Distracția de Revelion a lăsat mulți șoferi… pietoni

Acasa >

Articol

În ultimele 48 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat ample acțiuni în vederea prevenirii accidentelor rutiere, concentrându-și atenția pe depistarea șoferilor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, precum și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În acest context, primele două zile ale anului, polițiștii au aplicat 154 de sancțiuni contravenționale la OUG nr. 195/2002 R și au reținut în vederea suspendării 16 permise de conducere, din care 7 pentru conducere sub influența alcoolului, 4 pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare, 4 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept, respectiv pietonilor și un permis de conducere pentru depășirea regimului legal de viteză peste 50 km/h.

Nu în ultimul rând, în cadrul acțiunilor au constatat și 9 infracțiuni la regimul rutier.

Polițiștii rutieri au reținut și 21 certificate de înmatriculare.

Spre exemplu, la data de 2 ianuarie, în jurul orei 01.00, în municipiul Mediaș polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Baznei de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Bazna. Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, canabis, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 2 ianuarie, în jurul orei 11.00, pe raza localității Brădeni, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe DJ 106, la volanul căruia a fost identificat un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Moșna. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot în 2 ianuarie, în jurul orei 18:20, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 105F, în localitatea Avrig, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile.  La fața locului, polițiștii rutieri au constatat că un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, fără a exista victime umane. Conducătorul auto, un localnic în vârstă de 51 de ani, a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Recomandările polițiștilor rutieri

 

Polițiștii rutieri îi îndeamnă pe șoferi să nu depășească viteza legală de deplasare, prevăzută de normele în vigoare și circulați în permanență cu prudență; să nu urce la volan, pe bicicletă sau trotinetă dacă au consumat alcool sau substanțe psihoactive;  să consulte informațiile meteo înainte de a pleca la drum lung și adaptați permanent viteza la condițiile meteo și să nu se angreneze în alte activități de natură a le distrage atenția când sunt la volan, multitasking-ul fiind un mit care îi poate face să piardă atenția.

 

Autor
03 ianuarie 2023 la 12:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 secunde
Se cuplează conducta de apă potabilă pentru Guşterland
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că marți, 13 mai, vor fi efectuate lucrări de cuplare a conductei de...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 minute
Animații speciale pentru copii la Teatrul “Gong”
Teatrul pentru Copii și Tineret "Gong" prezintă sâmbătă, 17 mai, de la orele 11 și 18 și duminică,...
Cultură
4 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 29 minute
Neacordarea de prioritate a dus la ciocnirea frontală a două camioane, pe DN 1, între Scoreiu și Porumbacu de Jos
Două camioane au fost implicate într-un eveniment rutier produs luni dimineața pe Drumul Național 1, între localitățile Scoreiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Din cauza unui accident, traficul rutier este îngreunat pe DN 1, între Scoreiu și Porumbacu de Jos
UPDATE: Două camioane s-au ciocnit frontal luni dimineață, pe DN 1, între localitățile Porumbacu de Jos și Scoreiu. Coliziunea...
Actualitate
2 min de citit