Iuliu Maniu, neo-iobagii şi Statele Unite ale Europei! La 21 de ani conducea Tribuna?

Istoria politică a Sibiului nu a fost scrisă, în ultimul secol putându-se con­sem­na personalităţi isto­rice care şi-au legat des­tinul de municipiul de pe malurile Cibinului. În 2023, toţi românii ar trebui să sărbătorească pe marele om politic Iuliu Maniu, la 150 de ani de la naştere
(8 ianuarie 1873), come­mo­rând şi 70 de ani de la stingerea lui din viaţă în închisoarea din Sighetu Marmaţiei (5 februarie 1953)! Nu întâmplător, am descoperit lucrarea „Testa­ment moral politic – Prin­cipii şi evenimente poli­tice din istoria contemporană a României”, autorul fiind omul politic, prof. în drept civil Iuliu Maniu, iar rea­lizator al ediţiei – Victor Isac. În deschiderea lucrării, un citat, dintr-o cuvântare a lui Iuliu Maniu – imediat după Marea Unire -, susţinea: «Europa de mîine va fi aceea a uniunilor, confe­deraţiilor, federaţiilor. Acest moment inexorabil nu trebuie să găsească poporul nostru nepregătit. Conducătorii politici trebuie să cultive calităţile profesionale şi morale ale românilor, astfel ca ei să nu devină în noul context de liberă circulaţie a valo­rilor un fel de neo-iobagi în raport cu alte popoare. Deci, pregătire de specia­litate, pregătire politică şi morală, pentru a face faţă concurenţei inevitabile!».

La finele anului 2022, scena politică româ­neas­că a fost bulversată de decizia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (UE) pri­vind integrarea României în spaţiul Schengen. Răs­foind „Testamentul …” lui Iuliu Maniu – unul din artizanii Marii Uniri -, am descoperit cap.XIX, intitulat simplu „Statele Unite ale Europei”, un concept iniţiat – încă din 1906 -, de tri­bunistul A.C. Popovici. Re­producem selectiv: «După cum se ştie, sînt cu trup şi suflet pentru planul Tar­dieu, pe care îl consider ca primul pas serios în reali­zarea planului Briand, de solidarizare economică a Statelor Unite europene, unica soluţie de salvare a economiei europene şi a păcii europene. Cît timp cele aproape 30 de state mărunte ale Europei se războiesc între ele, cu graniţe vamale mereu schimbătoare şi din zi în zi mai umflate, mărfurile europene – încărcate cu taxe şi vămi din ţară în ţară, cu comunicaţii care se încrucişează şi se para­lizează prin impedimente administrative şi mone­tare, mai ales într-o at­mosferă otrăvită de duş­mănii politice – nu pot ţine piept concurenţei produ­selor americane şi ruse. Produsele americane – ob­ţinute cu maşini perfec­ţio­nate şi în cantităţi uriaşe – traversează liber şi ieftin zeci de mii de kilometri inundînd pieţele noastre, iar concurenţa colosului rus adaugă, la maşini şi cantitate, disciplina farao­nică suportată de sute de milioane de robi. 1.Nevoia unei politici de înţelegere şi solidaritate europeană. O economie europeană, în plin furnicar războinic, nu poate rezista acestui mon­struos cleşte economic. În mod fatal, instinctul de conservare va impune Eu­ropei o politică de înţele­gere şi de solidarizare eco­nomică între ţările sale, dacă vrea să se salveze. La unitatea economică autarhică americană şi la cea rusă care se pregă­teşte, EUROPA NU POATE RĂSPUNDE DECÎT CU O ECONOMIE RAŢIO­NALI­ZATĂ ŞI SOLIDARĂ A STA­TELOR SALE (…). Reali­zarea acestui plan, care se impune fatal, este grea şi cere timp. Atmosfera sufle­tească trebuie schimbată. REMINISCENŢELE ISTO­RICE ŞI EXCESELE ŞO­VINISTE SÎNT PIEDICI GRELE ÎN CALEA PRO­GRESULUI, ca şi rivalitatea economică actuală dintre statele europene. Presiu­nea necesităţilor vieţii econo­mice va trece însă peste toate. Primul pas trebuie făcut. Şi este marele merit al d-lui Tar­dieu că, încadrîndu-se pe marile puncte ale geo­deziei politice a lui Briand, aşează linia de bază a noii topografii economice europene pe punctele cele mai potrivite: Praga-Bel­grad-Bucureşti- Viena-Bu­dapesta neexcluzînd adău­girea Poloniei şi Bulgariei. În statele mici, solidari­tatea de interese perma­nente e mai strînsă, pre­siunea crizei mai violentă. Aci există o tradiţie în legă­turile economice, căi de co­municaţie ce se pot racor­da şi o atmosferă oarecum pregătită (…). Între trei din aceste cinci state, există o înţelegere politică reuşind strînse raporturi amicale. (…) În plus, viitoarea dez­voltare a acestor ţări din centrul Europei intere­sează din toate punctele de vedere aproape toate celelalte mari state euro­pene. Centrul Europei, rămînînd dezorganizat, poate fi punct de discordie europeană; dar organizat, poate fi punct de cris­ta­lizare, de polarizare pen­tru economia euro­peană. O „înţelegere eco­nomică” nu are sensul agresiv adop­tat de noţiu­nea „bloc regional” care ar fi să stîrnească, prin rico­şeu, crearea de alte blocuri re­gionale, cu interese rivale. Nici nu i se pot atribui inten­ţii politice cum s-au atribuit „Anschluss”-ului germa­no-austriac. Este meritul
d-lui Tardieu că, pe de o parte, a sugerat ţărilor di­rect interesate să se înţe­leagă din proprie iniţiativă, iar în acelaşi timp, a pus la curent deodată marile pu­teri: Anglia, Italia şi Ger­mania, cu intenţiile Franţei de a sprijini un astfel de proiect. Şi aceas­ta la lumina zilei, fără elemente de suspiciune, cerînd sprijinul solidar al tuturor. Un astfel de „bloc” nu are un caracter agresiv.

El este „regional” deo­camdată, pentru că nu poate fi, dintr-odată, „eu­ropean”, dar intenţia este vădită şi planul pe care se construieşte este planul pan-european. (…)».

În lucrarea „Viaţa poli­tică şi PROCESUL IULIU MA­NIU” (1997), scriitorul Cice­rone Ioniţoiu (n.1924) inti­tula un subcapitol „Luptă­tor din tinereţe până la moarte”, semnificativ şi pentru activitatea sibiană a omului politic. Reprodu­cem parţial: «În timpul mişcării Memorandului, Iuliu Maniu era preşe­din­tele Societăţii studenţeşti „Petru Maior” şi devenise membru în conducerea Partidului Naţional Român, şi a fost însărcinat să se ocupe de organizarea „Tribunei”, organul de presă al partidului încă de la vârsta de 21 de ani, din 1894. (…) După 20 de luni de instrucţie a procesului s-a fixat data judecăţii pe 7 mai 1894, la Tribunalul din Cluj. În toată această pe­rioadă presa românească de pretutindeni a dezbătut nedreptăţile făcute popo­rului român arătând dreap­ta argumentare a Memo­ran­dului, iar „Tribuna” condusă de Iuliu Maniu a fost prezentă, număr de număr, apărând fruntaşii partidului care avuseseră curajul să aducă la cunoş­tinţa întregii lumi drama poporului român. Ziua de 7 mai 1894 a rămas şi ea memorabilă. Peste 20000 de ţărani îmbrăcaţi în cămăşi albe au invadat străzile Clujului, veniţi de prin toate satele cu preoţii în frunte. „Tribuna” din acea zi a scris „Ziua de azi va fi pururea înscrisă cu litere de aur în paginile istoriei poporului român ca o zi epocală, ca o zi de triumf a conştiinţei naţionale, ca o zi de izbândă a civilizaţiei europene. …” (Tribuna, nr. 83/1894 – Sibiu)».

Sibiul moşteneşte măr­turii ale activităţii desfăşu­rate de marele om politic pe aceste meleaguri, o parte din acestea fiindu-mi semnalate de directorul Direcţiei Judeţene de Cul­tură, dr. Ilie Dan Nanu; orga­nizarea unei expoziţii memoriale este mult în­greunată de disiparea bu­nurilor materiale istorice în diverse colecţii particulare. La numai 5 ani de la săr­bătorirea unui centenar de la Marea Unire, câţi tineri sibieni cunosc celebra fa­milie Maniu şi cariera ma­relui om politic român care a avut un rol determinant, atât în organizarea eve­nimentelor de la 1 Decem­brie 1918, cât şi în condu­cerea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, guvernând efectiv – de la Sibiu – provincia istorică (1918-1920)? Într-un ipotetic Panteon sibian ar trebui înscris cu litere de aur şi prof. univ. Cassiu Maniu, care a debutat publicistic în cotidianul „Tribuna” (1897) şi s-a stins din viaţă în 21 august 1943, în lo­cuinţa lui de refugiu din Sibiu, înhumarea provi­zorie având loc în Aula Uni­versităţii Regele Ferdinand Cluj-Sibiu (23 august 1943)! De la catedra de politică a Universităţii el afirma răspicat: „lipsa simţului pentru ordinea morală se răzbună la indivizi, dar mai grav se răzbună la popoare”. Şi tot el susţinea în „Principii de filozofie politică” (1906): «Pervers în natură e tot ce caută plăcere cu durerea altuia. Imperfect e ce caută plăcere fără plă­cerea altuia. Perfect este numai aceea ce compoar­tă bucuria plăcerii univer­sale». Se cunosc casele profesorilor universitari refugiaţi? Unde a fost găzduită familia Maniu, între 1940-1945? În ce casă sibiană a stat familia marelui scriitor tribunist Ion Agârbiceanu? Şi totuşi, unde este înmormântat avocatul şi filozoful tribu­nist Cassiu Maniu (1867-1946), fratele mult mai celebrului prim-ministru, Iuliu Maniu?