Postul Paştelor a început cu mărţişoare şi ghiocei

Postul Paştelor a început cu mărţişoare şi ghiocei

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Luni, la sfârşit de februarie şi la ziua cea din întâi a Săptămânii primei din Postul mare, mă gândeam să postesc mai ales de vorbe şi de gânduri. Am reuşit întru-câtva, iar ca şi mâncare m-am ospătat dintr-o salată, tocmită de soţia mea. Nu sunt prieten cu salatele ei, prefer un cartof copt, chiar de dimineaţă. Dar de foame şi pentru a-mi stăpâni pofta de a bea o cafea îmbunătăţită cu coniac de Jidvei, am mâncat salată -salată verde din Oltenia, ridichi, porumb fiert din conserve, fasole boabe şi puţin ulei de măsline, din Muntele Athos. Iată cum v-am făcut să vă descreţiţi frunţile. Dar ce să faci că luna Martie este la noi, la români vremea mărţişoarelor, a cadourilor, măcar în bucheţele de flori şi până la 8 Martie mulţi ne-am dori un carnaval ca la Veneţia şi la Rio de Janeiro. Punctez că acest cuvânt Carnaval vine din limba latină – Carnevale, adică fără carne. În Biserica Romano-Catolică lăsatul secului se face cu carnavaluri. Şi luteranii care au venit în Transilvania făceau lăsatul secului cu un Richtag, adică un chef cu băutură şi mâncare de dulce, cu vestita fanfară a saşilor, unde erau invitaţi şi români. Aşa era în Albeşti unde am copilărit cu unguri şi saşi învăţându-le limba şi obiceiurile. Ce vremuri, O tempora, O mores! Dar să revenim şi să spunem că domnul Biden, Preşedintele SUA, fiind în Polonia catolică le-a părut multora lovit la frunte ori murdar. Nu ştiau săracii de ei că era uns cu Semnul Crucii făcut cu cenuşă, el fiind un catolic fidel şi atunci era miercurea cenuşii, adică prima săptămână din post la catolici.

Dar să revenim la noi, ortodocşii. A fost Duminica izgonirii lui Adam din Rai, ultima Duminică dinaintea postului. Părintele Patriarh Daniel în cuvântul rostit Duminică afirma: "Postul este ofrandă a iubirii omului faţă de Dumnezeu… este jertfă, jertfa pe care nu a făcut-o Adam când a fost izgonit din Rai. Adam a fost scos din Rai pentru trei greşeli: prima – nu a ascultat pe Dumnezeu; a doua – nu a postit şi a treia greşeală -a fost că nu s-a pocăit!".

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Frumoasă teologie şi profundă ne aduce Canonul mare compus de sfântul Andrei Cretanul, episcop în Insula Creta. Acest Canon de pocăinţă care se citeşte şi se cântă în prima săptămână din post are 250 de strofe, este un fel de poem filmic în care autorul ne prezintă istoria omenirii de la Adam la Hristos. Este o slujbă tare emoţionantă care uneori te face să verşi lacrimi, cât ai fi de tare cu firea. Dacă te gândeşti la pocăinţă, la moarte şi la judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu nu poţi să nu plângi. Postul este deci împreunat cu aceste slujbe, din care mai ales acele strofe ce se cântă sunt minunate. Cântarea se face schimbând mereu linia melodică sau glasul, dintre cele 8 glasuri care au fost structurate înainte de Andrei Cretanul de către Sfântul Ioan Damaschinul, care era sirian.

Iată un mic poem, o strofă din Canonul cel Mare: "Postind fraţilor şi surorilor trupeşte să postim şi duhovniceşte. Să dezlegăm toată legătura nedreptăţii. Să rupem zapisul (înscrisul) tocmelilor zilnice; tot înscrisul nedreptăţii să îl desfacem şi să îl ardem să dăm flămânzilor pâine şi pe săracii cei fără de case să îi aducem în casele noastre. Ca aşa să luăm de la Hristos Dumnezeu mare milă" (Triodul).

Sigur că nu putem să tăcem
despre războiul de la graniţele României în care mor fraţii nevinovaţi mulţi, mulţi sunt răniţi grav şi mai mulţi îşi pierd casele şi toată agoniseala. La fel şi în ţara noastră sunt mulţi români sub apele care au inundat datorită ploilor şi topirii zăpezilor. Ne rugăm pentru ei, căci mult poate face rugăciunea noastră spre îmblânzirea Stăpânului Dumnezeu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luna Martie, mărţişorul începe pe întâi calendarul cu Sfânta Evdochia devenită la poporul român Baba Dochia. În unele părţi este o babă rea, în altele este o babă bună cu dinţii de lână şi care suflă căldură să se topească zăpezile. Dar Sfânta Evdochia a fost o martiră creştină din vremea împăratului Traian, despre care ştim că a cucerit Dacia. Iar fiica lui Drosida a murit şi ea de sabie pentru că era creştină fără ştirea tatălui ei. Viaţa Sfintei Muceniţe Evdochia este plină de înţelesuri spirituale şi de fapte de tot felul printre care şi minuni. Pe scurt: era sama­rineancă, din nordul Africii, Fenicia, azi Liban. A fost de o frumuseţe rară şi prin viaţa de magdalenă, păcătuind mult a adunat o avere mare. Prin voia lui Dum­nezeu a venit un călugăr din pustie şi a găzduit chiar lângă casa ei. Peste noapte se ruga părintelui Gherman şi cânta psalmi. Evdochia a auzit şi a făcut toată noaptea trează. Se temea de moarte şi de judecată. A doua zi l-a chemat pe părintele să îi spună despre Hristos. Aşa şi-a schimbat viaţa şi a eliberat robii, a împărţit averea, a construit o mănăstire unde a petrecut 56 de ani, a murit de sabie în persecuţia contra creştinilor. Iată cine este patroana Babei Dochia.

Să ne bucurăm de mărţişoare şi de ghiocei, de pacea pe care o avem în ţara noastră. Să ne despă­timim cu postul trupesc, că face bine corpului nostru, dar şi cu postul de la faptele rele şi mai ales de gândurile care ne bântuie.
Nu le putem face fără harul Domnului Hristos. Dar sperăm, căci speranţa alături de credinţă
şi iubire ne va face mai buni.

Preot Streza Nicolae

01 martie 2023 la 18:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier. A patra nominalizare de la începutul crizei politice
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 12 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 13 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
ȘURA MICĂ: Ansamblul Folcloric „Șureanca” îi așteaptă pe tineri la cursuri gratuite de dans popular
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
AVRIG: Proprietarii de fose septice, în atenția autorităților. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.