Nu se dezmint: mulți șoferi circulă beți în weekend

Nu se dezmint: mulți șoferi circulă beți în weekend

În perioada 25 – 26 februarie, polițiștii sibieni au constatat șase infracțiuni la regimul rutier, au reținut 41 de permise de conducere, au retras 35 de certificate de înmatriculare. De asemenea, pentru neeregulile constatate au fost aplicate 547 de sancțiuni contravenționale în valoare de 140.000 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vineri noaptea, în jurul orei 1.40, pe raza localității Șura Mică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au oprit pentru control un autoturism condus de un medieșean în vârstă de 22 de ani. Polițiștii au constatat în urma verificărilor că dreptul tânărului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală.

Sâmbătă noaptea, în jurul orei 00.15, pe raza comunei Bârghiș, la intrarea în satul Ighișu Vechi, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus pe DJ 106. Bărbatul și-a continuat însă deplasarea, oprind la o distanță de aproximativ 500 de metri după ce a fost urmărit de echipajul de poliție. În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că șoferul este un localnic în vârstă de 29 de ani, a cărui testare alcoolscopică a indicat un rezultat de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în continuare fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Duminică, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Miercurea Sibiului au depistat un arădean în vârstă de 33 de ani în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe raza localității Apoldu de Sus. Mai mult decât atât, polițiștii au constatat că numărul de înregistrare aplicat pe autoturism este unul fals, acesta fiind atribuit unui alt vehicul.  Pe numele arădeanului s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea unui autovehicul cu număr fals de înregistrare.

Tot duminică, în jurul orei 21.45, în Șelimbăr, în timp ce conducea un autoturism pe strada Doamna Stanca, un brașovean în vârstă de 50 de ani a pătruns pe contrasens acroșând ușor un alt autoturism condus regulamentar din sens opus. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a brașoveanului a indicat un rezultat de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
27 februarie 2023 la 12:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 1 zi
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 1 zi
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 3 zile
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.