Primele 50 de clădiri cu risc seismic, pe lista "de ajutoare" a Ministerului Dezvoltării

Primele 50 de proiecte depuse în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat au fost selectate pentru finanțare – a anunțat ministrul dezvoltării, Cseke Atilla.
Astfel, 19 instituții de învățământ, 13 edificii socio-culturale, 11 blocuri de locuințe, 4 clădiri administrative și 3 unități de sănătate au fost incluse în lista celor care pot primi finanțare odată ce autoritățile locale depun documentele suplimentare necesare. Clădirile sunt din București, Argeș, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Ilfov, Neamț, Prahova, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea, iar suma totală solicitată pentru consolidarea lor este de 738 milioane de lei.
În urma includerii pe Ordinul de ministru, beneficiarii trebuie să depună documentația necesară în vederea încheierii contractelor de finanțare. Odată încheiate aceste contracte, având în vedere că finanțarea este asigurată din bani publici, se va derula procedura de achiziție publică, iar după aceea pot începe lucrările de consolidare.
Ministerul Dezvoltării derulează Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, care, pentru anul 2023, are un buget alocat de 200 de milioane de lei credite bugetare și 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanțarea este de 100%. Locatarii clădirilor consolidate și autoritățile locale nu vor fi nevoiți să restituie banii.
În perioada 3 ianuarie – 20 februarie, a fost deschis apelul de proiecte pentru Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, în urma căruia au fost depuse cereri de finanțare pentru consolidarea seismică a 366 de clădiri.
Celelalte 316 proiecte dintre cele 366 de solicitări de includere în Program au primit solicitări de clarificare și sunt în etapa de evaluare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
01 martie 2023 la 14:28
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 20 minute
A virat fără să acorde prioritate și a lovit o femeie pe trecerea de pietoni
Polițiștii sibieni au fost solicitați în această dimineață la un accident pe Calea Cisnădiei. Un șofer în timp...
Actualitate
1 min de citit
acum 38 minute
Agricultorii din Țara Oltului „hrănesc” zilnic animalele sălbatice ale statului. Pagube mari provocate de sălbăticiuni în culturile agricole
Agricultorii din zona Țării Oltului – Țara Făgărașului au ajuns la culmea disperării din cauza pagubelor deosebit de...
Actualitate
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 8 ore
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
acum 9 ore
Reacție dură a Parohiei Evanghelice din Cisnădioara, în urma acuzațiilor de furt de tablouri: „Timp de mai mulți ani, parohia a fost victima unui impostor”
În urma  declarațiilor emise pe rețelele de socializare  de Thomas Emmerling, sub titulatura „Cel mai mare furt de...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Un olandez pe banca lui CSU Sibiu. A jucat în NBA pentru Orlando Magic și Golden State Warriors. Fost coleg de echipă cu Shaq O’Neal!
Gruparea studențească sibiană va fi condusă de pe margine, din sezonul viitor, de Geert Hammink, anunță CSU. Acesta...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Colegiul “Gheorghe Lazăr” întră în şantier. Se va renova faţada
Faţadele Colegiului "Gheorghe Lazăr" vor fi renovate, lucrările fiind finanțate de la bugetul local. Lucrările au început, informează...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Festivalul de Teatru continuă pe Scena Digitală. “Pâinea din cer / Mana” și “Nunta însângerată” – premierele lunii iulie
Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică, circ și dans a Teatrului Național "Radu Stanca" și a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit