Daniel Tătar, gol și assist la debutul în tricoul Interului

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Interul a câștigat al doilea meci de verificare susținut în această iarnă. După remiza albă de la Rm. Vâlcea, de acum o săptămână, cu localnicii de la SCM, sâmbătă jucătorii lui Călin Moldovan au câștigat amicalul desfășurat pe terenul din Galtiu, un sat situat la aproximativ 10 kilometri de Alba Iulia. ”Bleu-albaștrii” s-au impus cu 3-2 în fața formației lui Mihai Manea, CS Universitatea, ocupanta locului 6 în Seria a IX-a a Ligii 3.
Aflat la primul meci pentru noua sa echipă, Daniel Tătar a deschis scorul după un sfert de oră de la debutul acestuia, fructificând o pasă a lui Stoia.
Albaiulienii au întors rezultatul prin reușitele lui Bolojan (22) și Petrescu (29), ambii cu șuturi din marginea careului mare, însă la pauză a fost egalitate, în utimul minut al reprizei întâi Tătar pasându-i decisiv lui Ionuț Bratima.
Golul victoriei a fost reușit la 5 minute de la reluare de atacantul Adrian Greavu.
Antrenorul Călin Moldovan a început partida cu ”unsprezece” Maksym Alchynskyi – Andrei Belașcu, Ionuț Bratima, Cristobal Oprișor, Alexandru Barbu, Andrei Câmpean, Claudiu Giura, Daniel Tătar, Andrei Stoia, Adrian Greavu, Brian Lemac. Au mai jucat Gabriel Băra, Cristian Standima, Valentin Boldea, Roberto Răcean, Raul Vochescu, ultimul fiind un junior de la Interstar care va semna cu Interul la începutul săptămânii viitoare.

 

Autor
11 februarie 2023 la 19:45

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Șelimbărul câștigă sub Pietricica după ce era condus la pauză. ”Călăreții roșii” sunt la mâna lor pentru salvarea de baraj
Echipa lui Neluțu Luca s-a impus cu 2-1, la Piatra Neamț, după ce la pauză Ceahlăul avea 1-0....
Sport
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit