Ce o poate opri pe FCSB să revină la gloria de altădată în Liga 1

Ce o poate opri pe FCSB să revină la gloria de altădată în Liga 1

FCSB este una dintre cele mai mari cluburi din fotbalul românesc și asta nu o să se schimbe prea curând. La finalul zilei, echipa bucureșteană rămâne cel mai iubit club din România și asta se vede și pe cifre. Pe Național Arena, acolo unde își joacă meciurile echipa, vin cei mai mulți fani din campionatul intern și asta contează, nu are cum să fie altfel. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cu acest capital de imagine extraordinar, putem observa că FCSB are o bază de la care să plece foarte bună și este o echipă cu potențial. Însă chiar și în aceste condiții foarte bune pentru a face performanță, echipa nu mai reușește să câștige campionatul și pare să se afle într-o perioadă destul de dificilă. Cei care pun la pariuri pe Liga 1 trebuie să știe că drumul celor de la FCSB spre gloria de altădată va fi unul extrem de dificil și să fie conștienți atunci când plasează pariuri de situația actuală reală a clubului

 

Există suficiente argumente pentru care clubul este capabil să redevină o echipă care se bate constant la titlu în Liga 1: numărul mare de suporteri, un lot încă valoros și un buget mare, suficient cât să aducă performanțe importante.

 

Însă există câteva impedimente care pot să pună mari probleme chiar și unui club mare precum FCSB. O să te ajute aplicația Sportingbet dacă vrei să pui pariuri într-un mediu cât mai user friendly, dar înainte de orice informează-te corespunzător.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

De ce îi va fi greu lui FCSB să redevină o echipă care se luptă la titlu în Liga 1?

 

  1. Implicarea patronului

 

Patronul Gigi Becali deține clubul din 2003 iar în primii ani a investit serios pentru a ajuta FCSB să rămână unul dintre marile cluburi din România. Erau cumpărați constant cei mai buni jucători, iar aceștia aduceau performanță, chiar și pe plan european, eliminarea Valenciei fiind unul dintre momentele cheie din istoria recentă a clubului. Cu toate acestea, în ultimii ani Becali și-a schimbat abordarea și nu mai investește la fel de mult ca înainte și mai important decât orice nu mai permite antrenorilor să aibă independența necesară pentru a lua cele mai importante decizii pentru echipă. Becali se implică direct la echipă și le impune tehnicienilor ce jucători să folosească pentru că el vrea să îi vândă ulterior. Asta aduce o stare de tensiune continuă la club, care nu este deloc benefică unei echipe care vrea să facă performanță.

 

  1. Antrenori și jucători sub nivelul clubului

 

Tocmai din motivele enumerate de mai sus, FCSB are de suferit. Calitatea lotului este una sub ce era în trecut, iar asta în principal din cauza faptului că actuala conducere preferă să vândă cei mai importanți jucători pentru a scoate profit. De asemenea, Gigi Becali preferă să pună antrenori fără un palmares important în spate pentru a-i putea controla și pentru a lua, practic, tot el deciziile care contează. 

 

Astfel, celor de la FCSB le va fi greu să revină la gloria de altădată dacă nu vor avea loc niște schimbări importante.

 

 

 

 

sursă foto: unsplash.com

 

10 ianuarie 2023 la 13:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 7 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Inteligența Artificială intră în Primăria Sibiu. Roboți software și un asistent AI vor răspunde cetățenilor
Primăria Sibiu pregătește o schimbare importantă în modul în care sibienii vor interacționa cu administrația. Un asistent virtual...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
Caniculă în județul Sibiu. La Dumbrăveni se anunță 35 de grade, cea mai ridicată temperatură
Sibienii vor avea parte de un weekend călduros, cu temperaturi care vor ajunge până la 35 de grade....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Ce facem în weekend la Sibiu? Festivalul tomatelor, cărți, drumeții și expoziții
Sibienii au de unde alege în weekendul 22–23 august. Festivalul tomatelor aduce zeci de expozanți la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
Zona Industrială Vest, trenul periurban și viitorul Liceului „Carol I”. PSC Sibiu, discuții cu Primăria despre dezvoltarea orașului
Dezvoltarea Zonei Industriale Vest, proiectul trenului periurban, viitorul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” și cadrul urbanistic...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.