2023-Anul A.C. Popovici (III): mândru de a fi român? – Lugojul capitala culturală a Banatului! – pentru a privi bine înainte, e nevoe … să ne întoarcem privirile înapoi?

Despre geniul pe care îl sărbătorim în fiecare an, la 15 ianuarie, s-a scris şi se va mai scrie, rămânând edificatoare constatarea lui Nicolae Iorga: «„De când există suflet de român pe faţa pământului, românul a fost mândru de a fi român şi, chiar atunci când lumea il privea cu dispreţ, el îşi cânta doina şi, în conştiinţa puterilor pe care le purta în sine, privea mândru împrejurul său“. MIHAI EMINESCU». De „Ziua Culturii Naţionale”, sibienii ar trebui să cunoască că în oraşul de pe malurile Cibinului ar trebui regăsită o fotografie celebră a poetului naţional Mihai Eminescu, fotografie executată în Praga, în atelierul lui J. Tomas, în 7 februarie 1871. Originalul se afla în posesiunea marelui publicist, scriitor şi folclorist, acad. Enea Hodoş (Sibiiu), existenţa acestei fotografii originale fiind semnalată de dr.Ion Grămadă în lucrarea sa de doctorat:„Mihail Eminescu (Contribuţii la studiul vieţii şi operei sale), o «retipărire din „Mittleilungen des rumänischen Instituts zu Wien” de sub conducerea dlui prof. univ. şi consilier aulic Dr. Wilhelm Meyer-Lübke). Apărută la Heidelberg 1914 la Carl Winter’s Universitätsbuchhandlung. Nu ştim unde şi dacă se păstrează colecţia şi arhiva folcloristului acad. Enea Hodoş, acesta fiind născut în Roşia Montană (1858), fiind interesat – cu precădere – de creaţiile populare din Banat. A fost profesor la Şcoala de fete din Sibiu, redactor la „Telegraful Român” (1905-1919?), stabilindu-se după o carieră de dascăl la Sibiu (din 1905?), unde se stinge din viaţă la 25 iulie 1945. Se păstrează o imagine edificatoare a mormântului din cimitirul sibian, mormânt care ar trebui să fie un monument istoric memorial, ce aminteşte de marele cercetător şi culegător al creaţiilor populare, tribunistul care a scris „Literatura Tribunei” (1934-1935), elaborând unul din primele manuale şcolare de istoria literaturii (1893). La stingerea sa din viaţă, apărea în „Telegraful Român” (nr. 30-31 din 29 iulie 1945) Corneliu Sârbu scria o mică biografie, din care reproducem selectiv: «S-a stins uşor ca o candelă pe sfârşite, cel ce a fost profesorul, scriitorul şi gazetarul Enea Hodoş. În faţa sicriului care cuprinde osemintele sale pământeşti, sîntem stăpâniţi de fiorul morţii şi ne dăm seama cât de severă şi de implacabilă este legea „pământ eşti şi în pământ vei merge” (…) Bun, modest, cumpănit, tăcut şi zgârcit la vorbă, Enea Hodoş a fost un dascăl zelos şi conştiincios. Puţini cărturari şi-au învăluit ostenelile în atâta discreţie şi modestie ca el. A fost un însingurat în cea mai plină accepţiune a cuvântului. Ceea ce l-a făcut să nu se amestece niciodată printre cei ce se trudeau pe aceleaşi tărâmuri intelectuale ca el, deşi inima sa ce se dezvăluia arareori, era de o bunătate rară şi de o vigoare surprinzătoare pentru venerabila vârstă ce s-a învrednicit a o ajunge. Înzestrat cu o judecată ageră şi cu o minte sfredelitoare s-a bucurat de o deosebită cinste a fi unul din martorii unor vremuri mari din istoria antebelică a Ardealului, în ritmul cărora a lucrat cu spor şi pilduitoare tragere de inimă. Coborâtor dintr’o fruntaşe familie de cărturari, înzestrată cu un pronunţat simţământ naţional şi religios, Enea Hodoş este un vrednic continuator al talentului familiar, realizând împreună cu doi dintre fraţii săi, trinitatea unei frumoase productivităţi culturale: Alexandru Hodoş, în literatura beletristică, Nerva Hodoş în bibliografia românească veche, iar E. Hodoş în literatura didactico-ştiinţifică şi gazetărească. (…) Legat de trecut prin principiul „pentru a privi bine înainte, e nevoe neapărat să ne întoarcem privirile înapoi” scrisul său domol şi bine gândit constitue un material preţios pentru istoria unei epoci dispărute. (…) Maestru al condeiului, stilul său lapidar, sobru şi ca tăiat din marmoră, rămâne pildă pentru urmaşi. (…) A cheltuit suflet, sănătate şi credinţă, pentru propăşirea noastră. Pentru toate acestea, a fost cinstit cu titlurile de membru corespondent al Academiei Române şi membru onorar al Societăţii ziariştilor ardeleni. (…)».

Puţini sibieni mai cunosc personalitatea lui Enea Hodoş şi descendenţa sa importantă: bunicul (pe linie maternă) a fost Simion Balint – vestitul tribun în revoluţia condusă de Avram Iancu (1848), iar străbunicul pe linie paternă a fost Ioan Popovici (poreclit Hodoş – „Hod” în limba maghiară semnificând „pastor”). Tatăl său – Iosif Hodoş a terminat dreptul – fiind coleg cu Alexandru Papiu-Ilarian şi Simion Bărnuţiu, fiind membru fondator al Academiei Române şi secretar general până la moarte.

Şi poetul Mihai Eminescu, acesta a cunoscut Banatul, prezenţa sa în Lugojul copilăriei lui A.C. Popovici fiind semnalată prin placa memorială „Omagiul Luceafărului poeziei româneşti MIHAI EMINESCU care a poposit în Lugoj în perioada 4-26 iulie 1868 cu trupa de teatru a lui Pascaly”. Într-adevăr toate revistele vremii relatau evenimentele culturale, turneul trupei Teatrului Naţional (condusă de Mihail Pascaly, Mihai fiind sufleur, copist de roluri şi secretar al directorului, iar la nevoie actor în roluri secundare) fiind organizat după obţinerea viezei oficiale a Consulatului general austriac din Bucureşti. După trecerea frontierei la Predeal, turneul a străbătut oraşele Braşov (17 mai-15 iunie), Sibiu (18-29 iunie), Lugoş (4-26 iulie), Timişoara (28 iulie-31 iulie), Arad (1 august-27 august), Oraviţa (31 august). Publicaţia sibiană „Hermannstadter Zeitung” publică în 18 iunie lista completă a membrilor ansamblului, comunitatea românească dând un banchet festiv la hotelul „Împăratul Romanilor”, prilej pentru Ieronim Bariţiu (fiul marelui gazetar George Bariţiu) de a-l descrie pe poetul Mihai Eminescu: „era un tânăr (…) cu părul lung şi de culoare neagră, foarte frumoasă, cu nişte ochi expresivi, vorbitori şi totodată misterioşi”. Marele etnograf şi scriitor dr.Atanasie Marian Marienescu (n.1830, Lipova – 6 ianuarie 1915, Sibiu) era în acele vremuri jurist în Lugoj, colaborând la revista „Familia”, revista ce colabora deja cu tânărul Eminescu. La 18 ani, Eminescu era deja cunoscut în toate cercurile literare, debutul lui literar având loc în revista „Familia”, cu poezia „De-aş avea” (1866).

În acea perioadă, Aurel C. Popovici era mic (născut în Lugoj, în 4/16 octombrie 1863), fiind al doilea copil al lui Constantin Popovici şi al Mariei (născută Hasici), o familie ancorată în breasla meseriaşilor. Tatăl său a fost maestru cojocar, căsătorit cu „Maria cea frumoasă” („Maţa Lepa” – în idiom sârbesc), aceasta crescând în casa primarului Lugojului, Constantin Udria.

A descoperi Lugojul mijlocului de secol al XIX-lea este o adevărată incursiune în istoria Banatului, ce poate fi mai simplu realizată prin analiza identităţii locale, respectiv a simbolurilor din stema celui de-al doilea municipiu, ca mărime din judeţul Timiş. Pe stemă, în partea inferioară – pe câmpul roşu, apare o liră de aur, simbolizând tradiţia muzicală şi culturală a locuitorilor, în trecut Lugojul fiind cunoscut drept capitala culturală a Banatului! În partea superioară (stânga) este prezentat un lup de argint armat (privind spre dreapta), simbolizând vitejia locuitorilor oraşului, simbol medieval regăsit şi pe stema acordată lugojenilor de regina Isabella (1551). Coroana reprezintă nobilimea, simbolizând faptul că stema a fost acordată de un personaj cu demnitate regală. În partea superioară (dreapta), pe câmpul albastru, imaginea cuprinde un râu cu două turnuri crenelate, un pod de argint şi un câmp cu trei movile verzi. Cele două turnuri crenelate şi podul ce le leagă simbolizează Lugojul Român şi Lugojul German, unificate în perioada 1793-1795, iar cele trei movile reprezintă dealurile din periferia localităţii, cultivate cu viţă de vie, încă din sec. al XVIII-lea. Ştiaţi că cele cinci turnuri ale coroanei din steme semnifică faptul că localitatea este municipiu? (va urma)