Savantul-fizician atomist Albert Einstein (n.14 martie 1879,Ulm,Germania-m.18 aprilie 1955,Princeton,New Jersey,SUA), pe când defini­tiva teoria relativităţii, cea care avea să îl facă celebru în lu­mea întreagă, gândea cu glas tare cam aşa: Dacă îmi reuşeşte teoria (E=mc2, res­pectiv: Echivalenţa masă-energie), nemţii vor spune că sunt de-al lor, iar francezii că sunt Cetăţean al Lumii. De îmi va fi respinsă, francezii mă vor declara german, iar germanii, evreu” . Până, una alta, era fizicianul-teoretician de etnie evreiască, cel care la vârsta de 41 de ani primeşte titlul de Laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, după care se refugiază în Elveţia, iar apoi în SUA, unde în anul 1933 este naturalizat american şi numit profesor titular la catedra de fizică pură a prestigioasei universităţi Princeton. Câteva dintre spusele sale, devenite celebre: ”Stilul de viaţă vege­tarian ar putea influenţa po­zitiv soarta omului”; ”Ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este oarbă”; ”Important este să nu te opreşti niciodată din 
a-ţi pune întrebări”; ”Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în acelaşi timp”;”Imaginaţia este mai im­portantă decât cunoaş­terea”; Dacă albina ar dis­părea, nu ne-ar mai rămâne decât patru ani de trăit. Pen­tru că dacă nu mai sunt al­bine, nu mai e polenizare, nu mai sunt plante, nu mai sunt animale, nu mai sunt oameni”. 

Alexandru Vaida Voievod  (n. 27 februarie 1872-d.19 martie 1950)

Se naştea în aşezarea tran­silvană denumită de adminis­traţia austro-ungară când Olpret când Alparet, în vreme ce românii băştinaşi ai acelor pământuri i-au spus, în limba lor interzisă şi batjocorită, Bobâlna. Localitate de unde a pornit, în anul 1437, sân­geroasa răzvrătire ţărănească antifeudală, condusă de Gheor­ghe Doja. Aşezare si­tuată nu departe de Dej şi de Becleanul pe Someş, dar şi de Apahida şi de Clujul-Na­poca. Se trăgea dintr-o veche şi bogată familie de români, înrudită cu episcopii greco-catolici Ioan Bobu (1739-1830) şi Ioan Lemeni (1780-1861). Unii dintre strămoşii acestora fiind înnobilaţi în anul 1627 de către principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen (1580-1629). Ca urmare au fost îndreptăţiţi să îşi adauge la numele de familie şi titlul de Voievod. Unul dintre verii săi, preotul Gavril Vaida, era bunicul mamei lui Corneliu Co­posu (1914-1995), per­sona­litate marcantă a vieţii politice din perioada inter­belică şi din cea care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. Studiile primare şi cele liceale le-a făcut în trei locuri diferite: Cluj, Bistriţa şi Braşov, iar cele de medicină la Universitatea din Viena, fiind educat în spiritul şcolii şi disciplinei austriece. În două rânduri, respectiv în anii 1893 şi 1905, participă la Sibiu la reuniunile Partidului Naţional Român, fiind coautor al „Me­mo­randului” românilor tran­sil­văneni adresat împăratului Franz Joseph (1830-1916). Curând, după formarea primului guvern al României Mari, el va îndeplini funcţia de Preşedinte al Consiliului de Miniştri, fiind simpatizant, iar apoi susţinător, al Regelui Carol al II-lea (1893-1953) şi politicii sale totalitariste. O întâmplare, aparent neîn­sem­nată. Când din iniţiativa doam­nei Maria (Lica) Antonescu (soţia mareşalului Ion Anto­nescu: 1882- 1946) se con-
s­truiau, în două sate de pe cursul mijlociu al Oltului, un Dispensar Medical la Arpaşu de Jos şi o Şcoală Generală la Viştea de Jos, Alexandru Vaida-Voievod o însoţeşte la momentele festive ale inau­gurării impunătoarelor edificii de utilitate publică. Odată cu venirea la putere a comuniş­tilor este arestat, apoi imobi­lizat la domiciliul casei sale din Sibiu, unde va sta până în ziua morţii: 19 martie 1950. Va fi înmormântat, aproape în secret, în Cimitirul Central din Sibiu, însă ulterior, după 1989, i se va pregăti un mormânt odihnitor, având la căpătâi un monument funerar pe mă­sura meritelor sale deose­bite avute în viaţa culturală şi politică a ţării sale pe care a iubit-o nespus de mult şi a slujit-o eroic. Osemintele fiin­du-i reînhumate creştineşte pe „Aleea cărturarilor ardeleni”, din preajma „Bisericii dintre Brazi” a Sibiului, alături de alţi oameni de seamă ai Ardea­lului, între care, în ordinea anului naşterii fiecăruia dintre ei: George Bariţiu (1812-1893), David Urs de Marginea (1816-1897), Alexandru Pa­piu-Ilarian (1827-1877), Iosif Şterca Şuluţiu (1827-1911) şi Ioan Raţiu (1917-2000).