Dintr-un ghid al bisericilor evanghelice C.A.din România, aflăm că în judeţul Sibiu există două biserici fortificate care nu aparţin acestui cult: bisericile fortificate din Săcădate şi Ocna Sibiului. Despre prea puţin cunoscuta biserică – cetate reformat-calvină Ocna Sibiului, aflăm din lucrarea „Urmele lui Mihai Viteazul în sarea de la Ocna Sibiului-cronică religioasă, etnografică şi memorialistică”, autor pr. dr. Savu Popa: «Biserica este una dintre cele mai vechi construcţii medievale din sudul Transilvaniei (secolul al XIII-lea). A fost la origine o bazilică romanică, fiind construită între anii 1240-1280. Biserica a fost la început mânăstire – cu hramul „Sfânta Maria” – întemeiată de ordinul călugărilor benedictini, stabiliţi în Ocna în anul 1217.
În anul 1240 s-a început construirea bisericii cu arhitectură specifică bazilicilor romane, cu subsol sanctuar şi cu tunel catacombă, de comunicaţie subterană cu exteriorul spre vest, din care se mai păstra o porţiune de cca. 40 m. Construcţia a fost întreruptă în anul 1241 din cauza năvălirii tătarilor (…) În anul 1569 biserica a fost trecută cultului reformat calvin. (…) Pictura murală a fost redescoperită abia în 1931 (…) Biserica a mai suferit distrugeri şi în anul 1540 (biserica deţinea pe atunci şi controlul salinelor), când a fost folosită în luptele interne din Transilvania, ca punct fortificat. (…) În secolul al XVII-lea s-au efectuat transformări interioare, în stil baroc, remarcându-se, ca piesă reprezentativă, amvonul. Ceasul de pe turn, care este instalat pe cele patru feţe ale turnului este acţionat mecanic, cu greutăţi de piatră, marcând timpul din sfert în sfert de oră prin lovituri de ciocan în două clopote, datează din anul 1720. Orga a fost adusă de la Braşov, în anul 1871. Incinta bisericii – cetate datează şi ea din secolul al XV-lea. Zidurile sunt prevăzute cu contraforturi de circa 5 m înălţime (…)
Biserica a fost declarată monument istoric în anul 1905 (…)». Foto din interior: Daniel şi Ibolya Andras – Ocna Sibiului.
Atmosfera de epocă a celor două localităţi – Şura Mică şi Ocna Sibiului – a fost evocată de poetul şi scriitorul tribunist Nicolae Stoie, născut la 29 noiembrie 1940, Ocna Sibiului (Sibiu?) și stins în viață la 23 august 2017, în Braşov. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1969) – primit cu recomandările notabile ale Anei Blandiana, Ninei Cassian şi D.R. Popescu -, poetul Nicolae Stoie impresionează prin tablourile locale pline de metafore sugestive, în culegerea de poezii „Pastelurile de la Ocna Sibiului” (2007):
|
De pe Dealul Ocnei «de pe dealul ocnei spre şura mică plantaţiile de hamei au pierit sârmele lor subţiri întinse-s acum de arcul memoriei şi vântul sbârnâie cum altădată prin firele de telegraf toamna când şiruri de lăstuni aşezate pe ele îşi încordau aripile pentru lungile zboruri spre capătul lumii unde ştirile duse de firele de telegraf se înnodau în zborul păsărilor în dîrele invizibile lăsate pe cerul uscat ca pergamentul
sârmele plantaţiilor de hamei au ajuns grămezi de fier vechi gata pentru topit firele de telegraf ruginite-s şi cuvintele au îngheţat în ele odată cu imaginile copilăriei în care îngerii şi lăstunii plonjează de pe firele de telegraf în aerul toamnei ca într-o apă rece vălurind-o şi făcând priveliştea să se tulbure de foşnet de aripi uscate, de sunete: o imagine voalată ce mai păstrează intact doar turnul bisericii evanghelice din Sibiu profilându-se-n zare printre foşnetul din aripi al îngerilor şi al lăstunilor şi peste fierăstrăul zimţat al munţilor care taie zarea albastră şi zborul privirii»
|
Strada Mihai Viteazul pe când trecea prin ocna sibiului mihai viteazul pe strada mihai viteazul în o mie cincisute nouăzeci şi nouă strada mihai viteazul nu exista, câteva case pitice se străduiau să-şi ridice acoperişurile de paie ca pe nişte căciuli în faţa învingătorului de la şelimbăr
voivodul moţăia pe cal şi în vis (terra wys terra wyz terra wyz) a făcut cu mâna (cu barda?) semn unde să înalţe biserica din lemn un însemn al trecerii sale dar ziua îşi avea propriile ei semne: clămpănitul berzelor pe acoperişe clămpănitul meliţelor prin curţi şi în tărie triluri înalte de ciocârlie iar sub pământ ca pe un fund de mare bocănitul tăietorilor de sare (terra wys terra wyz terra wyz) cuie zgrunţuroase în pielea cerului întinsă la tăbăcit – scriere cuneiformă faţa pergamentoasă a anotimpului
mihai viteazul la ocna sibiului zice-se, se zice, era captivul unui vis ferice acum nu e decât strada mihai viteazul o stradă lungă (la 152 stă tanti ana) lungă ca strada lungă de la braşov şi mult mai lungă decât linia vieţii lui mihai viteazul în palma istoriei
|
Umbra lui Petöfi la Ocna Sibiului umbra lui petöfi la ocna sibiului nu mi s-a arătat niciodată cum lui grigore alexandrescu umbra lui mircea la cozia vântul după-amiezii de vară l-am auzit recitându-i versurile traduse în limba vegetală a ierburilor sărate aceleaşi ierburi care-mpreună cu troscotul cu frunzele de măcriş şi patlagină îi acopăr de un secol şi jumătate urmele şi dau ocol casei şi zidului vechi în paragină martore şederii lui petöfi sandor la ocna sibiului şase luni înainte de lupta de la albeşti unde ochii lui au privit cerul pentru ultima dată şi verdele troscotului şi albul zilei şi roşul însângeratului apus de la albeşti i-au fâlfâit în privire ca aripile drapelului maghiar, ca aripile păsării ce toamna încremeneşte răsfrântă în oglinzile de sare pe care lacurile de la ocna sibiului le îndreaptă spre cer şi spre norii ce schimbă culorile
pe străduţa care la ocna sibiului poartă numele lui petöfi sandor şi înconjoară ca un braţ protector biserica ungurească anotimpurile: am răsfoit istoria şi am ajuns la capăt şoptesc frunzele teilor vântul umple din nou gura serii cu versuri, dar ce-i istoria omenirii? un râu de sânge, un râu: se trec florile se destramă viaţa. |
În lucrarea apărută la Editura „Pastel” Braşov, editorul remarca. «autorul textelor incluse între copertele plachetei de faţă nu se numără printre poeţii importanţi ai literaturii române postbelice. Anterioarele sale cărţi de poezie, puţine la număr (…) n-au reuşit să-l impună pregnant în memoria criticii selective (…) şi e de presupus că cititorul care are răbdarea să revină asupra unor pagini, va descoperi – în mod sigur – printre „Pastelurile de la Ocna Sibiului” şi poezii durabile, de incontestabilă autenticitate şi frumuseţe». Recomandăm lucrarea cititorilor, menţionând că ea a fost redescoperită pe rafturile unui anticariat, de lângă Biserica Neagră Braşov.
(va urma)
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Mihai POPA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
