Percheziții în Sibiu, București și 6 județe pentru infracțiuni de corupție, evaziune fiscală și la regimul vamal

Acasa >

Articol

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și procurorii DNA din Iași fac, miercuri, percheziții în Sibiu, București și alte 6 județe din țară, pentru fapte de corupție și infracțiuni la regimul vamal, cu un prejudiciu estimat de 58 de milioane de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentanții Poliției Române au anunțat că faptele ar fi fost comise în perioada ianuarie 2022 – prezent.

Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 162 de locații, dintre care una la o instituție publică. Restul perchezițiilor se afc la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale situate în județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Ialomița, Arad, Sibiu și municipiul București.

Anchetatorii au beneficiat de sprijin în anchetă din partea Inspectoratului General al Poliției Române (Direcția de Investigare a Criminalității Economice și structurile teritoriale aflate în coordonare, Direcția Operațiuni Speciale, Unitatea Centrală de Analiză a Informației), Autoritatea Vamală Română, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, precum și din partea lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei București și Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău.

Autor
23 noiembrie 2022 la 09:49

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 minute
Habarnismul sibienilor față în față cu ziua de 9 Mai: „Habar nu am ce zi e azi! Nu cred că se sărbătorește ceva anume!”
Din punct de vedere istoric ziua de 9 Mai are o semnificație deosebită atât pentru România, cât și...
Actualitate
3 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 48 minute
Adunare în fața magazinului Dumbrava pentru susținerea lui Nicușor Dan. Astăzi, ora 18:00
Voluntarii cheamă astăzi toți sibienii care vor să se implice în campania lui Nicușor Dan la o acțiune...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 15 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit