2023 – Anul A.C. Popovici (IX): apostolii României viitorului? – România Jună … instituţie naţională! – Mi-i o ruşine să fiu Român? – forţa lui Dzeu! – firma noastră e „România”?

Lecturând „ROMÂNIA JUNĂ (1871-1911) Monografie istorică”- autor istoricul şi publicistul bucovinean Ion Grămadă-, descoperim istoria acestei societăţi: «Până la înfiinţarea celei dintâi societăţi de studenţi români în Viena, odăile lor strâmte, mansardele lor umede şi friguroase în cari nenumăraţi tineri români şi-au depănat cei câţiva ani de viaţă academică, au fost tot atâtea lăcaşuri, în cari literatura şi cultura naţională aflară cei mai înflăcăraţi învăţăcei. Privită din aceste puncte de vedere „România Jună” trece peste cadrele unei simple societăţi academice, ea e o instituţie naţională, iar istoria ei, împreună cu a celorlalte două societăţi anterioare, e oglindă fidelă a tuturor frământărilor politice, culturale şi literare din ţările româneşti; din această cauză, şi fiindcă în inimile tinerimei universitare române din cele trei societăţi aproape 50 de ani dearândul s’au repercutat toate luptele de acasă, fiindcă aceşti studenţi au tresăltat la toate bucuriile neamului românesc şi au plâns pe urma tuturor întristărilor ce au trecut peste poporul nostru, e această monografie istorică şi un capitol de istorie românească mai nouă, care s’a zămislit pe pământ străin. (…) De reţinut e deci faptul că dl. Sbiera (n.r.: folcloristul şi istoricul literar dr. Ion G. Sbiera, născut în 1836-1916) a fost primul dintre studenţii români vienezi care s’a ocupat cu ideea înfiinţării unei societăţi studenţeşti în capitala imperiului habsburgic. (…) Lucrările mai serioase pentru întemeiarea unei astfel de societăţi s’au început în anul 1864. Până atunci tinerimea universitară română ţinea numai întruniri ocazionale pentru petreceri sociale, ca d.e. cea din ajunul anului nou. (…) Prima şedinţă a „Societăţii literare şi ştiinţifice” – care era mai de grabă un club literar nerecunoscut de guvern – s’a ţinut în 24 Decembre 1864 sub preşedinţia d-lui Iosif Gall, a actualului membru în Casa magnaţilor din Budapesta. (…) De remarcat e că subiectele conferinţelor le formau cu predilecţie chestiunile limbistice, cari – se vede că aşa era spiritul acelor vremi – pasionau foarte mult tinerimea. De se întâmpla ca cineva să cetiască şi vr’o poezie originală, aceasta era primită cu entusiasm şi cu mulţămită din partea întregei adunări întrunite de obicei la cafeneaua „Troidl”. Aşa de mare eveniment era pe atunci cetirea unei poezii originale! (…) După ce a primit societatea statutele aprobate din partea autorităţii politice, ea şi-a ţinut întâia adunare de constituire şi inaugurare solemnă în 16 Iunie 1868 într’o sală la „Lupul alb” (Alter Fleischmarkt), (…) Când societatea aceasta a tinerilor universitari români din Viena era să ia desvoltarea şi avântul cel mai frumos, atunci nişte desbinări politice nefericite au conturbat cursul ei normal şi i-au slăbit existenţa, formându-se încă în anul 1867 o nouă societate a tinerimei române, cu numele „România”. (…)

Începând a se clătina în anul 1865 sistemul politic Schmerlingian şi a se lucra pentru restituirea constituţiunei istorice a Ungariei, Românii din Transilvania, care îşi vedeau nimicite rezultatele dietei transilvane din anii 1863 şi 1864 şi toate speranţele lor politice spulberate, în loc să rămână cu toţii solidari în o direcţiune politică sănătoasă, s’au divizat în două tabere, pe tema pasivitate şi activitate pe terenul politic, de unde au şi urmat nesfârşitele neînţelegeri, certe şi învinuiri din jurnalistica română, mai ales la adresa mitropolitului Şaguna şi a celor puţini aderenţi ai săi, cari părtiniau, ca Românii şi mai departe să fie activi pe terenul politic, ca să scape cel puţin aceea, ce, după împrejurările schimbate, se mai putea salva. În toiul certelor cari şi-au ajuns apogeul prin anul 1867, o parte a tinerimei universitare din Viena, mai ales dintre Ardeleni, instigată, precum se credea, de acasă, a aflat de bine să se manifesteze în senzul pasivităţii prin o adresă de încredere cătră reprezentanţii marcanţi ai acestei direcţii politice. (…) Din această cauză s’a încins o polemică violentă în ziarele române între majoritatea şi minoritatea tinerimei, care a provocat o regretabilă discordie în sânul ei. Făcându-se mai multe încercări de împăcare între ambele partide, dar fără un rezultat bun, adunările ce s’au ţinut în acest scop, au dat prilej nou, ca şi mai tare să se înnăsprească relaţiunile dintre pasivişti şi activişti. La adunarea din urmă, în restaurantul „Heil, Hund Kleizhof” în Laternengasse, aproape de vechea universitate, la care adunare a participat tinerimea din ambele fracţiuni, lucrul a ajuns aşa de departe, încât doi dintre corifeii partidelor din „Societatea literară şi ştiinţifică” s’au încăierat unul cu altul, luându-se de piept. Aceste discuţii politice purtate de tinerime cu atâta patimă, au fost motivul naşterii unei nouă societăţi studenţeşti în Viena, cu numele „România, societate literarie-sociele”. Toată tinerimea proaspătă care sosia în Viena la studii întra aproape numai în noua societate. Rivalitatea dintre cele două societăţi ajunsese aşa de departe, încât toamna, când sosiau la Viena studenţii cei noi sau „bobocii”, membrii ambelor societăţi hoinăreau pe la gara de nord şi la cea a statului, desfăşurând în interesul societăţilor lor o adevărată vânătoare după … „boboci” proaspeţi. (…) Graţie numărului celui mare de membri, disciplinei interne şi ajutorului material din partea unor mecenaţi de talia lui Eugen Carada care le-a tipărit statutele pe cheltuiala sa proprie, apoi mulţumită zelului comerciantului român din Viena B.G. Poppovits, furnizor al curţii princiare din România şi agent comercial al acestui stat la Viena, societatea a luat un avânt incomparabil mai frumos decât „Societatea literară şi ştiinţifică”. (…) Animozităţile dintre cele două societăţi nu durară însă lungă vreme, căci mai târziu se potoliră patimile, membrii se premeniau an de an, ba unii dintr’înşii făceau parte din ambele societăţi, şi atunci – mai ales în urma intervenţiei patriotului boier bucovinean Alecu Hurmuzachi – tinerii din ambele societăţi îşi dădură mâna frăţeşte, uitară de neînţelegerile ce i-au desbinat, se uniră şi dădură naştere unei societăţi nouă, cu numele „România Jună”. (…)

Primul pas pentru o apropiere între cele două societăţi s’a făcut când au venit întâiaş dată oaspeţi dela „Soc.lit. şi şti” la şedinţa „României” din 21 Noembre 1868; pe lângă aceasta, faptul că unii membri ca M. Eminescu, Slavici ş.a. erau membri în ambele societăţi, a contribuit mult ca ideea unirii să se încetăţenească cu mai multă înlesnire. (…) un student român din Turin, I.C. Drăgescu, publică în ziarul „Albina” din Viena dela 25 April 1869 la rubrica „Varietăţi” un apel călduros „Cătră junimea română din Viena”, în care-i roagă pe studenţii români să se emancipeze de sub jugul discordiei, care aduce daune naţiunei întregi. Studenţii sunt „apostolii României viitorului”. „Să ne înfrăţim şi să zicem celor ce ar mai cerea a ne desbina: Noi suntem forţa lui Dzeu, nu Vă atingeţi de noi!” etc. (…) În urma mai multor desbateri tumultoase se făcură mai multe propuneri. M. Eminescu propuse cel dintâi: „Unire necondiţionată; societăţile să se declare unite; minuţiosităţile numelui şi ale statutului să se desbată de cătră societăţile întrunite”. În sprijinul acestei propuneri cuminţi el aduse următoarele argumente, polemizând mai întâi cu un membru din plen (…) Dar Dlor! Mi-i o ruşine să fiu Român! Dar ce fel de Român! Român care vrea a-şi fi însuşit monopolul, privilegiul patriotismului şi a(l) naţionalităţii aşa Român de paradă mi-e ruşine să fiu. Naţionalitatea trebuie să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura. (…) Iubesc poporul românesc fără a iubi pe semidocţii şi superficialităţile sale. (…) Noi suntem o societate cu un capital de principia şi de inteligenţe – firma noastră e „România” (…) Cine conspiră dar contra legii fundamentale a „României”, acela e mai conspirator, de cât acel care conspiră contra numelui, a hainei, pentrucă acea haină e strâmtă şi noi vrem să-i croim acestei societăţi o haină mai largă în care să’ncapă toată lumea românească din Viena”.». (va urma)