Sfârşit de ianuarie şi început de februarie, cu două sărbători creştine Sfinţii Trei Ierarhi şi Întâmpinarea Domnului

Cuvântul Părintelui Arsenie: „De îndată ce creştinsmul a fost lăsat liber se înmulţii şi înclinarea creştinilor de a cădea din dreapta credinţă. Odată cu Împăratul Constantin au trecut cu numele la creştinism două treimi din Imperiu, era la modă să ai credinţa Împăratului. A început erezia preotului Arie, cum că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, dar nu Dumnezeu adevărat de-o fiinţă cu Tatăl. Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325 a adunat 318 Sfinţi Părinţi, care au formulat primele şapte articole din Simbolul de Credinţă, Credeul. A fost condamnat şi Arie, însă arienii se înmulţeau şi au căpătat putere după moartea lui Constantin. Chiar Împărăteasa Eudoxia, soţia lui Valens, a devenit eretică ariană. Spre o stăvilire a răutăţii, a trimis Dumnezeu pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan. Dacă n-ar fi venit Sfinţii Trei Ierarhi, ar fi trebuit să vie Hristos a doua oară” (Cărarea Împărăţiei, pagina 22).  

Sfinţii Trei Ierarhi pe care îi sărbătorim în 30 ianuarie, an de an, au trăit începând cu anul 330 când 

s-au născut Vasile şi Grigorie, în Capadocia şi apoi 344, când s-a născut Ioan, în Siria. Erau sărbătoriţi fiecare la ziua lor aleasă în calendar de Biserică, dar au devenit subiect de dezbinare pentru creştini, căci unii se numeau vasilieni, alţii grigorieni, alţii ioanieni. Toţi ştiau ce opere teologice au scris, ce predici au rostit. Vasile a fost Arhiepiscop al Cezareei din Capadocia, zonă de sub munţii din Turcia, ne-a lăsat Sfânta Liturghie pe care o slujim noi ortodocşii doar de zece ori pe an, ne-a lăsat Molitfele contra demonilor, dar şi două coduri de Reguli Monahale. A întemeiat primele spitale în Imperiul Roman, azile, case de recuperare pentru fetele pierdute prin desfrânare. Ne-a lăsat peste 300 de Epistole, în care tratează o gamă largă de probleme dogmatice, morale, dar şi culturale. A fost primul episcop care a introdus Catapeteasma – Iconostasul, care desparte Altarul de naosul lăcaşului de rugăciune. Timpul şi locul când a hotărât aceasta a fost tocmai într-o Sfântă Liturghie, când a văzut că un diacon îşi arunca ochiade cu o doamnă frumoasă din biserică, şi încă, un semn divin: când slujea Vasile un porumbel cobora pe Sfânta Masă din Altar, iar atunci nu a mai coborât. Iată de când datează acest iconostas în Biserica Ortodoxă. El menţine şi o anumită taină a evlaviei, mistică şi chiar o magie a cultului divin. A murit tânăr în anul 379.

Sfântul Grigorie s-a născut în anul 328 în Nazianz, a avut o tinereţe de studiu şi viaţă virtuoasă şi a devenit prietenul lui Vasile cel Mare. A fost sfinţit episcop de Vasile şi mai târziu, în vremea Împăratului Teodosie, a fost instalat Patriarhul Constantinopolului. A condus lucrările Sinodului al II-lea Ecumenic din 381, când s-au formulat ultimele cinci articole ale Credeului şi 

s-au dat şi alte hotărâri canonice. El a scris Cinci Cuvântări Dogmatice în apărarea Sfintei Treimi. Moare în 390, după ce s-a retras din scaunul de patriarh de bunăvoie. 

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în anul 344 în Antiohia din Siria. S-a botezat creştin la 22 de ani. A fost hirotonit preot în 386, a scris comentarii la cele 4 Evanghelii, un tratat Despre Preoţie, a compus Sfânta Liturghie pe care o săvârşim în întregul an bisericesc, Molitfe minunate, inclusiv contra demonilor. A fost instalat Patriarh al capitalei Constantinopol în 396, însă o critica pe Împărăteasa Eudoxia, mama Împăratului Arcadie. Prin intrigi l-au dat jos la Sinodul local de la Stejar în 403. L-au exilat la Cucuzis, la marginea Armeniei, apoi l-au trimis şi mai departe, pe malul Mării Negre la poalele Munţilor Caucaz. Moare la Comana în 14 septembrie 407. Avea un ucenic, Proclus. Acesta a văzut de multe ori noaptea pe Sfântul Apostol Pavel venit din cer şi şoptindu-i lui Ioan, care scria la birou. A ştiut că e Pavel pentru că aveau o icoană mare cu acesta. Pictură care se asemăna perfect cu Sfântul Apostol Pavel. S-au petrecut multe minuni prin locurile unde a trăit Ioan Gură de Aur. După 33 de ani, în anul 444 i-au fost aduse moaştele din exil şi depuse în Biserica Sfinţilor Apostoli din capitală. 

Revenim la momentul când creştinii se certau pentru cei trei Sfinţi. Era în anul 1110. Cei trei bărbaţi s-au arătat Mitropolitului din Cetatea Evhaita şi i-au spus: „Noi precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nici o sfadă sau împotrivire. Deci porunceşte să fim cinstiţi toţi deodată”. Astfel s-a rânduit sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi. 

Sfinţii Trei Ierarhi au fost numiţi la Congresul de Teologie de la Atena din anul 1936 ca Patroni şi Hram al Facultăţilor de Teologie din Biserica Ortodoxă.

 Îi rugăm să ne ajute pe toţi să îi urmăm. Celor care le poartă numele sfinte le dorim toate cele bune şi La mulţi ani!

Întâmpinarea Domnului o prăznuim în 2 februarie, la 40 de zile de la Naşterea Domnului Hristos. Era în Legea Veche dată rânduiala ca cei născuţi dintre evrei (băieţii) să fie duşi la Templul din Ierusalim la 40 de zile de la naştere spre închinare. Aşa ne arată Sfântul Luca Evanghelistul în capitolul 2: „Orice întâi născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului şi să dea jertfă precum s-a zis în legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel” (2, 23-24). Iar mai departe scrie: „Era 

un om în Ierusalim cu numele Simion şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu… şi era şi Ana Proorociţa” (2,25-27 şi 36). 

Dreptul Simion era foarte bătrân, el trăise în jurul anilor 286 – 247 î.Hr. când regele macedonean Ptolomeu al II-lea, urmaş al lui Alexandru Macedon, a chemat 72 de învăţaţi, câte 6 din fiecare trib din Israel şi i-a pus să traducă textele originale ebraice ale Vechiului Testament în limba greacă. Traducerea se va numi Septuaginta, adică 70 de bărbaţi. Lui Simion i-a revenit să traducă din cartea Proorocului Isaia ce cuprinde 66 de capitole. În capitolul 7, 14 scrie: „Iată Fecioara, va lua în pântece şi va naşte un fiu şi vor chema numele lui Emanuel”. 

Simion nu scria în traducere cuvântul „Fecioară”, ci „femeie” pentru că nu putea crede că o fecioară va naşte fiu. Noaptea venea îngerul Gavriil şi ştergea şi corecta cu cerneală, anume „Fecioară”. Aşa a făcut de 3 ori, când dimineaţa i-a vorbit bătrânului Simion: „Pentru că n-ai crezut că o Fecioară va naşte pe Mesia, vei trăi atât până îl vei vedea cu ochii!”. Deci a trăit bătrânul atâtea sute de ani, până a venit Iisus la templu, adus de Fecioara Maria şi dreptul Iosif. Aşa ne învaţă Sfânta Tradiţie. La fel şi Sfânta Ana Proorociţa avusese vedenii şi cuvinte sfinte că îl va vedea pe Mesia înainte să moară. 

Când l-a recunoscut Simion pe Iisus, a exclamat: „Acum liberează pe robul tău, Stăpâne, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului tău Israel” (Luca 2, 29-32). Aceste vorbe sfinte sunt o rugăciune minunată pe care o cântăm de aproape 2000 de ani la finalul slujbei Vecerniei. 

Să ne rugăm şi celor doi Sfinţi, Simion şi Ana, care l-au văzut cu ochii şi l-au purtat pe braţele lor, pe pruncul Iisus. Să ne ajute, la fel urăm şi celor care le poartă numele! Sănătate şi la mulţi ani, pe 3 februarie când sfinţii aceştia au ziua în calendar. 

O bucurie copilărească este şi venirea zăpezilor la această cumpănă dintre ianuarie şi  februarie.