Femeie însărcinată, dusă la spital după un accident pe Calea Cisnădiei

Acasa >

Articol

O femeie de 33 de ani, însărcinată, a ajuns la spital, sâmbătă, în urma unui accident care a avut loc la intersecția străzilor Calea Cisnădiei cu Anton Pann.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Echipajul SAJ a asistat medical și transportat la UPU Sibiu o femeie, însărcinată de 33 de ani, care a suferit un traumatism  forte de genunchi. Victima a fost transportată pentru investigații suplimentare, ea fiind în stare stabilă”, au transmis reprezentanții Ambulanței Sibiu.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că este vorba despre o coliziune în care au fost implicate două autoturisme, produsă pe fondul unei neacordării de prioritate auto.

„La volanul celor două autoturisme se aflau o femeie în vârsta de 25 de ani, din Vâlcea, care nu ar fi acordat prioritate unei mașini conduse de un bărbat din Cisnadie, în vârsta de 31 de ani. În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a unei pasagere din mașina condusă de bărbatul din Cisnădie”, transmit reprezentanții Poliției Sibiu.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii accidentului. (L. B.)

04 februarie 2023 la 13:54

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 minute
Neluțu Luca răsuflă ușurat: ”Am avut emoții! Toate meciurile le-am jucat sub o anumită presiune”
Antrenorul ”călăreților roșii”, Neluțu Luca, a reușit să salveze echipa de la barajul pentru menținerea în eșalonul secund...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
”Călăreții roșii” rămân în Liga 2 după victoria cu Afumațiul. Hat-trick Matko Babic!
Echipa din Șelimbăr a câștigat, astăzi, cu 3-0, la Cisnădie, meciul cu CS Afumați, contând pentru ultima etapă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 20 ore
Marea bicicleală: se deschide sezonul de pedalat, cu gogoși și vărzar
Duminică, 11 mai ac, sibienii sunt invitați la o tură cu bicicleta pentru a marca deschiderea sezonului din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 20 ore
VIDEO | Voluntarii lui Nicușor Dan, în stradă de Ziua Europei: mobilizare în toată ţara și la Sibiu
Zeci de voluntari și susținători ai lui Nicușor Dan s-au adunat vineri, în jurul orei 18:00, în fața...
Actualitate
2 min de citit