2023-Anul A.C. Popovici (XII): medicul apolzan Ilie Beu – un chip de medic creştin! – lecţiile doctorului Ilie Beu? – înainte, cu deviza: lumină, virtute, frăţie! – „Urlaţi”, Orlat?

În anul 1887, Aurel C. Popovici a iniţiat – îm­preună cu Virgil Oniţiu – almanahul „României June”. Tot în 1887 – în 6 mai -, Aurel C. Popovici a prezentat conferinţa „Cri­tica lucrării lui Beu”, în aceeaşi şedinţă în care co­legul Ilie Beu (19.11. 1864, Apoldu de Jos-1947, Sibiu) prezenta conferinţa „Creerii şi spiritul”. Despre dr. Ilie Beu – profesor, funcţionar superior şi directorul Băncii „Albina” Sibiu -, nu au apărut lucrări mono­grafice. El a fost al doilea fiu (din cinci) ai agricul­torului Moise Beu şi Maria (născută Nicoară), stu­diile primare făcându-le în satul natal şi liceul la Sibiu. După bacalaureat (1884), s-a înscris la Facultatea de Medicină a Universităţii Viena (primii doi ani), transferându-se şi continuând la Graz, pentru a promova medic, în 1890. Reproducem din biografia – sintetizată de prof. univ. dr.Eugen Strău­ţiu -, din „Ţara Secaşelor. Istorie, Cultură, Perso­nalităţi” (2007): «De la 1 august 1891 până la 30 octombrie 1893 a fost medic pentru pretura Sălişte, iar de la 1 mai 1894 a fost medic al Seminarului arhidiecezan din Sibiu. Aici a rămas până la sfârşitul vieţii. În mai 1894 a fost numit şi profesor de igienă pas­torală la seminar, unde a funcţionat neîntrerupt până în 1912. A revenit ca suplinitor pe aceeaşi funcţie în anii 1917-1919. Iată cum îl vede ca profesor Nicolae Reg­man, care mai târziu va deveni şi el profesor: „L-am cunoscut în ipostaza de profesor şi doctor, cucerindu-ne de la prima lui lecţie, prin înfăţişarea lui stilată, prin un grai ales şi proaspăt şi prin noutatea cunoştinţelor. Ne-am interesat mai deaproape de unde vine acest bărbat în floarea vârstei, cu părul negru, tuns mărunt, cu mustaţa retezată cu îngrijire, cu fruntea înaltă şi senină, cu ochi ca două picături de păcură, luminând o faţă bronzată şi îngrijită, purtată de un trup svelt de ţăran bine legat. Era doar fecior de ţăran din Apoldu de Jos, sat aşezat în marginea ţinutului poreclit de mărginenii Săliştei, ţinutul Coldanilor … Lecţiile doctorului Ilie Beu se deosebeau în măsură prea simţită de lecţiile celorlalţi profe­sori, pe care ni-i hără­ziseră, pe vremea aceea, împrejurările grele. Fraza lui era îngrijit rotunjită, stăpânită de pros­pe­ţimea unei limbi care, odrăslită din poezia lui Eminescu, devenea tot mai mlădie, tot mai fermecătoare, tot mai dulce – chiar decât fagurul de miere. Problemele cele mai anevoioase ale igienei sociale ştia să ni le prezinte delicat, dar convingător, trezind în sufletul nostru râvnă pentru a ne însuşi cât mai multe cunoştinţe trebui­toare pentru apărarea sănătăţii de mâine a turmei credincioase”. A tipărit lucrările „Igiena şcolară”, Sibiu, 1904; „Cărticica sănătăţii”, 1905. A tradus cartea dr. Adolf Juba, „Biologia şi igiena omului” – Sibiu, 1911. (…) Ioan Lupaş îşi aminteşte că, la moartea sa, avea în manuscris neterminat, o monografie a satului Apoldu de Jos».

În mediul online apar informaţii care ne pot ajuta să-l cunoaştem pe dr. Ilie Beu: «Activitatea de medic şi-a început-o în Orlat, în august 1891, unde a lucrat până în oc­tom­brie 1893, când s-a mutat la Sibiu, ca medic practician şi profesor de igienă la Institutul Peda­gogic – Teologic din Sibiu (până în 1926). Este unul din participanţii la Marea Unire de la 1 decembrie 1918, reprezentând elec­toral Sibiu – Cetate, în­treaga viaţă fiind animat de o deviză asumată „Înainte, deci, la lucru, cu deviza: lumina, virtute, frăţie cu România între­gită!”. Pentru întreaga activitate a fost decorat cu „Coroana României în gradul de comandor”. Este memorabilă replica acestuia, în drum spre Alba Iulia (la 1 Decembrie 1918), când luând rolul conductorului de tren a strigat pe peron: „Urlaţi” (în loc de Orlat) 5 minute!” publicul gustând gluma a urlat de bucurie, timp de 5 minute.

În lucrarea „Cărturari sibieni de altădată”, acad. prof. dr. Mircea Păcurariu a dedicat un capitol şi
dr. Ilie Beu: «Iniţial nu aveam de gând să-l trec în această carte pe medicul, profesorul de igienă şi preşedintele Băncii „Al­bina”, Ilie Beu, dar recitind paginile emoţionante scrise despre el de profesorul-academician Ioan Lupaş în 1947,
mi-am dat seama că aş fi făcut o mare greşeală, căci Ilie Beu a fost o personalitate de excepţie a Sibiului de altădată. (…) Starea materială mai bună a părinţilor le-a permis să-şi dea copilul – după terminarea şcolii „poporale” din sat – la Gimnaziul maghiar din Sibiu (1875-1883), actua­lul Colegiu „Gheorghe Lazăr”, unde a fost coleg cu Octavian Smigelschi, viitorul pictor al catedralei mitropolitane din Sibiu şi cu Ştefan Cicio Pop, viitor avocat, implicat direct în realizarea Unirii din 1918. Profesorul Ioan Lupaş – care l-a cunoscut bine – scria că era premiantul clasei, fapt pentru care a primit şi un premiu de 10 galbeni, din aşa numitul „Fond Rudolfin”, spre ma­rea indignare a profe­sorului de Istorie, călu­gărul iezuit Palzer. Tot profesorul Lupaş scria că în anii de liceu citea cu regularitate revista „Con­vorbiri Literare”, la care era abonat avocatul Dr. Dumitru Răcuciu, autorul primului manual de Ste­nografie în româneşte. Spre deosebire de mulţi dintre tinerii ardeleni de altă dată, absolvenţi de Gimnaziu, care îşi în­dreptau paşii spre Insti­tutul teologic din Sibiu, Ilie Beu s-a decis să facă studii de Medicină. (…) În 1918 a fost ales preşe­dinte al Consiliului de Administraţie al Băncii „Albina” din Sibiu, post pe care l-a deţinut, cu dem­nitatea şi devotamentul specific generaţiei sale, până la moarte, deci aproape trei decenii. Acti­vitatea lui ca „economist” ar merita o cercetare din partea unui specialist în astfel de probleme. Doctorul, profesorul şi directorul de bancă Ilie Beu s-a stins din viaţă la Sibiu, la 27 octombrie 1947. (…) Tot Ioan Lupaş îi făcea şi această suc­cintă caracterizare: „În toate manifestările sale de ordin social şi inte­lectual, s-a afirmat ca om al credinţei fără greş, al disciplinei, al ordinei şi al muncii nepregetate, obiş­nuit să-şi facă datoria deplin, în orice împre­jurare şi să cinstească orice loc în care a fost chemat să aducă o contribuţie, în măsura talentelor şi a dispoziţiilor sale sufleteşti” (…) Iată un chip de medic creştin care ar putea fi urmat şi de cei de azi». În apro­fundarea documentării, recomandăm a se con­sulta – la Biblioteca ASTRA Sibiu – lucrarea „Biologia şi igiena omului pentru uzul şcoalelor civile şi superioare de fete” de dr. Adolf Juba docent uni­versitar, medic şcolar şi profesor de igienă (Nagy­szeben, 1911). În „Intro­ducere” se precizează „Importanţa sănătăţii”: «Sănătatea este co­moara cea mai pre­ţioasă a omului. Fără sănătate el nu poate îndeplini muncă corpo­rală şi spirituală, ori o îndeplineşte rău, durata vieţii se scurtează, copiii rămân înapoi în desvol­tarea lor. (…). „Igiena” ne arată împrejurările, cari influenţează sănătatea în mod binefăcător ori stricăcios, ea ne învaţă cum să ne folosim de ele ori cum să ne scutim contra lor. Ca să putem urma cu folos învăţăturile igienei, trebue să cu­noaş­tem corpul ome­nesc».

Singura fotografie publicată a dr. Ilie Beu, am regăsit-o în „Revista economică” nr. 11 din 18 martie 1944, în articolul „O jumătate de veac în slujba vieţii bancare româneşti. Dr. Ilie Beu preşedintele Băncii Albina 1894-1918-1944”. Aici, aflăm amănunte importante privind par­cursul biografic: «practica medicală a început-o în August 1891 la Orlat, iar în Ianuarie 1894 s’a stabilit la Sibiu (…) dl Dr. Ilie Beu a reprezentat oraşul Sibiu la Adunarea Naţională dela Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918 şi a fost senator în anii 1920-1922 şi 1926-1927 (…) Cariera Preşedintelui Dr. I. Beu, este mult şi încă în condiţii optime cariera tuturor intelec­tualilor noştri vrednici din generaţia D-Sale, gene­raţia pregătirii şi înfăp­tuirii – unii pe teren poli­tic, alţii pe teren cultural şi în fine alţii pe teren economic – a Unirii tutu­ror Românilor».

(va urma)