N-am să mă prefac că nu-l cunosc pe autorul cărții ce vă prezint, PS. Macarie Drăgoi, Episcopul românilor din Europa de Nord. Ba chiar îndrăznesc să vă aduc aminte că nu este acesta singura sa carte la care vă rog să vă opriți. Amintirile sale despre Mitropolitul Bartolomeu – grupate în volumul 10 ani cu mitropolitul Bartolomeu Anania (1998-2008). Amintiri la capătul dorului (Polirom, 2021) – au oferit o lumină nouă peste chipul-efigie al Mitropolitului Clujului, Vadului și Feleacului și ne-au descoperit nouă, celor care deja știam oarecum, un scriitor de mare căldură sufletească. Așa se descoperă vlădicul Nordului și în volumul „În misiune pe tărâmul vikingilor. Mărturiile unui episcop pelerin” (Polirom, 2022, 287 pg.).  De data aceasta, căldura sa sufletească ne oferă prescurile unei iubiri inalienabile față de Dumnezeu și Biserică, față de preoții din episcopia sa. De foarte puține ori literatura noastră pastorală ne-a oferit astfel de pagini remarcabile de iubire paternală pentru preoțimea românească și, la vremea aceasta de secetă și presiune asupra misiunii preoțești, cred că avem de-a face cu un volum care lovește cu smerit curaj în toate volumele contra-mărturie și în toți vloggerii ce până mai ieri erau preoți și care expun neputința și durerea lor față de neputința de a purta crucea împlinirii preoțești.

Descriind misiunea sa în reportaje vrednice de revistele de specialitate ale oricărui colț din mapamond, Episcopul Macarie leagă locuri și oameni, cer și pământ, amintiri de intuiții ale unor linii viitoare. Colectivitățile răzlețite de români – citiți și veți înțelege pe unde-l poartă dragostea de oameni – ori monumente de oameni care modifică istoria locurilor, căldura incredibilă a unor îndepărtați de Țară, dar nu rupți de ea, planurile pastorale ce par îndrăznețe, dar ne sunt împlinite sub ochii noștri, povestea icoanelor Maicii Domnului ce au umplut linia boreală a Ortodoxiei, precum și lumina necreată purtată mereu prin Taine și Biserică la îndemâna oamenilor sunt subiectele cărții dăruite nouă cu evlavie în sens și scriitură. Descrierile minuțioase și jocul de amintiri fixează scriitura dincolo de metafora obișnuită, într-un loc al inimii care se împlinește prin iubire față de oameni și față de Dumnezeu. Amănuntele fac diferența. Și ele sunt redate cu discreție și autoironie fascinantă, cu un riguros simț al bunului simț, îmbogățind cu repere de evlavie modul în care Ortodoxia mărturisește.

Un episcop pelerin, PS. Macarie Drăgoi, Episcopul românilor din Europa de Nord, ne dăruiește jurnalul său de suflet. Acolo sunt preoții și preotesele Nordului, copiii și tinerii, bătrânii și încă căutătorii unui trai mai bun. Acolo, în miezul de foc liturgic al cărții, este Dumnezeu ce se lasă iubit de inima de copil a Episcopului care fascinează cu sinceritatea și curăția mărturiei sale. În ultimii ani, repet ca să nu uit să consemnez, nu am citit nicio altă scriitură care să dedice preoțimii române cuvinte mai alese, mai calde, mai motivante prin bun simț și dragoste. Pentru fiecare dintre noi, volumul acesta spune o frumusețe, descrie o stare ce ne apropie de Dumnezeu. E mărturia că sufletele noastre sunt nemuritoare în Hristos.