Motivul pentru care Măldărășanu își dorește neapărat o victorie cu Craiova lui Mititelu. Modul inedit în care și-au încărcat bateriile jucătorii lui Hermannstadt înaintea meciului de duminică seara…

Motivul pentru care Măldărășanu își dorește neapărat o victorie cu Craiova lui Mititelu. Modul inedit în care și-au încărcat bateriile jucătorii lui Hermannstadt înaintea meciului de duminică seara…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Măldărășanu, antrenorul lui Hermannstadt, a spus, înaintea meciului cu FC ”U” Craiova 1948, că jucătorii săi au nevoie de o victorie în încercarea de a prinde cel puțin locul 11 la finalul sezonului regular, dar a recunoscut că cele 3 puncte nu le asigură sibienilor certitudinea că vor avea cinci meciuri pe ”Municipal” în play-out.

”Dacă vom termina de la locul 11 în sus, atunci vom avea cinci meciuri pe teren propriu și patru în deplasare. Însă, în primul rând, noi trebuie să câștigăm. Pe urmă, se trage linie și vedem unde vom fi. Cert este că va fi un play-out cum n-a fost până acuma, toate echipele vor fi aproape una de cealaltă. N-aș vrea să mă gândesc prea mult la ce va fi în play-out pentru că mâine (n.a. duminică) avem meci, dar cu siguranță cred că va fi cel mai echilibrat play-out de până acum”, a afirmat Măldărășanu.

În play-out, Măldărășanu crede că diferența va fi făcută de atitudinea și de mentalul jucătorilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Detalii! La detalii, bineînțeles la atitudine, mentalul… Cât de puternic ești din punct de vedere mental, pentru că fiecare meci va fi o «finală». Dar, hai să nu vorbim de play-out, să așteptăm meciul de mâine (n.a. duminică), un meci pe care, cum am mai spus-o, îmi doresc să-l câștigăm”, a mai spus Măldărășanu, întrebat unde crede că se va face diferența în play-out.

 

Apel la suporteri. ”Trebuie să fie gălăgie pe stadion”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Măldărășanu și-ar dori ca ”Municipalul” să fie luat cu asalt de cât mai mulți suporteri, chiar dacă meciul cu FC ”U” Craiova 1948 se va disputa de la ora 21:00.

”Chiar dacă ora este târzie, îmi doresc să vină suporterii, pentru că avem nevoie de ei. Trebuie să fie gălăgie pe stadion, să-i simțim aproape (n.a. pe suporteri), pentru că avem nevoie unii de ceilalți și cu siguranță ar fi al 12-lea jucător”, a mai spus tehnicianul lui Hermannstadt.

 

”Nu prea eram bun la matematică”. Despre cum ar fi fost fără penalizarea de 9 puncte

 

Măldărășanu a fost invitat să facă un exercițiu de imaginație, cum ar fi fost ca Hermannstadt să nu fi primit acea penalizare dictată de FRF. Cu 38 de puncte, sibienii ar fi jucat, duminică seara, un meci decisiv pentru calificarea în play-off.

Întrebat cât fac 29 (n.a. numărul de puncte pe care-l au sibienii înaintea meciului cu FC ”U” Craiova 1948) plus 9 (n.a. numărul punctelor cu care a fost penalizată echipa sibiană), Măldărășanu a replicat cu o urmă de zâmbet amar pe față: ”Nu prea eram bun la matematică”.

”Era ceva interesant pentru că, să joci ultima etapă cu, știu eu, atingerea obiectivului pe masă… Dar, nu mai e, acuma suntem unde suntem și trebuie să ieșim de acolo, din zona periculoasă. Este un meci foartegreu, cu o echipă foarte bună, cu jucători de calitate. Am înțeles că au și ei ceva probleme de lot. (…) Ne dorim 3 puncte, ne dorim să legăm două victorii pentru a avea un moral bun pe început de play-out. O echipă, cum spuneam, cu jucători de calitate. Este clar că vor vrea să câștige aici. Având încă o șansă în meciul acesta, cu rejucarea… Dar, important este ceea ce jucăm noi, ceea ce vom da noi pe teren, din punct de vedere al atitudinii, al determinării. Dacă jucăm cel puțin la fel, din punctul ăsta de vedere, al atitudinii, așa cum am făcut-o la meciul de la Rapid, atunci vom câștiga cu siguranță”, a spus tehnicianul ”alb-roșilor”.

 

De acord cu rejucarea meciului Sepsi – Craiova 1948

 

Marius Măldărășanu consideră că decizia Comisiei de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal, de a se rejuca meciul dintre Sepsi OSK și FC ”U” Craiova 1948, întrerupt în minutul 26 din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor olteni este cea justă și îndreaptă ce stabilise Comisia de Disciplină, de a da meci câștigat cu 3-0, la ”masa verde”, de covăsneni.

”Mă bucur că, până la urmă, se rejoacă meciul lor contra celor de la Sepsi, asta trebuia să se întâmple. Fotbalul trebuie să se joace pe teren. Sunt, totuși, exemple diferite, ceea ce s-a-ntâmplat în ceea ce ne privește pe noi, ce s-a întâmplat cu ei, la Sepsi. Dar, a fost o decizie înțeleaptă. Totul trebuie să se joace pe teren. Se pot lua foarte multe măsuri, altele decât cea luată  la meciul lor (n.a. 3-0 pentru echipa din Sf. Gheorghe, la ”masa verde”, decizie anulată de Comisia de Recurs). Se poate juca fără spectatori, se pot evacua acei spectatori care pun probleme… Este clar că și noi trebuie să ne disciplinăm în ceea ce privește rasismul și xenofobia. Dar, încă o dată, este o decizie înțeleaptă. Nu vreau să detaliez prea mult pentru că, până la urmă, este lupta lor, nu ne interesează, noi avem lupta noastră”, a adăugat Măldărășanu.

 

Au fost la ”Creed III”

 

Sâmbătă seara, jucătorii sibieni au fost scoși la film de staff. Petrescu și compania au vizionat ”Creed III” la Cinegold-ul din mall-ul de la Gară, o dramă sportivă din seria Rocky.

 

Autor - Ovidiu BOICA
11 martie 2023 la 20:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 minute
Emeric Tocai, preşedintele CJA Sibiu: “Un arbitru de top nu doar reacționează la joc, ci îl citește, rămâne concentrat și lucrează ca o echipă alături de colegii săi”
Arbitrul Emeric Tocai este, de anul acesta, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal....
Actualitate
8 min de citit
acum 2 ore
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Se reface cuplul de fundaşi centrali de la FC Hermannstadt. Ionuţ Stoica se antrenează cu FC Inter, alături de Florin Bejan
După Florin Bejan, care a semnat dja cu FC Inter, sub comanda lui Mihai Ianc a ajuns şi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”
Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”
Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.