Când va fi finalizat, acesta va fi cel mai mare hotel din lume!

Când va fi finalizat, acesta va fi cel mai mare hotel din lume!

În prezent, cel mai mare hotel din lume este First World Hotel din Malaezia care are 7.351 de camere. Aceasta poziţie, însa, va fi preluată de Abraj Kudai din Arabia Saudită, care va avea 10.000 de camere, 70 de restaurante şi 45 de etaje. Conform en.wikipedia.org, construcţia acestuia a început în 2015 şi se estima că va fi finalizată în 2017 cu costuri de 3.5 miliarde USD.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lucrările au fost oprite din cauza dificultăţilor financiare şi hotelul nu a fost deschis nici în prezent. Însă, când vor fi finalizate, acest hotel va fi cel mai mare din lume şi, totodată, un reper emblematic al orizontului în continua expansiune a Riadului.

 

Tu ţi-ai petrece vacanţa în Arabia Saudită?

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Deşi Arabia Saudită este vazutaăca fiind o ţară prea conservatoare pentru o aventură de vacanţă, sunt mulţi oameni cărora le-ar plăcea să o viziteze şi să o descopere. Este de ajuns să amintim ruinele Regatului Nabateean a căror faimă a ajuns până în China din dinastia Han, Munţii Taif unde trandafirii înfloresc alaturi de curmalele de renume mondial sau deşertul Rub’ al Khali, cel mai mare deşert de nisip din lume. 

Toate sunt atracţii care fac din Arabia Saudită un obiectiv turistic care merită vizitat, iar hotelul Abraj Kudai sigur va funcţiona la capacitate maximă.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prezentarea hotelului Abraj Kudai

Dacă până acum ai avut vacanţe superbe în România având cazare in Predeal cu piscina sau în altă staţiune montană de pe Valea Prahovei, în curând vei putea sa îţi rezervi o cameră la cel mai mare hotel din lume. Din păcate, nu se ştie exact când, hotelul fiind încă în construcţie.

Când va fi finalizat, însă, hotelul Abraj Kudai va fi spectaculos! Va fi alcătuit din 12 turnuri cu înălţimea de 45 de etaje, iar 10 dintre acestea vor oferi servicii premium specifice unui hotel de 5 stele. Va fi un hotel cu 10.000 de camere şi 70 de restaurante spectaculoase, cu mult mai multe decât cele din oraş. În plus, hotelul va avea heliporturi pentru ca oaspeţii să poată veni şi pleca cu elicopterul sau cu avioanele uşoare.

Aflat la cca o milă de Masjid al-Haram, Marea Moschee din Mecca, Abraj Kudai va fi dotat cu un centru enorm pentru convenţii, întâlniri de afaceri sau religioase, convocări sau simpozioane internaţionale. Pentru un plus de eleganţă şi stil, deasupra celui mai înalt turn al hotelului va fi cea mai mare cupolă din lume.

Clădirea pe care se sprijină cele 12 turnuri ale hotelului va găzdui un complex enorm cu sală de bal, staţie de autobuz, centru comercial şi mai multe locuri de servit masa. Privit de la distanţă, Abraj Kudai seamănă cu o fortăreaţă superbă în deşert, stârnind curiozitatea şi admiraţia. Se spune că tariful pe cameră în acest hotel va fi de 5.000 $.

 

Povestea din spatele hotelului Abraj Kudai

Mecca atrage tot timpul anului turişti din întreaga lume, iar perioada cea mai aglomerată este în preajma pelerinajului sfânt Hajj. Acesta este momentul în care se întâlnesc în oraşul sfânt peste 2,5 milioane de musulmani pentru a comemora viaţa şi învăţaturile Profetului Avraam care, conform credinţei islamice, a construit Kaaba, prima casă de cult a lui Dumnezeu.

În această perioadă, hotelurile din Mecca sunt rezervate până la refuz, unii dintre pelerini neavând altă soluţie decât camparea la cort. Pentru a putea asigura cazare în condiţii adecvate tututor pelerinilor, guvernul Arabiei Saudite a decis să construiască hotelul Abraj Kudai. Prin urmare, cel mai mare hotel din lume este un proiect guvernamental, iar finanţarea şi managementul lucrărilor sunt în mâna statului.

Se pare ca scăderea preţului petrolului şi interdicţiile care au urmat dupa accidentul care a ucis 107 persoane (căderea unei macarale în Marea Moschee), au încetinit proiectul. Deşi nu este încă gata si deschis publicului, cei care vizitează Mecca îl pot vedea şi admira de la distanţă în toată splendoarea sa.

 

 

 

26 decembrie 2022 la 10:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier. A patra nominalizare de la începutul crizei politice
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 9 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 10 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 10 ore
ȘURA MICĂ: Ansamblul Folcloric „Șureanca” îi așteaptă pe tineri la cursuri gratuite de dans popular
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
AVRIG: Proprietarii de fose septice, în atenția autorităților. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.