În urmă cu164 de ani se scria prima pagină de aur a naţiunii noastre prin înfăptuirea Unirii Principatelor Române. Atunci, în contextul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859 (n.n. eveniment cunoscut şi sub numele de Mica Unire – Marea Unire fiind cea din 1918) Mihail Kogălniceanu îl îndemna pe domnitor să fie omul veacului cerându-i următoarele "fă legea să înlocuiască arbitrariul; întăreşte legea, iar tu, Maiestatea Ta, ca Domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu cei pentru care toţi Domnii din trecut au fost nepăsători sau răi. Fă totuşi ca domnia ta să fie în întregime de pace şi dreptate; împacă patimile şi ura dintre noi şi reintroduce în mijlocul nostru frăţia strămoşească.Fii simplă, Maiestate, fii bun, fii un domn cetăţean; urechea ta să fie mereu deschisă adevărului şi închisă minciunii şi linguşirii".
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române, în cadrul Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, s-au organizat o serie de manifestări dedicate implicit personalităţii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În contextul menţionat, în Aula "Ştefan cel Mare" a fost găzduită Conferinţa cu tema "Cuza. Lumini şi umbre – O domnie controversată. Nu pentru Hagiografi!" susţinută de col. lect. univ. dr. Florin Şperlea, iar pe platoul instituţiei, în cadrul unei ceremonii militare, a avut loc evocarea "Unirea Principatelor Române – deziderat împlinit al paşoptiştilor" realizată de muzeograful AFT, dr. Cosmin Roman.
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT