Pacient oncologic, după 5 ore de stat la Urgențe: „Sper să nu mai ajung niciodată aici”

Pacient oncologic, după 5 ore de stat la Urgențe: „Sper să nu mai ajung niciodată aici”

Câteva ore în UPU Sibiu sunt suficiente pentru a-ți da seama că oricât de mare ar fi investiția în clădire și aparatură, unii dintre angajați nu se schimbă. Și oricât s-ar completa personalul, unele metehne, care nu au nimic de-a face cu profesia medicală, rămân să păteze activitatea din Urgențe. Dacă se întâmplă să ajungi aici, după câteva ore de așteptare, de răspunsuri nepoliticoase la întrebările tale de pacient fără prea multe cunoștințe medicale, nu îți dorești decât să nu mai calci vreodată prin acel loc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

La „Registratură”, ca la discotecă

 

Cât de urgentă este urgența? Cam cât să se amuze un pic angajatele de la Registratură și să se mire de un pacient, în timp ce altul așteaptă pe un scaun. Înainte de ora 18, ajunge în UPU o pacienta cu probleme oncologice, care acuză dureri de stomac și vărsături repetate. După un dialog scurt cu una dintre angajatele de la Registratură, nora pacientei completează formularul cu informații privind situația COVID. Un formular de care ar râde și un copil din clasa a II-a, în care găsești greșeli flagrante de ortografie, în întrebările standard. Cu formularul acesta în mână, cu altul în care a menționat afecțiunile cunoscute ale pacientei, femeia a așteptat să se termine discuțiile de la Registratură. La un moment dat, i se iau fișele, iar una dintre angajate preia pacienta adusă și dispare pe ușile pe care scrie „Acces pacienți”. Nu înainte de a fi rugată de ruda pacientei, vizibil speriată, să îi fie comunicate informații despre starea bolnavei. Câteva minute mai târziu, registratoarele pleacă. Se terminase tura.

Aceeași rugăminte e adresată și celor intrate în tură la ora 19… nicio reacție. La 19.30 aceeași rugăminte către o altă angajată. Promite să se întoarcă cu vești despre evoluția pacientei. În zadar. Aproape de ora 20, o asistentă îi spune că pacienta adusă a fost văzută de medic și este în investigații. Trecuseră mai mult de două ore de așteptare.

Aproape de ora 21.30, nora pacientei a întrebat dacă au venit, totuși, analizele recoltate. I s-a spus că din nou s-a schimbat garda și medicul va merge să vadă pacienta, însă analizele au venit „fără modificări”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pacienta iese după ora 22.00 fără niciun act medical care să arate ce i s-a întâmplat în tot acest timp de aproape cinci ore! Singurele documente puse în mâna femeii bolnave au fost rezultatele analizelor de laborator.

„Am lăsat acasă doi copii mici ca să vin cu soacra mea la spital. Tot ce am cerut a fost să știu ce i s-a întâmplat și să discut cu medicul, pentru că ea a venit de la Iași să își vadă copiii și nepoții. Când am văzut că iese fără niciun act am cerut din nou să discut cu medicul, măcar să știu ce i s-a administrat și care ar fi cauza problemelor pentru care am venit la UPU. Nimeni parcă nu și-a asumat că a văzut această pacientă. Era ca și cum nu trecuse pe acolo: nicio ieșire, niciun act medical, o îndrumare medicală cu ce să facem dacă se repetă sau ce să facem să nu i se mai întâmple. Absolut nimic”, povestește nora.

 

Și triaj, și bulevard

 

Spațiul special amenajat la UPU Sibiu pentru aparținători este și spațiu de triaj, unde angajatele de la registratură întreabă pacienții cu ce probleme au venit sau preiau informațiile de la personalul care însoțește Ambulanțele. În acest spațiu, însă, unde rudele bolnavilor așteptau informații a ajuns joi seara un pacient cu simptome clare de COVID. A stat minute bune alături de celelalte persoane, pentru că angajatele spitalului așa i-au recomandat. Una dintre lucrătoarele de la Registratură a plecat cu pacientul spre Secția de Boli Infecțioase prin lapoviță. S-a întors în același spațiu, cu aceeași pereche de încălțăminte cu care a fost afară și cu care a intrat în zona – cel puțin teoretic – sterilă, unde aparținătorii nu au voie să intre la pacienții testați.

 

Aproape cinci ore, niciun pacient mulțumit

 

Pacienta dusă la UPU înainte de ora 18 nu este singurul caz care a plecat rugând Divinitatea să o ferească de posibile noi întâlniri cu persoane precum cele care au fost în 1 decembrie la Urgența de la Sibiu.

„Am avut încredere întotdeauna în medici și mai ales în medicii din Urgență. Și de fiecare dată am luat apărarea personalului medical când a fost blamat. Nu am crezut că așa ceva este posibil într-un spital, într-o Urgență. Până în ultima clipă am crezut că poate a rătăcit soacra mea recomandarea. Dar când am intrat să cer explicații pentru că a plecat după aproape cinci ore fără recomandare, o angajată mi-a replicat: „Așa, și?”. Medicul mi-a spus, într-un final, că a discutat cu pacienta. Nu contest, însă un pacient trecut prin tot ceea ce înseamnă afecțiune oncologică, un pacient speriat din cauza problemelor medicale apărute nu poate fi foarte coerent. De aceea am cerut să discutăm noi, familia, cu cei care au tratat-o. Eu nu am văzut niciodată în Urgențe atât de mulți oameni nemulțumiți. Nu am fost singurii care am plecat rugându-ne să nu mai ajungem aici”, a spus nora pacientei.

Sala de așteptare este mai tot timpul plină. O femeie ce ajunsese cu soțul care suferise un AVC la ora 16.00 a primit informații în jurul orei 20.00. Cu puțin înainte de ora 22.00, familia a decis să îl ia acasă.

O altă aparținătoare a așteptat informații despre soțul său, care avea cancer limfatic și suferise o problemă medicală dată de boala lui cronică. Nu a primit și a plecat după ora 21, fără a ști dacă bărbatul rămâne sau nu internat.

O pacientă în vârstă a venit cu ambulanța acuzând probleme medicale grave. După câteva ore în care și-a sunat fiica, spunându-i că starea i se înrăutățește, aceasta a hotărât să își ia mama acasă, semnând că își asumă decizia.

O altă pacientă, de această dată tânără, a venit la UPU adusă de ambulanță cu dureri foarte mari de cap. Imediat după ce a venit ambulanța, a sosit soțul, care a cerut informații despre starea femeii. Nu a primit. Când a ieșit bolnava din UPU, bărbatul a vrut să intre să întrebe de ce nu a primit informațiile cerute. Femeia l-a întors din drum, rugându-l să o ia cât mai repede din acel loc… Un loc către care întotdeauna te îndrepți cu speranță și care acum pare unul unde găsești orice, numai speranță și empatie nu.

Autor -
02 decembrie 2022 la 18:19
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 minute
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 9 ore
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.