Elevi ai liceului din Avrig sunt coautori ai unui volum despre Holocaust

Elevi ai liceului din Avrig sunt coautori ai unui volum despre Holocaust

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cititorii volumului vor avea posibilitatea de a identifica informaţii diverse referitoare la originea, desfăşurarea şi impactul Holocaustului asupra sensibilităţii colective, dar şi de a lua contact cu reflexii inedite privind evoluţia naturii umane după tragicul eveniment din istoria mondială.

„Publicarea cărţii „Holocaustul în percepţia elevilor Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig a fost posibilă datorită finanţării de către Institutul Olga Hengyel din New York a unui proiect ştiinţific ce vizează cercetarea Holocaustului atât din persectiva istoriei pozitiviste, cât şi a mentalităţilor colective. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Este de remarcat apartenenţa tinerilor pentru analiza sistematică a Holocaustului, inventivitatea şi dorinţa acestora de a utiliza surse istorice cât mai diverse, aspect ce conferă volumului o deosebită consistenţă ştiinţifică”, menţionează în prefaţa lucrării prof. Marcel Luca, directorul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig.

În „Cuvântul înainte”, ca o completare a celor scrise de directorul liceului, prof. Petre Din, editorul lucrării, menţionează următoarele: „Volumul cuprinde 13 comunicări şi referate ce evidenţiază dorinţa tinerilor pentru perceperea corectă a temei Holocaustului. Prin prospeţimea şi farmecul vârstei, tinerii vizează respectarea aspectelor antisemitismului european, dovezi genetice şi filogeografice pentru victimele Holocaustului din lagărul morţiidin Sobibor, victimele Holocaustului: romii, Holocaustul în literatura pentru gimnaziu, concepţia unor deţinuţi din lagărul de concentrare Fabrica Morţii, motivaţie, sens şi suferinţă, Fiinţa umană din perspectivele „alegerii”, a jertfei şi a iertării, Holocaustul de la dimensiunea de ritual al „arderii de tot” la acea de instrument de extincţie etnică”. 

„Holocaustul în percepţia elevilor Licxeului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig este o carte de merită citită de orice pasionat de istorie, de cei ce îşi doresc să afle mai multe informaţii despre cel mai periculos, urât şi tristă flagel al istoriei omenirii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor - Dan FRÂNCU
04 ianuarie 2023 la 21:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 8 ore
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier. A patra nominalizare de la începutul crizei politice
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 11 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 12 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
ȘURA MICĂ: Ansamblul Folcloric „Șureanca” îi așteaptă pe tineri la cursuri gratuite de dans popular
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
AVRIG: Proprietarii de fose septice, în atenția autorităților. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.