Dulciurile de sub brad pot avea până la 18 aditivi alimentari și 75,4 grame de zahăr! Cum ne ferim de ele

“De Crăciun, trebuie să fim atenți la dulciurile pe care le oferim celor mici , pentru că bomboanele și sucul tip ceai oferite drept cadou ajung până la 18 de aditivi alimentari ( E-uri ), iar cele mai frecvent întâlnite sunt: E330 , E202 , E160 , E300 , unele E-uri  ajungând să se repete de până la 2 ori.
Prin scanarea produselor care compun cadoul de Moș Crăciun, Aplicația InfoCons redă direct pe telefonul mobil numărul E-urilor, dar și explicitarea acestora pentru fiecare produs în parte.
Mai mult, prin adăugarea produselor care alcătuiesc cadoul de Moș Crăciun în lista de produse salvate, avem posibilitatea printr-o simplă bifare a produselor, să aflăm cantitatea TOTALĂ de sare, cantitatea TOTALĂ de zahăr, numărul TOTAL de aditivi alimentari ( E-uri ), dar și de câte ori se repetă aceștia în produsele selectate”, spune preşedintele InfoCons.
De asemenea, cu ajutorul calculatorului integrat în aplicația InfoCons, putem seta cantitatea de produs pe care urmează să o consumăm, iar aplicația InfoCons ne va dezvălui cantitatea de sare, cantitatea de zahăr și caloriile regăsite în cantitatea de produs selectată .
“În acest context, aplicația InfoCons ne ajută să alegem în cunoștință de cauză  dulciurile pentru cadoul de Moș Crăciun, conform nevoilor și preferințelor noastre de consum.
De exemplu, pentru un cadou simplu format din bomboane și suc tip ceai, cei mici pot consuma până la 75,4 grame de zahăr pentru 100 de grame de produs , echivalentul a 15 pliculețe de zahăr,  în condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă o cantitate zilnică de 25 grame de zahăr .
Pentru a nu depăși cantitatea de zahăr recomandată pe zi de Organizația Mondială a Sănătății, Aplicația InfoCons ne ajută să ne setăm preferințele de consum precum cantitatea maximă de zahăr, sare, calorii, numărul maxim de aditivi alimentari, precum și tipul de alergeni pe care ne dorim să îi eviăm în produsele pe care le consumăm”, precizează Sorin Mierlea.
Aplicația InfoCons este disponibilă pentru orice sistem de operare IOS, Android și Huawei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
22 decembrie 2022 la 20:39
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 25 minute
Colegiul “Gheorghe Lazăr” întră în şantier. Se va renova faţada
Faţadele Colegiului "Gheorghe Lazăr" vor fi renovate, lucrările fiind finanțate de la bugetul local. Lucrările au început, informează...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 27 minute
Festivalul de Teatru continuă pe Scena Digitală. “Pâinea din cer / Mana” și “Nunta însângerată” – premierele lunii iulie
Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică, circ și dans a Teatrului Național "Radu Stanca" și a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 oră
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
acum 3 ore
Percheziții la Aeroport și CJ Sibiu. Procurorii europeni cercetează posibile fraude cu fonduri comunitare
 În cursul zilei de marți, au avut loc mai multe percheziții în Sibiu, principala instituție vizată fiind Aeroportul...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
„Dansul Corbilor” (ediția a XIII-a), în curtea Căminului Cultural Roșia
Vineri, 4 iulie, începând cu ora 18, în curtea Căminului Cultural din Roșia se va desfășura cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Cursuri gratuite de dans pentru seniorii Sibiului
„Dansul Nu Are Vârstă” este un proiect al Asociației Fantasy Dance care a ajuns la cea de-a șaptea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Cosirea vegetației și plombări cu sort și emulsie, printre lucrările executate pe drumurile județului, în această săptămână
Pe drumurile județului continuă lucrările de reparații și întreținere, executate de Drumuri și Poduri SA Sibiu. În această săptămână,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Luni se dă startul la înscrieri pentru o nouă ediție a Artizan Huet. Când are loc evenimentul
În zilele de 12 și 13 iulie se va desfășura o nouă ediție a Artizan Huet, dedicat comercianților...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
A intrat cu tractorul pe DN7 fără să se asigure. O fetiță a ajuns la spital
În această dimineață a avut loc un accident la Boița, pe fondul neacordării de prioritate. Un tânăr care...
Actualitate
2 min de citit
acum 6 ore
În Poligonul Cârțișoara, trageri de dimineața până seara
Până în data de 4 iulie, la Poligonul Cârțișoara va fi activitate specifică intensă. Conform unei informări dată publicității...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Echipa secției de Prematuri a SCJU Sibiu, locul I la Concursul „Kangaroo Mother Care 2025”
La Maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu se aplică de peste 15 ani metoda Kangaroo Care,...
Actualitate
3 min de citit