În timpul deplasării spre UPU Sibiu, o ambulanță SAJ, a fost implicată într-un accident rutier, joi seara. Două echipaje SMURD au intervenit la fața locului.
Pacientul din ambulanță, un bărbat în vârstă de 36 de an, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la UPU Sibiu.
O femeie, șoferița autoturismului, în vârstă de 39 de ani, a fost rănită ușor, a primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportată la UPU Sibiu.
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au făcut primele cercetări și au stabilit că a fost vorba despre o coliziune între o autospecială aparținând SAJ Sibiu și un autoturism, ambele conduse spre centru.
„Ambulanța circula în regim prioritar, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, transportând un pacient, adult. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei autoturismului, o sibiancă în vârstă de 39 de ani”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.
Accidentul s-a produs în jurul orei 22:30.
„În timp ce se îndrepta spre UPU Sibiu, fiind în misiune, cu semnalele de avertizare luminoase și sonore, în funcțiune, a întrat în coliziune cu un autoturism. Pacientul care era transportat la spital de catre echipajul SAJ a fost preluat de către un echipaj ISU ,el fiind transportat la UPU, la fel și o femeie din autoturismul implicat în accident .Echipajul SAJ nu a suferit vătămări corporale în urma incidentului. (L. B.)
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Mihai POPA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA