Săptămâna a II- a a Postului Crăciunului

Săptămâna a II- a a Postului Crăciunului

Cuvântul Părintului Arsenie: "Eram copii şi când începea Postul Crăciunului, odată cu sărbătoarea Vovideniei, adică Intrarea Fecioarei Maria în Biserică – mai precis în Templul din Ierusalim, începeam să colindăm. Repetam colindele pe care măicuţa mea ni le aducea aminte. Ea cu numele Creştina şi bunica mea care mi-a zis la botez Zian ne fierbeau boabe de porumb pe care le îndulceau cu miere, cumpărată de la un vecin care avea şi el casă pe Bujoara, piciorul de munte din Vaţa de Sus unde m-am născut din voia bunului Dumnezeu. Repetam Steaua sus răsare, În oraşul Viflaim, La o masă rotilată şi altele. Mama mai recita o poezie din Gheorghe Coşbuc, despre Moş Crăciun şi din Octavian Goga. Aşa petreceam serile cu vorbe despre Iisus."
Dar sărim peste timp şi să vorbim puţin despre doi călugări români: Daniil Agaton Sandu Tudor, iniţiatorul mişcării spirituale Rugul Aprins la Mânăstirea Antim din Bucureşti şi Părintele Dionisie Ignat de la Colciu din Muntele Athos.  
În România în anul 1896 s-a născut sub numele de Alexandru Teodorescu. A făcut şcoli, a fost şi ofiţer, în cele două războaie mondiale. A slujit în diferite servicii dar avea şi darul de scriitor. A început să scrie şi a întemeiat două reviste Floarea de Foc şi Credinţa. A scris şi la revista Gândirea, întemeiată de Cezar Petrescu şi apoi continuată de Lucian Blaga şi Nechifor Crainic. Era un bărbat înalt şi arătos. Avea un batbişon care îi dădea un aer superior. Şi-a luat ultimul răcnet de automobil, invidiat de toţi bucureşteni. Şi-a cumpărat şi un avion.
Aici m-am întrebat şi eu citindu-i viaţa scrisă după revoluţie, unde cronografii ezitau să spună, de unde avea atâta bănet. Dar nu făcea politică nici de stânga nici de dreapta, aşa că siguranţa din acele vremuri nu avea treabă cu el. Era cunoscut şi în lumea bisericească pentru că a scris câteva Acatiste: Acatistul Sfântului Dumitru Basarabov, a cărui moaşte sunt în Catedrala din Dealul Patriarhiei şi Acatistul Rugului Aprins adică al Născătoarei de Dumnezeu despre care am mai scris. A urcat din dorinţa de critic şi jurnalist să vadă şi să critice viaţa călugărilor de la Sfântul Munte Athos. A plecat în pantaloni scurţi dar acolo a fost lovit direct de Maica Domnului prin cuvinte de taină care sigur că erau menite să îl recâştige sufleteşte pe Sandu Tudor, aşa se numea el ca scriitor. S-a întors cu gândul să se pocăiască şi să se facă monah. Aici e momentul să vă spun că a fost căsătorit de 3 ori şi în plus a avut şi alte aventuri de amor. Dar din scrisorile lui către femeile pe care le-a părăsit aflăm că tot avea gândul că păcătuieşte şi că mai bine era să fie călugăr.
A suferit această stare dramatică între iubirea lui Dumnezeu şi dragoste sau mai bine zis erotism până în ziua când s-a prăbuşit cu avionul între Ploieşti şi Bucureşti. Avionul 
s-a făcut ţăndări dar Sandu Tudor parcă a fost luat pe aripi de îngeri şi în ciuda faptului că nu sărise cu paraşuta a rămas viu şi nevătămat. A recunoscut prietenilor că Maica Domnului Rugul Aprins care ardea şi nu se mistuia, după cum a văzut cu mii de ani înainte proforul Moise, a trimis îngeri şi 
l-au salvat de la moarte. S-a călugărit cu numele Agaton la Mânăstirea Crasna din Gorj. Apoi s-a mutat în Bucureşti la Mânăstirea Antim şi trăia într-o cămăruţă din clopotniţa de deasupra porţii de la intrare. Aici i-a venit ideea să întemeieze un mic grup sub numele de Rugul Aprins, comunitate de oameni credincioşi, doctori, ingineri, scriitori şi preoţi teologi. Au început prin 1943 să se adune la rugăciune şi convorbiri spirituale. Amintim câţiva membri ai grupului: părintele Agaton, medicul Alex Mironescu, tânărul Şerban fiul medicului, Constantin Noica – care a părăsit grupul când în 1946 a fost trimis cu domiciliul forţat la Câmpul Lung Muscel, monahul Sofian Boghiu, talentat pictor monahul Roman Bragă, teologul Andrei Scrima, părintele Dumitru Stăniloae, teologul încă civil Leonida Plămădeală, filologul Mihai Rădulescu şi alţii, venea la Antim un preot rus fugit Ion Culăghin care i-a învăţat metodele isihaste centrate pe rugăciunea inimii "Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul", aducând multă spiritualitate din Biserica rusă. Acest părinte a fost arestat de ruşi după 1945 şi dus în Siberia unde a murit într-un lagăr. În 14 septembrie 1949 călugărul Agaton Sandu Tudor a venit la Mănăstirea Prislop unde era părintele Arsenie, cu care se cunoştea de la Antim, dar părintele 
Arsenie cu darul vederii înainte nu participa la adunările Rugului Aprins. A venit aici adus de Leonida Plămădeală şi a fost naşul lui la tunderea în călugărie, în Mânăstirea Prislop.
După un timp părintele Agaton a mers în Moldova la Sihăstria şi a cerut ca părintele Ilie Cleopa să îi dea starea de schimonah cu numele Daniil apoi a urcat pe muntele Rarău unde a trăit o viaţă aspră. Dar din când în când ispita îl chema în Bucureşti. Aşa se face că în 1959 a fost arestat în Bucureşti odată cu toţi membrii grupului Rugul Aprins, inclusiv părintele Stăniloaie. Au fost condamnaţi cu pedepse grele. A ajuns la Aiud, aici a suferit bătăi crunte. A trăit slujind Liturghia şi predicând, şi iar era bătut. În 17 noiembrie 1962 în urma unei bătăi crunte şi-a dat sufletul, iar ca să fie siguri că e mort caralii criminali 
i-au înfipt în piept o bară de oţel. Trupul i-a fost aruncat în groapa comună unde au sfârşit sute de martiri pentru credinţă şi neam. Cercetările pentru identificare continuă şi azi.
Dumnezeu a acceptat şi sacrificiul acestui român creştin spre ridicarea conştiinţei noastre a celor de azi. După revoluţia din 1989 s-au făcut cercetări, s-au scris cărţi şi articole, s-au ţinut conferinţe şi simpozioane despre părintele Daniil. Am participat săptămâna trecută la două conferinţe una la Bucureşti pe 14 şi una la Constanţa pe 17 noiembrie în care a fost evocat Părintele Danil şi Rugul Aprins. Se pare că nu a fost zadarnică jertfa lui întrucât s-a creat în tinerele generaţii de azi o preocupare măcar dacă nu şi o mişcare pentru Rugul Aprins.
Săptămâna trecută au fost dezgropate osemintele părintelui Dionisie şi spălate cu vin. Au fost mulţi români pelerini pe lângă monahii athoniţi. Se estimează canonizarea acestui Gheronda roman. Vom vorbi săptămâna viitoare despre cuvioşia sa.
Să ne continuăm postul cu colinde şi bunătate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Preot Streza Nicolae Zian

22 noiembrie 2022 la 20:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier. A patra nominalizare de la începutul crizei politice
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 7 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 7 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 8 ore
ȘURA MICĂ: Ansamblul Folcloric „Șureanca” îi așteaptă pe tineri la cursuri gratuite de dans popular
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 9 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 ore
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 9 ore
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 10 ore
AVRIG: Proprietarii de fose septice, în atenția autorităților. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.