Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei: 97 de firme au depus proiecte pentru accesarea fondurilor de 150 de milioane de euro puse la dispoziție de Ministerul Economiei

Săptămâna trecută, s-a încheiat apelul de depunere a cererilor privind acordurile de finanțare pentru investițiile din industria prelucrătoare. 97 de dosare au fost depuse la Ministerul Economiei pentru accesarea acestui program, gândit pentru ca industria să poată depăși provocările aduse de crizele suprapuse care au afectat economia națională și europeană. 
“Investițiile în economie ne asigură un viitor sustenabil, previzibil și, totodată, aduc creșterea nivelului de trai în comunitățile defavorizate. De altfel, multe dintre proiectele depuse se referă la investiții concrete în astfel de zone. Vorbim de mii de locuri noi de muncă ce sunt create, aceasta fiind, de altfel, o condiție de eligibilitate pentru această schemă de ajutor de stat”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei și președintele PSD Mediaș. 
Din analiza preliminară deja realizată, la nivelul Ministerului Economiei, în cadrul acestei sesiuni, a fost solicitat ajutor de stat în valoare de peste 600 de milioane de euro. Dosarele care au fost depuse vor fi verificate pe baza criteriilor de eligibilitate și a condițiilor impuse de HG nr.959/2022 și a ghidului solicitantului. 
Schema de ajutor de stat se va aplica în baza acordurilor de finanțare emise de Ministerul Economiei, până la data de 31 decembrie 2023, iar plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2022-2027.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizația Județeană PSD Sibiu

Autor
20 decembrie 2022 la 09:16
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 1 oră
(FOTO) Ziua Națională a Înotului a fost sărbătorită printr-un concurs de natație, la Mediaș
Ziua Națională a Înotului a fost sărbătorită la Mediaș sâmbătă, 19 iulie 2025, printr-un concurs de natație organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Un urs semnalat de două ori într-o zi în Tălmaciu. Autoritățile au emis mesaje RO-Alert
După ce în cursul dimineții de luni locuitorii din Tălmaciu au fost avertizați cu privire la prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
(FOTO) Riderii au testat traseul cu obstacole de pe Bd. Coposu. Prologul Red Bull Romaniacs e programat marți. Mai mulți sibieni la start
Ajuns la ediția cu numărul 22, cel mai dificil raliu hard enduro de pe mapamond e gata de...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Tânăr de 21 de ani, căzut în Olt, salvat într-o cursă contracronometru
Un tânăr de 21 de ani a căzut în râul Olt, în împrejurări deocamdată necunoscute. Un apel la...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Sadu s-a transformat într-o imensă arenă sportivă. Oaspeții, tratați cu bucate locale oferite gratuit
Comuna Sadu s-a transformat într-o mare arenă sportivă, cu prilejul evenimentului „Exploratori în satul luminii”. Cros, curse MTB...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Suferă de o boală cronică, dar a urcat pe munte. Salvamontiștii, chemați să o salveze
O femeie a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor sibieni, după ce a resimțit dureri în zona lombară. Se...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
„Aperitivul” unei plimbări reușite cu Mocănița, descoperit pe Valea Hârtibaciului
Plimbările cu Mocănița sunt o experiență de neuitat, atât datorită peisajului pitoresc, cât și mijlocului de transport. Doi...
Eveniment
1 min de citit
acum 1 zi
Atenție la SMS-ul care te lasă fără bani! Cum să te ferești de escroci
Inventivitatea escrocilor pare să nu aibă limite, de aceea polițiștii sibieni atrag atenția asupra unui nou tip de...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Salina de la Praid s-a închis, sarea de acolo a ajuns la Sibiu, într-o rețetă
Cea de-a doua zi de Astra Multicultural a reușit să atragă un public numeros, mulți dintre participanți venind,...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Cu programul Rabla în aer, piața auto din România își calculează pierderile de pe o lună pe alta
Cu programul Rabla încă suspendat, dar cu promisiunea relansării, piața auto din România își calculează pierderile de la...
Actualitate
9 min de citit
acum 2 zile
Restricții de trafic, pe Valea Oltului. Când și unde se oprește circulația
Cei care au drum pe Valea Oltului sâmbătă trebuie să știe că sunt restricții de circulație în zonele...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 zile
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit