Einstein: ”Dacă albina ar dispărea, nu ne-ar mai rămâne decât patru ani de trăit”

Einstein: ”Dacă albina ar dispărea, nu ne-ar mai rămâne decât patru ani de trăit”

Savantul-fizician atomist Albert Einstein (n.14 martie 1879,Ulm,Germania-m.18 aprilie 1955,Princeton,New Jersey,SUA), pe când defini­tiva teoria relativităţii, cea care avea să îl facă celebru în lu­mea întreagă, gândea cu glas tare cam aşa: Dacă îmi reuşeşte teoria (E=mc2, res­pectiv: Echivalenţa masă-energie), nemţii vor spune că sunt de-al lor, iar francezii că sunt Cetăţean al Lumii. De îmi va fi respinsă, francezii mă vor declara german, iar germanii, evreu” . Până, una alta, era fizicianul-teoretician de etnie evreiască, cel care la vârsta de 41 de ani primeşte titlul de Laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, după care se refugiază în Elveţia, iar apoi în SUA, unde în anul 1933 este naturalizat american şi numit profesor titular la catedra de fizică pură a prestigioasei universităţi Princeton. Câteva dintre spusele sale, devenite celebre: ”Stilul de viaţă vege­tarian ar putea influenţa po­zitiv soarta omului”; ”Ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este oarbă”; ”Important este să nu te opreşti niciodată din 
a-ţi pune întrebări”; ”Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în acelaşi timp”;”Imaginaţia este mai im­portantă decât cunoaş­terea”; Dacă albina ar dis­părea, nu ne-ar mai rămâne decât patru ani de trăit. Pen­tru că dacă nu mai sunt al­bine, nu mai e polenizare, nu mai sunt plante, nu mai sunt animale, nu mai sunt oameni”. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alexandru Vaida Voievod  (n. 27 februarie 1872-d.19 martie 1950)

Se naştea în aşezarea tran­silvană denumită de adminis­traţia austro-ungară când Olpret când Alparet, în vreme ce românii băştinaşi ai acelor pământuri i-au spus, în limba lor interzisă şi batjocorită, Bobâlna. Localitate de unde a pornit, în anul 1437, sân­geroasa răzvrătire ţărănească antifeudală, condusă de Gheor­ghe Doja. Aşezare si­tuată nu departe de Dej şi de Becleanul pe Someş, dar şi de Apahida şi de Clujul-Na­poca. Se trăgea dintr-o veche şi bogată familie de români, înrudită cu episcopii greco-catolici Ioan Bobu (1739-1830) şi Ioan Lemeni (1780-1861). Unii dintre strămoşii acestora fiind înnobilaţi în anul 1627 de către principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen (1580-1629). Ca urmare au fost îndreptăţiţi să îşi adauge la numele de familie şi titlul de Voievod. Unul dintre verii săi, preotul Gavril Vaida, era bunicul mamei lui Corneliu Co­posu (1914-1995), per­sona­litate marcantă a vieţii politice din perioada inter­belică şi din cea care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. Studiile primare şi cele liceale le-a făcut în trei locuri diferite: Cluj, Bistriţa şi Braşov, iar cele de medicină la Universitatea din Viena, fiind educat în spiritul şcolii şi disciplinei austriece. În două rânduri, respectiv în anii 1893 şi 1905, participă la Sibiu la reuniunile Partidului Naţional Român, fiind coautor al „Me­mo­randului” românilor tran­sil­văneni adresat împăratului Franz Joseph (1830-1916). Curând, după formarea primului guvern al României Mari, el va îndeplini funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri, fiind simpatizant, iar apoi susţinător, al Regelui Carol al II-lea (1893-1953) şi politicii sale totalitariste. O întâmplare, aparent neîn­sem­nată. Când din iniţiativa doam­nei Maria (Lica) Antonescu (soţia mareşalului Ion Anto­nescu: 1882- 1946) se con-
s­truiau, în două sate de pe cursul mijlociu al Oltului, un Dispensar Medical la Arpaşu de Jos şi o Şcoală Generală la Viştea de Jos, Alexandru Vaida-Voievod o însoţeşte la momentele festive ale inau­gurării impunătoarelor edificii de utilitate publică. Odată cu venirea la putere a comuniş­tilor este arestat, apoi imobi­lizat la domiciliul casei sale din Sibiu, unde va sta până în ziua morţii: 19 martie 1950. Va fi înmormântat, aproape în secret, în Cimitirul Central din Sibiu, însă ulterior, după 1989, i se va pregăti un mormânt odihnitor, având la căpătâi un monument funerar pe mă­sura meritelor sale deose­bite avute în viaţa culturală şi politică a ţării sale pe care a iubit-o nespus de mult şi a slujit-o eroic. Osemintele fiin­du-i reînhumate creştineşte pe „Aleea cărturarilor ardeleni”, din preajma „Bisericii dintre Brazi” a Sibiului, alături de alţi oameni de seamă ai Ardea­lului, între care, în ordinea anului naşterii fiecăruia dintre ei: George Bariţiu (1812-1893), David Urs de Marginea (1816-1897), Alexandru Pa­piu-Ilarian (1827-1877), Iosif Şterca Şuluţiu (1827-1911) şi Ioan Raţiu (1917-2000). 

Autor -
22 mai 2023 la 20:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 8 minute
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Ca să îți dai seama că nu ne mai facem bine, vezi cum se bucură unii că o biserică a fost inundată
Printre clădirile victimele ale inundației cauzate de ploaia torențială de luni s-a aflat și Biserica zisă "din Groapă"....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 12 ore
Isprava unei foste contabile: a transformat crâșma devenită adăpost pentru ciurdari în muzeu al satului
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean a publicat on-line un nou episod dedicat oamenilor și locurilor de poveste din...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 15 ore
Interviu Ion Marian Țiplic: „Sibiul dispune de un patrimoniu excepțional”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 16 ore
Fără pistă de competiție, dar cu piloți pe podium. Sibiul rămâne un nume important în kartingul românesc
Deși nu dispune de o pistă destinată competițiilor naționale de karting, Sibiul continuă să fie prezent în motorsportul...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 17 ore
Parcul Sub Arini, în centrul unei dezbateri despre viitorul spațiilor verzi. Specialiști din întreaga țară vin la Sibiu
Viitorul parcurilor urbane, biodiversitatea și modul în care orașele pot răspunde provocărilor generate de schimbările climatice vor fi...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Trei persoane condamnate pentru trafic de droguri
Polițiștii sibieni au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pentru infracțiuni de trafic...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 19 ore
Cisnădie: Spitalul Orăşenesc, etalon al normalităţii în comunitate
Spitalul Orăşenesc Cisnădie a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai moderne unităţi spitaliceşti din judeţul Sibiu....
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Peste 3.000 de elevi sibieni au susținut proba la Matematică. Aproape 120 au absentat
Emoțiile Evaluării Naționale au continuat miercuri, 24 iunie, cu proba scrisă la Matematică. În județul Sibiu, 3.159 de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 20 ore
Consiliul Județean scoate la licitație foste centre sociale și clădiri nefolosite. Contractele se vor încheia pe 25 de ani
Consiliul Județean Sibiu va dezbate în ședința ordinară din 25 iunie un proiect de hotărâre prin care mai...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.