Câteva gânduri personale şi întâmplări răzleţe

*Noi, românii, facem parte dintre cele mai certăreţe popoare ale lumii. Din această parte a Balcanilor Europeni, doar turcii ne întrec. Mărturie scrisă stă proverbul care glăsuieşte cam aşa: „Dacă unui turc îi arde casa, vecinul îşi aprinde pipa de la flacăra ei”. În acest contex vă voi spune că doar aparent nemţii, francezii, italienii, spaniolii, englezii, elveţienii şi nord-americanii nu se ceartă între ei, din moment ce se pârăsc ”anonim” la poliţie dacă câinele vecinului latră a pustie, sau dacă cineva îşi parchează maşina greşit în stradă. *Se spune că România vrea ca milioanele şi milioanele de cetăţeni ai săi, plecaţi să lucreze şi să trăiască în străinătate, să se reîntoarcă definitiv pe la casele lor. În schimb guvernanţii continuă să sporească numărul facultăţilor şi universităţilor în care tinerii români învaţă calculul electronic, precum şi ingineria robotizată, mecanica fină, medicina şi farmaceutica în limbile  germană, engleză, spaniolă, franceză şi chiar maghiară. Şi aceasta, în situaţia în care majoritatea studenţilor beneficiază de burse de la Statul Român. Deocamdată există doar o singură soluţie de compromis, şi anume: Dacă înveţi în România şi vrei să lucrezi în străinătate, n-ai decât să pleci, cu condiţia ca în maxim 5 ani să returnezi măcar jumătate din suma investită în şcolarizarea şi specializarea ta. 

*Vorbe înţelepte, şi mereu în actualitate. Prima: „Prietenii, ca şi duşmanii, nu trebuie uitaţi”. A doua:  „Să nu dai prietenul cel vechi pe prietenul cel nou, că nu-i ştii năravul. Nu de alta, dar s-ar putea să te trezeşti că îţi spune că nu aude, atunci când nu-i convine ce îi spui! *Cei trei nepoţi, bătrâni şi ei, îşi felicitau bunicul când acesta împlinise vârsta de 95 de ani, urându-i să aibă parte, în continuare, de zile senine şi cu sănătate, după care acesta le spune: ”Vă mulţumesc de urare, dragii mei nepoţi, dar mă gândesc cu tristeţe ce voi face eu atunci când voi nu veţi mai fi. Cine o să mai aibă grijă de mine?!”. *Franţuzoaica Maud Fontenoy este prima femeie din lume care a traversat Atlanticul (în anul 1974), de una singură, cu o ambarcaţiune cu rame. Şi cu toate că mereu a fost nemăritată, ea este mamă a patru copii. *Câteva nu tocmai simple ciudăţenii. Prima: Se spune cum că România ar avea cei mai nenorociţi părinţi şi bunici, cu cei mai fericiţi copii şi nepoţi. A doua: E uimitor că după mai mult de 104 de ani  de la Unirea României cu Transilvania, din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, încă mai suntem împreună ca teritoriu, limbă, credinţă şi neam, cu toate că continuăm să ne luptăm şi dezbinăm între noi. Ne înjurăm şi jignim pe judeţe, provincii, partide politice, străzi, cartiere, sate, comune şi cătune. Preotul-universitar sibian, Constantin Necula (născut, la Braşov, în anul 1970) ne îndeamnă să o rezolvăm, fie şi numai cu sprijinul bisericii, dacă alfel nu se poate. Şi să demonstrăm lumii întregi că tinereţea românească nu doar abuzează de prostie şi de mediocritate. Şi nici că dacă ne facem semnul crucii cu mâna dreaptă pe frunte şi pe piept, de la dreapta la stânga şi invers de la stânga la dreapta nu suntem cretini ci creştini, după care amintitul preot conchide: „Biserica are obligaţia de a face aceste forme de sinceritate publică şi de a spune părerea tinerilor şi copiilor din România…Ortodoxia este de a lucra cu mâinile suflecate de dragul lui Hristos. Vă rog frumos, vă implor, ridicaţi-vă dintre voi oamenii care să mă înlocuiască la tribună. Dacă voi nu puteţi, creşteţi-vă ca să puteţi creşte copii, să se ridice deasupra şi să provăduiască cuvântul lui Dumnezeu: Biblia”. *Soţii Anuţa şi Aurel Achim, din oraşul-staţiune balneoclimaterică Ocna Sibiului, şi-au transformat casa şi gospodăria într-un bogat muzeu de etnografie şi de diferite meşteşuguri şi profesii, între care şi cele de tâmplar, cizmar, fierar, rotar, frizer, croitor şi chiar de lucrător la calea-ferată. Iar între paginile unei mici cărţulii au adunat cântece, obiceiuri, poveşti şi snoave locale. *Cea mai nouă „zicere” a freneticului „român-comentator de fotbal”, Mitică Dragomir, sună cam aşa: „Am ajuns la o vârstă la care mi-am dat seama că trebuie să fiu cinstit”. Mai bine mai târziu decât niciodată.

 *L-am întrebat pe un ins oarecare ce-i place lui cel mai tare şi mi-a răspuns că mâncarea. Şi l-am mai întrebat dacă-i place vreun învăţat român, iar el mi-a răspuns că dacă nu-i de mâncare pentru el n-are nici o valoare. *Pe vremea când domnul Donald Trump era preşedintele SUA, acesta credea că are mare dreptate atunci când afirma că este firesc ca Crimeea să fie a Rusiei şi nu a Ucrainei, pentru că acolo populaţia majoritară vorbeşte ruseşte. Se iscă, însă, următoarele întrebări rămase de secole fără răspunsuri: De ce nu revendică Mexicul, New Mexicul American; România, o mare parte din Ucraina Carpatină şi din Bucovina de Nord; Serbia, întreaga provincie sârbească a Kosovului; Italia,Tirolul Austriac; Palestina, marile fâşii teritoriale din Israel şi Iordania; Ungaria, trei mici fragmente geografice din Transilvania, pentru că acolo se învaţă carte în limba maghiară şi se vorbeşte când ungureşte, când secuieşte (limba oficială a statului român fiind mai puţin decât facultativă ). Şi apoi de ce Turcia nu-i lasă pe kurzi să îşi aibă ţara lor; spaniolii pe basci  şi pe catalani, iar francezii pe corsicani. Vedeţi cum se poate complica şi mai mult complicata situaţie internaţională, atunci când ritmul vorbirii unora depăşeşte viteza minţii!? 

*Se spune că Biserica şi Armata sunt ultimele şi singurele simboluri adevărate de românism. Astfel că în timp ce Biserica aprinde flacăra credinţei străbune, Armata aprinde flacăra patriotismului. Şi amândouă, împreună, nu-şi pot permite să dezamăgească. *O constatare îmbucurătoare pentru bătrânii tare îmbătrâniţi. Încă mai aveţi memoria funcţională, atâta vreme cât ţineţi minte dacă aţi luat sau nu medicamentele zilnice. *Ce triste şi aberante vremuri ni s-au dat să trăim: la îngropăciunea părinţilor, inimile împietrite ale propriilor copii nu se întristează, iar ochii nu le lăcrimează. *Priveam întristat cum roua dimineţii se risipea peste grădina mea pârjolită de  Soare şi secătuită de secetă. *Bărbatul care n-are noroc la femei, nu ştie ce mare noroc are! *Muzica este vibraţia iubirii, pe înţelesul fiecărei inimi. *Cu toate că uitarea omenească a rămas ce a fost ea întotdeauna, nu pot să nu mă întreb: unde s-a dus mintea mea cuminte şi neuitucă de altădată?! *În timp ce puţinele ape ale pâraielor şi pârâiaşelor formează râurile, fluviile se mândresc cu faptul că se varsă în nemărginitele mări şi oceane ale lumii. *Un om bogat nu este neapărat un om fericit. Un om fericit, însă, nu are cum să nu fie bogat. *Un poet care n-a fost un oarecare om pe pământ se tânguia, spunând: ”Ne mor prieteni, ne mor/murim şi noi în moartea lor/şi amintirile ne dor, ne mor prieteni, ne mor”.

 *Nu vi-se pare că în Românica mea e târzie toamnă şi devreme iarnă!? *Nu vorbi atunci când n-ai ce şi cui spune nimicurile vorbelor tale! *Adeseori, vorba lungă se transformă în abuzul nesimţirii omeneşti. *Femeia-mamă: Sunt tare bucuroasă că am copil mic în casa mea mare! *Din gândurile versificate ale poetului persan (iranian) Omar Khayyam (n.1048-m.1131): ”Cu lumea asta cum să te împaci?/Nici mort, în pace nu ţi-e dat să zaci/Priveşte în jurul tău, necaz, durere/Prieteni duşi, în locul lor-tăcere./ Sus fruntea la ce poţi îmbrăţişa/Trecutul, dacă-i mort, uitare cere”. *Primăvara călduroasă, înverzită şi înflorită e mult prea departe de casele românilor, în vreme ce iarna e venită şi se anunţă a fi lungă, friguroasă, geroasă, vânturoasă şi săracă în zăpezi şi în lemne de foc. *Dacă nu ştii să îţi alegi prietenii cu care să călătoreşti pe drumurile întortocheate ale vieţii, în mod sigur că duşmanii te vor alege ei pe tine! 

Ioan Vulcan Agniţeanul