Măldărășanu, extrem de supărat la finalul jocului cu Sepsi: ”E al treilea meci în care avem superioritate dar plecăm fără niciun punct”. Tunurile pe defensivă…

Măldărășanu, extrem de supărat la finalul jocului cu Sepsi: ”E al treilea meci în care avem superioritate dar plecăm fără niciun punct”. Tunurile pe defensivă…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul lui Hermannstadt, Marius Măldărășanu, a declarat, la finalul meciului cu Sepsi OSK, că e supărat pentru că echipa sa a pierdut din nou puncte din cauza unor greșeli individuale, acuzând că este a treia partidă pierdută în situația în care sibienii au avut superioritate numerică pe teren.

Măldărășanu a radiografiat partida de la Sf. Gheorghe, remarcând că jucătorii săi au avut reacție după deschiderea scorului, iar după ce Tamas a fost eliminat, s-a gândit că Hermannstadt poate obține chiar prima victorie din acest an.

”Probleme, (n.a. covăsnenii) ne-au pus pe acele momente fixe, pentru că au talie. În rest, a apărut acea greșeală, în loc să lăsăm mingea în corner, am băgat-o în centru și, bineînțeles, am fost taxați imediat. Cei de la Sepsi sunt jucători de calitate și, până la urmă, jocul greșeala așteaptă. Am avut reacție, am avut bară, am avut ceva situații bune de a marca, de a egala chiar până în pauză. Mă bucur că a doua repriză a fost una destul de bună pentru că, drept dovadă, am și egalat, chiar dacă n-am avut multe ocazii, cum am avut în prima repriză. Însă odată cu acea egalare, chiar am sperat, chiar am crezut că putem lua 3 puncte în această seară. Și a apărut iar o greșeală individuală, până la urmă îmi este foarte greu, de aia sunt și foarte supărat, pentru că am pierdut multe puncte datorită greșelilor individuale. Până la urmă, dacă stăm să analizăm faza de la A la Z, sau fazele de la A la Z, este clar că apar greșeli în lanț, dar pleacă de undeva. Sunt fundași centrali mari, în fotbalul mare care joacă simplu. Noi ne încăpățânăm să controlăm mingea, chiar dacă eu asta le-am și spus, ca antrenor îți cer să construiești cu mingea jos, sunt momente în care trebuie să faci, să joci simplu pentru că, până la urmă, pleci de la faptul că ești fundaș central. Este greu, e al treilea meci în care avem superioritate și plecăm fără niciun punct, dar ăsta este fotbalul, trebuie să strângem rândurile pentru că, peste două zile, avem alt meci”, a afirmat Măldărășanu în conferința de presă.

Cu câteva minute mai devreme, Măldărășanu declarase, la flash-interviuri, că ce are să le reproșeze jucătorilor, o va face în vestiar. Totodată, tehnicianul și-a asumat înfrângerea, susținând că este vinovat pentru acest rezultat.

”Sunt dezamăgit în momentul în care se fac greșeli, cu toții facem greșeli. Eu sunt principalul vinovat, vizavi și de schimbări, vizavi și de – știu eu – o așezare tactică. Din punct de vedere tactic, cred că jocul a fost gândit bine, însă nu vreau să dau, am mai spus asta, în jucători. Este treaba noastră, în vestiar, vom analiza acest joc, dar într-adevăr, foarte multe greșeli individuale”, a spus Măldărășanu la microfonul DigiSport.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Despre loviturile de la 11 metri: ”Au fost!”

 

Măldărășanu a vorbit, la final, și despre cele două penaltiuri acordate de ”centralul” Mladinovici, câte unul de fiecare parte, considerând că au fost just acordate.

”Da, fazele, de pe margine, au părut a fi penaltiuri. Dar, cel puțin la penaltiul nostru, o mare aglomerare acolo și părea foarte greu, inițial mi s-a părut ceva, dar nu eram sigur, dacă n-au dat arbitrii… Pe urmă au revenit cu VAR-ul. De pe bancă, la penaltiul pentru Sepsi, așa ni s-a părut de acolo, că a fost penalti, de aia (n.a. arbitrul) nici n-a mai verificat, a ascultat doar în cască”, a spus Măldărășanu.

Tehncianul ”alb-roșilor” a adăugat că, spre deosebire de alte meciuri, jucătorii săi au stat mai bine la fazele fixe, dar experiența covăsnenilor și-a spus cuvântul.

”Asta este, au fost pragmatici, o echipă care taxează, cu jucători foarte buni, cu talie bună, care aduc mingi pe atacanți și de-acolo pot scoate oricând ceva. Am stat bine, față de alte meciuri, la momentele fixe, mă refer la loviturile libere laterale și la cornere. Chiar am stat bine și n-am avut probleme, adică să aibă ocazii din astea… Din contră, noi am pus probleme pe momentele fixe ale noastre, pe atac. Dar repet, au fost două greșeli, două greșeli și asta a scris istoria acestui meci”, a adăugat Măldărășanu.

 

”În momentele astea trebuie să jucăm repede”

 

Măldărășanu a mai fost întrebat, în conferința de presă, dacă nu consideră că jucătorii său au tratat cu superficialitate finalul partidei, din momentul în care adversarula avut un om eliminat. Tehnicianul ”alb-roșilor” a spus că nu e de acord cu această ipoteză, dar că jucătorii săi ar fi trebuit să joace mai repede pentru a reuși să dea lovitura și să marcheze golul victoriei.

”Poate așa a părut, dar cu siguranță, nu. Și-au dorit să câștige, însă au existat momente când au fost poate foarte calmi, în sensul că vor să dea un echilibru. În momentele astea trebuie să jucăm repede, pentru că e clar că o echipă în inferioritate aglomerează foarte mult zona centrală. Asta le-am spus și după meciul de la Petrolul, când în superioritate n-am reușit măcar să marcăm un gol, să intrăm în joc și am făcut aceiași greșeală, jucând foarte lent, plus greșeala (n.a. de la penaltiul lui Sepsi)… De unde și golul! Adică, nu pot să spun că s-au relaxat. Într-adevăr, la final, dacă se termina meciul 1-1, da, câștigam un punct… Având superioritate, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp, totuși e normal să-ți dorești să câștigi pentru că superioritatea în fotbal, în ziua de astăzi, la ritmul în care se joacă, trebuie să fie benefică. Dar, acuma contează organizarea defensivă a echipei care rămâne în inferioritate și poate o dăruire mult mai mare sau o autodepășire din punct de vedere al efortului. Asta s-a întâmplat cu Sepsi, după care au aruncat mingi înalte, au fost periculoși chiar și în zece din punctul ăsta de vedere și, repet, a apărut acea greșeală și au câștigat toate cele 3 puncte”, a concluzionat Măldărășanu.

 

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
26 februarie 2023 la 10:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Încă un succes la scor pentru fetele de la Interstar. Sibiencele şi Sepsi OSK continuă lupta în doi la vârful clasamentului
Echipa lui Octavian Budică s-a impus, duminică, cu 5-0, pe ”Obor”, cu echipa reşiţeană Sporting Banat. Interstarul se...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Suporterii sibieni ai Interului se organizează pentru deplasarea la Săcele. “Este de datoria noastră să susţinem echipa”
Suporterii Interului îşi doresc să fie alături de echipa sibiană în număr cât mai mare şi în deplasare,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Premieră la Păltiniş Arena: schi și snowboard fără zăpadă la SKI gone WILD. “O surpriză plăcută pentru toată lumea”
Aproximativ 35 de schiori și snowboarderi au participat, sâmbătă, 7 noiembrie, la SKI Gone WILD, un eveniment inedit...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Voleibalistele de la CSU Sibiu, a doua victorie consecutivă în campionat
Echipa pregătită de Mihai Bulbuc a câştigat, sâmbătă, la Tg. Mureş, în faţa localnicelor de la CSU Medicina....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Fotbalul medieşean revine pe stadionul mare. Când se va întâmpla asta
Ajunsă pe primul loc în clasamentul Seriei 2, după victoria de la Vălenii de Munte, echipa ACS Mediaş...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) Demonstraţie de forţă a ”vulturilor”: victorie la peste 20 de puncte diferenţă, la Timişoara. MJ Randolph, din nou cel mai bun marcator
Baschetbaliştii sibieni s-au impus cu 94-70, sâmbătă seara, în Banat, ajungând la un bilanţ de 3/3. Shooting Guard-ul...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Dubla” lui Streinu urcă Mediaşul pe primul loc. Al optulea succes consecutiv pentru echipa lui Vîtcă
ACS Mediaş a obţinut, sâmbătă, a opta victorie la rând în Seria 2 a Ligii 3, rezultat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Neluţu Luca: “Cred că e mai bine să aducem un antrenor”
Numit interimar al “călăreţilor roşii” după rezilierea contractului cu Eugen Beza, Neluţu Luca a condus până acum echipa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Unii cu ocaziile, alţii cu golurile… ”Călăreţii roşii” cedează pe ”Municipal” şi îşi complică şi mai mult existenţa
Echipa din Şelimbăr a cedat pe arena din Parcul Sub Arini în faţa unei formaţii cu care se...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
(ACTUALIZARE) Al doilea succes consecutiv cu 5-0 pentru FC Inter pe „Municipal”. Gondiu a marcat un hat-trick
FC Inter a obţinut o nouă victorie cu 5-0. În prima etapă a turului, "bleu-albaştrii" s-au impus în...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.