File de calendar: Săptămâna Sfinţilor strămoşi. Proorocul Daniel şi Sfântul Spiridon

File de calendar: Săptămâna Sfinţilor strămoşi. Proorocul Daniel şi Sfântul Spiridon

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Sfântul Prooroc Daniel vine pe 17 decembrie şi este şi ziua numelui Părintelui Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Dar şi ziua unui fiu al meu Nicolae Daniel. Iată deci că este legat de cuvintele Părintelui Arsenie în ce priveşte Apocalipsa, adică sfârşitul lumii, revelaţie pe care a notat-o Sfântul Ioan evanghelistul pe când avea vârsta de 100 ani, în insula grecească Patmos. Se potriveşte şi viaţa cu proorociile lui Daniel. El fusese luat rob din Israel şi dus cu mii de evrei la Babilon în vremea Regelui Nabucodonosor. Împreună cu cei 3 tineri Anania, Misael şi Azaria au refuzat să mânânce cărnurile cu care erau îmbiaţi şi să bea
vinul regelui, în semn de protest şi pentru credinţă în Dumnezeul Cel Adevărat. Dar din invidie au fost aruncaţi în groapa cu lei. Însă leii nu i-au sfâşiat. Ulterior Daniel a explicat visele regelui. A fost pus într-o slujbă importantă. În această vreme a continuat să se roage şi să postească, venise noul rege Darius. Acum are vedeniile minunate şi primeşte proorocia despre naşterea lui Mesia. Cităm câteva versete din cartea Daniel, din Vechiul Testament. "Pe când vorbeam în rugăciunea mea şi ziceam: O Doamne, ascultă! O, Doamne iartă! O, Doamne ia aminte şi lucrează… şi cădeam cu ruga mea fierbinte înaintea Domnului Dumnezeului meu, iată un om Gavriil pe care l-am văzut în vederea mea cea de la început în zbor grăbit s-a apropiat de mine pe la vremea jertfei de seară şi a venit şi mi-a grăit: "Daniele chiar acum am sosit ca să îţi deschid mintea. Când tu ai început să te rogi poruncă mi-a fost dată şi am venit ca să îţi vestesc căci tu eşti un om iubit de Dumnezeu. Ia aminte la cuvânt şi înţelege vedenia. Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău… până ce dreptatea cea veşnică va veni, vedenia şi proorocia se vor pecetlui şi se va unge Sfântul Sfinţilor… cel uns va fi omorât fără să se găsească vreo vină pe el. Poporul unui stăpânitor va veni şi va dărâma Cetatea şi Templul." (Cap. 9-21-26).

Adică se va naşte Mântuitorul iar după ce va fi omorât Ierusalimul va fi dărâmat de armatele Romei conduse de Titus. Blocurile pe piatră din Ierusalim vor fi duse cu corăbiile chiar la Roma şi din ele se va ridica Coloseumul, acea arenă care încă rezistă şi astăzi.

Mai amintim că Daniel este cel care îl numeşte pe Mesia "un om îmbrăcat în veşminte de in, iar coapsele lui încinse cu aur curat, îmbrăcămintea lui va fi albă ca zăpada, El este Unsul Domnului. Acela care avea înfăţişarea fiului omului s-a atins de buzele mele!" (Cap. 10, 5,16). Daniel vede învierea morţilor: "Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţa veşnică iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică. Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care îi vor îndruma pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca stelele în vecii vecilor". (Cap. 12, 2). Daniel prooroceşte asupra sfârşitului creaţiei: "Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouă zeci de zile. Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge o mie trei sute trei zeci şi cinci de zile". (Cap. 12,11).

Urăm sănătate şi mult spor bisericesc Părintelui Patriarh Daniel cu ocazia zilei onomastice. La fel şi românilor care poartă acest sfânt nume, Daniel.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sfântul Spiridon a fost episcop al Trimitundei din Asia Mică rămâne în istoria primului sinod ecumenic din 325 când ereticul Arie promova erezia că Iisus Hristos nu este de-o fiinţă cu Tatăl. A luat o cărămidă în mâna stângă şi a binecuvântat-o. În acea clipă a ieşit flacără ce s-a ridicat la cer, printre degete I s-a scurs apa iar în căuşul palmei a rămas lutul. Pentru viaţa lui sfântă, făcea multe minuni. Dar Erezia lui Arie avea mulţi adepţi fanatici chiar în ciuda vieţii sfinte a episcopului Trimitundei. A fost omorât într-o luptă cu arienii. O femeie i-a zdrobit capul cu un bolovan. Să ne rugăm lui căci este mare Sfăntul Spiridon. şi să le urăm toate cele bune celor ce îi poartă numele.

Această săptămână a început cu duminica strămoşilor după trup ai Domnului. Doar spunem că primul strămoş este Adam sau mai bine zis este prima pereche de oameni Adam şi Eva. Atât Biblia cât şi ştiinţele antropologice afirmă că omenirea s-a născut dintr-o singură pereche de oameni. Locul ales de Dumnezeu pentru strămoşii neamului omenesc a fost Raiul pe Pământ şi anume Edenul. După cum spune autorul primei cărţi a Vechiului Testament, proorocul Moise: "Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden spre răsărit şi a pus acolo pe omul pe care îl zidise… atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu şi dacă a adormit a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie… iar Adam i-a dat numele Eva". (Facere cap. 2). În referatul biblic aflăm că din Eden ieşea un râu care se împărţea în patru braţe: Fison, Gihon, Tigru şi Eufrat. Deci putem identifica locaţia Edenului după aceste râuri. De la Adam şi Eva începe deci neamul omenesc şi încep patriarhii şi proorocii pe care Biserica îi numeşte Strămoşii Domnului. Să ne fie binecuvântată şi nouă românilor această săptămână a sfinţilor strămoşi ai Domnului Iisus Hristos. 

Preot Nicolae Streza

13 decembrie 2022 la 21:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 11 ore
Locuri pe unde tu nu te plimbi. De ce ar merge cineva pe Regele Ferdinand și cum de strada Liviu Rebreanu ar fi una dintre cele mai frumoase din Sibiu
Ați observat cât de puțină lume mai merge pe jos, folosindu-și picioarele - așa cum este normal -...
Actualitate
• 17 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 săptămână
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Parlamentul a adoptat Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Data propusă: 19 noiembrie
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care data de 19 noiembrie urmează să fie marcată drept...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 săptămână
Dr. Aaron Frank, sibianul din Orașul de Jos care i-a cunsocut pe Maradona și Ronaldo. Mai multe vieți într-una singură
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
• acum 1 săptămână
Mesaj din Sibiul de acum 200 de ani. O relatare din 1926, despre ce conține capsula timpului din Turnului Sfatului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 săptămână
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 săptămâni
„Dopi”, cățelușa abandonată pe centura din Alba Iulia, adoptată de Adrian Bibu, vedeta Zilei Animalelor organizată la Consiliul Județean Sibiu
Ziua Mondială a Animalelor, sărbătorită pe 4 octombrie, a fost marcată în avans de angajații Consiliului Județean Sibiu...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 2 săptămâni
Contraspionajul sibian în 1989: sute de interceptări în localuri și camere de hotel, zeci de percheziții secrete
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 săptămâni
Virgil Flonda i-a spus: „Te așteptăm pe la noi” | De 20 de ani pe scena Naționalului sibian: Cristina Ragos
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 13 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 săptămâni
(FOTO) Reîntâlnire între prietenii de la Şoimii Sibiu şi Aurul Brad. Meci de old-boys pe ”Alma” şi repriza a treia, la ”Carul cu flori”. Emil Săndoi, invitat special
Foştii jucători ai ”şoimilor” s-au reîntâlnit cu prietenii de la Aurul Brad pentru o nouă partidă amicală, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 săptămâni
Acum 20 de ani pe vremea asta, în septembrie 2006
Acum 20 de ani pe vremea asta era, dacă bine îmi amintesc, tot vreme blândă, de "vară indiană"....
Actualitate
• 7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.