O personalitate artistică puternică și complexă cum este cea a maestrului Sergiu Cioiu, remarcabil recitator, poet, actor al scenei, cântăreț și compozitor român, stabilit de o jumătate de veac în Canada, a dăruit culturii noastre în ultimii ani câteva proiecte cu totul inedite întru evocarea lui Constantin Brâncoveanu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Constantin Brâncuși. Îl vom invita pe el însuși să ne mărturisească ce gândește, acum când în prag de Sfinte Sărbători de Iarnă revine la Sibiu unde în 25 noiembrie va susține la Cenaclul “Radu Theodoru” un recital dedicat lui Radu Stanca, la împlinirea a 60 de ani de la moartea bardului neîntrecut al burgului transilvan de pe malurile Cibinului. Nu voi cita decât pe Florian Lungu Moșu de la Radio România, car, după un eveniment al ultimilor ani la București, nota:”CONCERTUL-ÎNCÂNTARE pe care, cu o generozitate şi o veritabilă vocaţie de demiurg, Sergiu Cioiu ni l-a oferit în dar în inubliabila seară de sâmbătă de la Green Hours…, unde actorul muzician a desprăfuit aurifere zăcăminte de cuvânt şi sunet! De la şoaptele subtile la tonurile pline de pregnanţă, mereu tânărul artist (căci putem vorbi de o a doua tinereţe!) a vădit o surprinzătoare capacitate de a doza şi exhiba o întreagă pluralitate de sentimente! Nu mai puţin frapantă s-a dovedit a fi debordanta energie cu care a susţinut intens tonusul exteriorizării timp de două ore încheiate!! Realmente, o energie a dăruirii de sine şi a creativităţii, demnă de invidiat!!!” Știm că Sergiu Cioiu a interpretat cântece, aparținând unor stiluri muzicale diverse, așa cum sunt jazz, swing, folk și chanson, pe care le-a îmbinat într-un mod cu totul personal și unic, amintind de șansonetiștii francezi Edith Piaf și Yves Montand, care au fost mult mai mediatizați decât el în vremea lor de glorie. .

–Anca Sîrghie: A trecut mult timp de când ne-am întâlnit la Câmpul Românesc din Hamilton Canada în vara anului 2014 la Săptămâna Internațională a Culturii Române, o manifestare de excepțională valoare a diasporei noastre americane. Mi-ați mărturisit atunci că în răstimpuri reveniți în România, simțind că aveți ce dărui publicului care nu v-a uitat. Deși sunteți absolvent al IATC-ului bucureștean, ați cunoscut gloria înterpretând prin anii 1960-1966 Cântecul vântului, Îți mulțumesc, Venise vremea și alte melodii ale lui Alexandru Mandy, care au devenit șlagăre. Sunt cântece cu care ați luat premii la mai multe ediții ale Festivalului de Creație și Interpretare de la Mamaia. Vă întreb: De la înălțimea vârstei de octogenar, cum priviți succesul de tinerețe care v-a lansat ca vedetă a interpretării muzicale?

–Sergiu Cioiu: Celebritatea din tinerețe e o gloriolă, una minunată dacă țin cont de mesajele admirative ce-mi sosesc și acum pe Facebook, dovedind că publicul din România mă iubește pe mai departe. Sigur că nu pot uita anumite succese din vremea aceea. Oamenii își amintesc de mine chiar și acum, la 82 de ani. Ceva a rămas din acel succes, din moment ce oamenii mă recunosc: ”A, Vântule!”, îmi spun unii. Cântecul acesta se ține scai de mine. Dar regret că nu este reținut la fel și cântecul Glasul tău, conceput ca omagiu adus Mariei Tănase cu vocea ei incomparabilă, nemuritoare. După ce Cântecul vântului și Glasul tău au fost selectate și premiate la Mamaia, a urmat un moment pe care n-am să-l uit niciodată. Mandy m-a invitat să-l cunosc pe domnul Sachelarie, companionul Mariei Tănase. Pregăteau parastasul Mariei și s-a vorbit mult despre Marea Doamnă a Cântecului. Anecdote, ziceri, amintiri șugubețe, beția unor momente în care doi oameni care o cunoscuseră mai îndeaproape încercau să țină aprinsă lumina glasului și farmecului acestei mari artiste pe care o văzusem și o ascultasem, dar cu care nu avusesem șansa să vorbesc vreodată. A doua zi, la parastas, am cântat în fața mormântului Mariei, cu lacrimă în glas, melodia Glasul tău. Mandy făurise un cântec adevărat, un cântec mare. Îl cânt cu aceeași dăruire și cu o mare încărcătură de emoție și astăzi, când în România se cântă din ce în ce mai rar cântece cu acest miez, cu această poezie, cu acest lirism… aș spune: cântece esențiale. Poarta sărutului, o capodoperă a lui Brâncuși, l-a inspirat pe Mandy, care nu era doar un textier, ci era poet care își crea singur versurile, ca apoi să compună muzică pe ele. Mai rar un asemenea poet-textier, cu care eu am fost prieten bun. Eu i-am interpretat câteva zeci de cântece.

–A.S.: Ce rol joacă astăzi amintirea succeselor de tinerețe?

-S.C.: Eu simt gloriola trecutului ca o deschidere pentru universul pe care îl creez în prezent. Am toată admirația pentru poeții cărora le recit versurile și pentru instrumentiștii care mă acompaniază. O frază dragă din cântecul Cred de Mandy poate exprima starea mea prezentă:” Cred în omul ce știe./ Cred în omul ce scrie./ Cred în omul ce-nvață./Cred în viață.” Ca să cunoști, trebuie să fii informat de profesori, așa ca dumneata, dragă prietenă de condei. Tot ce este glorios e minunat pentru actori, dar este greu să pui preț pe ce s-a întâmplat într-un moment artistic pe scenă. Ce s-a păstrat din prestația marilor actori ai scenei românești? Din păcate nu mai știm multe din interpretarea scenică a vechilor actori ca Vraca, Manolescu, Romald Bulfinschi, actorul de comedie, sau Lucia Sturza Bulandra și alții. Ei persistă- este adevărat- în memoria colectivă. Dar nu este destul. Mai important este ce rămâne din spectacolele și din concertele înregistrate sau în cărți. Este important să lași ceva în urma ta. Glorioși cu adevărat sunt doar eroii, care-și dăruiesc viața unei cauze, unui ideal. Restul sunt gloriole. Chiar când scrii un bestseller, care desigur că îți aduce mulți bani din vânzarea exemplarelor de carte, dar gloria artistică este efemeră. Sigur că astăzi tehnica a avansat vertiginos și înregistrarea unor concerte sau spectacole scenice nu mai este o problemă.

–A.S.: Cu ce sosiți din Canada, țara unde proiectele dumneavoastră artistice nu au găsit terenul fertil al împlinirii? De ce ați abordat recitalurile poetice, cu care realmente ne încântați?

-S.C.: Plecând din România, am pierdut șansa de a juca teatru. Marii actori nu au rafinamentul de a se duce până în măduva poetului, intuind ce stare a produs versul său. Eu fac aceasta. Succesul ca artizan al cântecului m-a determinat să iau un drum paralel cu arta scenică, o artă colectivă. Ca actor intri în pielea personajului, pe când ca individ , recitând, te deneutralizezi. Eu nu m-am angajat într-un teatru, exact cum s-a întâmplat cu Corina Chiriac, actriță, dar o mare vedetă prin glasul ei. Sau Margareta Pâslaru, care în rolul din Opera de trei parale, în regia lui Liviu Ciulei a dovedit talent actoricesc. Dar succes a avut cu glasul ei. Un exemplu este și Ives Montand, bun actor în Franța , dar și cântăreț. În țara noastră au excelat în recitare câțiva mari actori, ca Moțu Pitiș, Gheorghe Cozorici, Ion Caramitru și cam atât. Aici mă afirm eu, înțelegând că limba română este țara mea. Mă simt bine cântând și recitând în limba română.

–A.S. : Din anii tinereții mele vine și glasul superb radiofonic al actorului George Oancea, care a jucat în multe filme, dar ceea ce mi-a rămas îndeosebi este recitarea sa nuanțată. Îl admiram ca recitator, așa cum în ultimii ani mă încântă Sergiu Cioiu. Invitația mea, în calitate de președintă a Ligii Culturale, să veniți la Sibiu s-a izbit de câțiva ani de impedimente diferite. Important este că acum vom realiza dialogul artistului complex, care este Sergiu Cioiu, cu iubitorii de poezie din orașul nostru transilvan. Când ați fost ultima dată la Sibiu și ce părere aveți despre orașul nostru?

–S.C.: Îmi place acest oraș care clocotește de cultură. Un prieten al meu din Canada, Guy Pariseault, care a înființat și a condus Radioul din orașul Edmonton, a venit la București, apoi la Cluj-Napoca, dar el dorea să activeze la Sibiu, pentru că i-a plăcut modul cum a relaționat cu publicul sibian. Ultima dată am vizitat Sibiul în 2018, în timpul Festivalului Internațional de Teatru. Sunt prieten cu regizorul Silviu Purcărete, care m-a încurajat să vin ca simplu spectator la un asemenea eveniment. Merita, nu-i așa? Era și compozitorul Vasile Șirli, care a creat muzica spectacolelor lui Purcărete și cu care sunt bun prieten. Am cunoscut acolo și atunci mai mulți regizori și m-au recunoscut localnici care își aminteau cântecele mele. . Am umblat cu încântare prin frumosul oraș medieval. . Dar nu am găsit nici loc de cazare, cum aș fi dorit, iar cu directorul general al Festivalului nu a fost chip să vorbesc, deși mi s-a spus că este un mare relaționist. Eu sunt actor și am fost frustrat să nu mi se dea nicio importanță, mai ales că aveam pregătit un spectacol muzical foarte interesant. Poate cândva voi reveni din Canada la Sibiu cu un show întreg, așa cum chiar mâine voi avea la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova.

–A.S.: Ceea ce Silviu Purcărete putea să vă spună, stimate prieten, este faptul că la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, selecția spectacolelor și recitalurilor se face cu mult, foarte mult timp înainte. În ultimele luni, am vizionat la Centenarul Brâncuși Tripticul Brâncuși, compus din cântece având nume omonime sculpturilor monumentale ale sale din Târgu Jiu, "Coloana Infinitului", "Masa tăcerii", "Poarta sărutului", respectiv ulterior "Măiastra". Ce minunat spectacol! Știm că ați realizat recent o evocare a domnitorului-martir Constantin Brâncoveanu. Vă ascultăm recitând admirabil prin Zoom la fiecare reuniune a Cenaclului românesc “Mircea Eliade” de la Denver Colorado, SUA și la Cenaclul “Destine literare” de la Montreal, Canada, la care participă scriitori români de pe diferite continente. Sunt tot mai convinsă că dumneavoastră, maestre Sergiu Cioiu și bunule prieten de condei, ați găsit elixirul tinereții fără bătrânețe din basmul românesc.

Vom fi cu atât mai încântați ca vineri, 25 noiembrie 2022, cu începere de la ora 17.00, să ne delectați cu lectura inconfundabilă de poezie, recitalul dumneavoastră cuprinzând atât versuri de Radu Stanca cât și poezii ale altor sibieni. Vă așteptăm cu bucurie.

( Interviu realizat prin telefon, în18 noiembrie 2022, de Anca Sîrghie)