Vizita șefilor misiunilor diplomatice acreditate în România în județele Sibiu și Timiș

Ministerul Afacerilor Externe a organizat, în perioada 21 – 23 mai 2023, o vizită de informare și documentare în județele Timiș și Sibiu pentru șefii misiunilor diplomatice acreditate la București. Vizita face parte din programul anual de diplomație publică al Ministerului Afacerilor Externe, având drept scop stimularea dialogului direct dintre reprezentanții misiunilor diplomatice din România și autoritățile locale și mediul de afaceri, precum și promovarea istoriei, patrimoniului cultural și potențialului turistic ale României.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vizita, organizată cu sprijinul autorităților locale din județele Timiș și Sibiu, la care au participat și reprezentanți ai mediului cultural, de afaceri și ai producătorilor locali, a pus în evidență potențialul turistic, cultural și economic al celor două regiuni, alături de posibilitățile de consolidare a cooperărilor la nivel bilateral. De asemenea, acțiunea a mai avut drept scop promovarea orașelor Timișoara și Sibiu, desemnate drept capitale Europene ale Culturii în anul 2023 și, respectiv, în 2007.

Programul vizitei în județul Timiș a cuprins întâlnirea dintre șefii misiunilor diplomatice cu ÎPS Ioan Sălăjan, Mitropolitul Banatului, la Catedrala Metropolitană Ortodoxă, vizitarea Bienalei de artă contemporană Art Encounters: My Rhyno is not a Myth, a expozițiilor Adrian Ghenie – Corpul imposibil și după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după, precum și întâlnirea cu reprezentanți ai mediului de afaceri din județ.

Programul a inclus vizitarea Domeniului Regal Săvârșin, întâlniri cu reprezentanții autorităților locale și ai mediului de afaceri din județul Sibiu, precum și vizitarea Muzeului Național Brukenthal și a Muzeului Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu. (L. B.)

Custom Image

24 mai 2023 la 09:59

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 7 ore
„Ce înseamnă să am grijă de mine?”, atelier la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Astra îi așteaptă pe tinerii cu vârsta între 10 – 13 ani la un atelier dedicat vârstei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 19 ore
Radu Carp: „Realitatea augmentată din mentalul uman are nevoie azi de lumina înțelepciunii”
Asistența prezentă, în sala Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA, la dezbaterea focusată pe logica stategiilor doctrinale paradoxale din...
Eveniment
5 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 19 ore
Viceamiralul Jan De Beurme a avut întrevederi cu membrii Comandamentului NATO de la Sibiu
În contextul derulării exercițiului Dacian Spring 2025, Inspectorul General al Inspectoratului General al Apărării din Belgia, viceamiralul Jan...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 20 ore
Inaintări în grad la Comandamentul NATO Sibiu
Militari din HQ MNC-SE au fost înaintați în grad pentru contribuțiile lor. Printre aceștia, generalul de brigadă Constantin...
Actualitate
2 min de citit