu e gata. Dar unde scrie că nu e gata?

Majoritatea sibienilor (sper eu) ştiu ce e aia Belvedere şi la pariu că s-au plimbat pe acolo minimum o dată. Majoritatea sibienilor însă nu ştiu că, deşi are alei, nu le cade nimic în cap sau pe picior, nu cad în niciun hău, nu există risc de înec sau contaminare NBC, în parc nu e voie că e periculos, că e încă în şantier. Dacă ne luăm după ce se serveşte presei, Parcul Belvedere, "din zona Tilişca" – spun unii, eu spun din capătul lui Preot Bacca, era, încă de la începutul lui martie, terminat în proporţie de 90%. Oau ce tare, felicitări, mamă ce investiţie frumoasă, sustenabilă, verde şi cu 4 milioane mai scumpă decât s-a preconizat, dar asta e se pare o regulă la orice e investiţie publică la Sibiu: Scump din prima, apoi iar scumpit după aia. Din aprilie ar trebui să fie gata, dar asta afli doar dacă scormoneşti prin presă, că la intrarea în parc nu apare niciun "document" din acela tip plăcuţă de şantier, care să spună asta, pentru că atunci ai şti cu cât a întârziat ctitoria iepocii ce cu îndreptăţită mândrie locală o numim epoca…. în fine.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A, la intrare e un panou-gard şi mai multe panouri care îţi spun că mamă ce ditamai şantierul e acolo şi că nu ai voie decât şi decât, deşi de regulă e plind e lume care, teoretic, ar trebui să ajungă la urgenţe pentru că e şantier, rişti să cazi tu sau să cadă altceva peste tine, încurci muncitorii harnici de la companie, dar uite că nu e aşa.

Plus că teoretic şi oficial, parcul e gata de câtveva luni şi tot teoretic, Primăria spune că virgulă constructorul e amendat zilnic cu nuştiucât, ceea ce ar fi bine şi ne-a bucura să fie şi real, nu doar declaraţie în presă pe undeva.

Deci dacă vrei să faci o plimbare de vis prin Belvedere cel gata neterminat, vei fi întâmpinat la intrare de un panou în care ai 1 buc placă avertizoare cu chestii clasice de şantier şi un indicator rutier cu interzis oricărui tip de vehicul pe sensul de mers. Conform indicatorului, pietonii au liber (pentru că e rutier), aşa cum e pe orice stradă cu un asemenea indicator. În plus, indicatorul e vandalizat cu înscrisuri făcute cu un marker, deci e clar vandalizare pe domeniul public.

Dar hai să vedem ce scrie: "ÎN INCINTA PARCULUI/ATÂT/PĂRINţII CÂT şI COPII(I)". Trecem peste detaliul că nu spune CE trebuie să facă părinţi şi copii' sau nu. Dar să zicem că, noa, indicator interzis, alea alea. Apoi: deci dacă tu eşti un cuplu proaspăt căsătorit sau nu, sau de unul singur, cu condiţia să nu ai copii, ai voie. Dar stai, tot nu ai voie pentru că simultan şi tu eşti, indiferent de vârstă, copilul părinţilor tăi. La fel, bunica ta nu are voie singură pentru că este mama parinţilor tăi, deci nici mama nu are voie, ea fiind tot părinte, deşi tu poate ai nepoţi. Deci avem aici o adâncă şi neaşteptată filosofie: e interzis pentru toată lumea, pentru că toată lumea e ori părinte, ori copil. OAU! Bine, Ok, dar ce mai scrie?

"Se deschide pe data de 30.09". Păi asta e o informaţie super-informaţie atâta vreme cât Primăria, titrată de ziare online sau reale, spune că nu ştie data deschiderii. Data deschiderii este astă primăvară. Acum trebuia ca parcul deja să aibă uzură de la atâta folosinţă. A, faptul că se deschide pe 30 septembrie ar fi o chestie atât de anapoda, încât poate fi reală, fiind vorba de Sibiu. Adică deschzi când vine toamna, că vara nu poţi termina pretinsul 10% până la finalizarea totală. Sau dacă la începutul lui martie se aştepta inaugurarea cu fotografi la datorie până ce plantele vor fi în plenitudinea lor frunzoasă şi floroasă, acum probabil se va înaugura când vor fi fructele bune de cules, poate punem şi de o Ziua Recoltei, pardon, Hermannstadt Bellevue Harvest Day, cu foodtruckuri şi concerte.

Dar ce mai scrie? "Se vor întocmi sancţiuni de către Poliţia Locală". Unde,? Pe suprafa unei amenajări de şantier? Păi ce să caute acolo? Are instructajul de Protecţia Muncii făcut? Are aprobare să îşi desfăşoare activitatea în incinta'? Hai domnule, abia îi vezi prin parcuri gata făcute şi vin ei aici la capătul urbei? Păi ce fac oamenii aici în-călcând prin parc, este un mod de protest al sibialului redeşteptat de anestezicul "mamă ce super-oraş avem" şi de a taxa toate lălălielile  şi întârzierile care îţi fac localitatea să fie de râsul oricui vede.

Păi eu aş face aşa: aş pune oamenii să vină cu declaraţie pe proprie răspundere (ca în pandileală când ne-au încuiat în casă de fraieri ce-am fost), cum că îşi asumă tot ce pot păţi dincolo de gard pe teritoriul lui şantierul în lucru. şi gata, mă scot, că nu mai e răspunderea mea. Ba aş face şi briefinguri de protecţia muncii înainte de acces. şi tur ghidat, plătit.  

Uite, voi veni într-o zi (cu risc de a fi taxat ca fiind copilul mamei mele, să nu am voie, să văd cu cât avânt sustenabil şi rezilient se munceşte acolo în Parcul Vietzi numit Belvedere. Nu de alta dar acum, sincer, am avut cele mai apatice păreri despre locul ăla, dar uite că e fain, mai ales seara, când apune soarele.

 

 

11 iunie 2023 la 19:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.