Polițiștii din cadrul Poliției orașului Ocna Sibiului au reținut doi bărbați, în vârstă de 31, respectiv 51 de ani, din Rusciori. Cei doi sunt cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.
Luni, în jurul orei 09.00, în timp ce se aflau pe o stradă din localitatea de domiciliu, între cei doi localnici a izbucnit un conflict spontan pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, conflictul degenerând în agresiuni verbale și alte manifestări prin care s-a adus atingere bunelor moravuri în public.
În urma administrării probatoriului, a reieșit faptul că unul dintre cei doi indivizi, care se afla în mijlocul străzii Drumul Magului, s-a dezbrăcat și și-a arătat organul genital către fiica uneia dintre victime, faptă la care au asistat mai mulți cetățeni.
Astfel, în baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii celor doi bărbați pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente pentru a dispune în consecință. (L. B.)