CUNOAŞTE-ŢI MONUMENTELE! Bisericile de sub biserici

Patrimoniul ecleziastic construit din Transilvania este, poate, cel mai nume­ros şi diversificat din România şi cu siguranţă cel mai important din perspectiva vechimii lui. Majoritatea monumentelor ecleziastice pe care le cunoaştem astăzi au fost ridicate între secolele XII-XV şi sunt situate în zona rurală. Edificiile eclezias­tice situate în mediul urban, o bună parte dintre ele de-a lungul timpului au suferit modificări şi restaurări majore , motiv pentru care au beneficiat de o mai mare atenţie în istorio­grafie, încă din secolul al XIX-lea, motiv pentru care există un volum de infor­maţii consistent.

Cercetările arheologice ale bisericilor din mediul rural, deşi sunt mai consis­tente din punct de vedere cantitativ faţă de cele din urban, au un grad mai scăzut de rezultate publicate cu scopul popu­larizare. Deşi vorbim de zeci de biserici care au făcut obiectul unor inter­venţii de restaurare mai mult sau mai puţin extinse, studiile monografice publi­cate sunt  încă puţine. Cercetări arheologice s-au desfăşurat sau se desfă­şoară  ca urmare a unor proiecte de restaurare, la mai multe monumente cum sunt bisericile forti­ficate din Miercurea Si­biului, Cisnădie, Sibiu, Şeica Mică, Agnita, Ruja, Şaroş pe Târnave, Biertan, Cincu, Moşna, Seliştat, etc. Ca urmare a acestor pro­iecte, sunt sau vor fi între­prinse o serie de studii arheologice, dobândind o cantitate importantă de cunoştinţe cu privire la vechimea, evoluţia şi isto­ria monumentelor ecle­zias­tice între secolele XII şi XVI. În istoriografia din România dar şi în cea eu­ro­peană continuă dez­ba­terile despre originea şi rolul bisericii în societatea Evului Mediu timpuriu, despre motivul pentru care fondatorii au ales anumite locuri pentru stabilimentul ecleziastic şi despre mo­dul în care spaţiul sacru a fost organizat în interiorul acestora.

Descoperirile arheo­logice şi izvoarele cronis­tice arată că în jurul anului 1000 avem la Alba Iulia un centru politic, militar şi ecleziastic medieval, pe care se pare că regele ungar Ştefan I cel Sfânt (1000–1038) proaspăt creştinat în rit latin în 997, îl va integra regatului său du­pă 1003. La scurtă vreme după încoronarea sa, Ştefan I a iniţiat, în etape, organizarea bisericească, înfiinţând una/doua arhie­piscopii (cea de la Eszter­gom, probabil cea de a doua la Kalocsa), şi fondând zece diocese, printre care şi dioceza/episcopia Transilvaniei.

În Transilvania, secolul al XI-lea este un secol în care încă păgânismul era prezent, situaţie care este surprinsă indirect în câteva reglementări legislative care aveau ca scop insti­tuirea şi protejarea insti­tuţiei bisericii (în decretul regelui Ştefan se atestă începutul unei organizări parohiale;  în decretul re­gelui Ladislau I (1077–1095) se stipula ca cei care nu respectă hotărârea de a-şi înmormânta morţii lângă biserici să fie pe­depsiţi, iar în cel al lui Coloman (1095–1116) se menţiona ca „înmormân­tările creştinilor să nu fie decât în curţile bisericilor”).

Reglementările legis­lative amintite pot fi sur­prinse în descoperirile arheologice din Transil­vania. În a doua jumătate a secolului al XI-lea apar primele cimitire în jurul bisericilor. Manifestarea primelor înmormântări în pământ sacru, respectiv în jurul unui edificiu creştin, corespunde cu începutul construirii bisericii episco­pale catolice la Alba Iulia în ultimul sfert al secolului al XI-lea şi cu întemeierea abaţiei benedictine de la Cluj-Mănăştur, cândva în a doua jumătate a secolului al XI-lea, cel mai probabil în timpul regelui Ladis-
lau I.

La sfârşitul secolului al XII-lea, în sudul Transil­vaniei, în afara bisericii episcopale catolice de la Alba Iulia, mai funcţiona o altă instituţie bisericească, şi anume biserica germa­nilor din Transilvania, orga­nizată ca o prepozitură liberă (ecclesia Theu­tonicorum Ultrasilvanorum in praeposituram sit libe­ram istitutam), atestată pentru prima dată într-un document din 1191 şi subordonată la început direct autorităţii Curiei papale, iar apoi arhie­piscopiei de Esztergom. Începutul organizării ecle­ziastice a saşilor transil­văneni se plasează la scurt timp după instalarea lor în sudul Transilvaniei de către Geza al II-lea (1141–1161). La câteva decenii după înfiinţarea prepoziturii, avem şi pri­mele documente care oferă indicii despre exis­tenţa unui sistem parohial în împrejurimile Sibiului.

Prin această serie de articole de presă, iniţiată de o echipă de arheologi din Sibiu Marian Țiplic, profesor universitar în cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu şi Maria Crîngaci Ţiplic, cercetător la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu -, redacţia ziarului Tribuna propune publicului larg, celui iubitor de istorie şi cultură sau celui intere­sat de călătorii în trecutul îndepărtat al regiunii Sibiului, o serie de articole despre descoperirea se­cre­­telor ce se ascund printre zidurile şi în spatele portalurilor  monumentelor ecleziastice medievale şi despre perioada în care acestea au apărut şi s-au dezvoltat în Sibiu şi în împrejurimile lui. Cititorii vor descoperi că există şi altfel de arheologie (ar­heologia migraţiilor, arheo­logia medievală, arheo­logia funerară, arheologia bisericilor, arheologia in­dus­trială, arheologia ur­bană, arheologia peisa­jului etc.), la fel de interesantă şi incitantă ca arheologia perioadei daco-romane.

Marian Țiplic

Maria Crângaci Țiplic

Biserica fortificată din Miercurea Sibiului – o piesă arhitecturală importantă în peisajul ecleziastic medieval din Transilvania

Maria Crîngaci Țiplic

În istoria Transilvaniei medievale secolul al XII-lea vesteşte o creştere notabilă a construirii bisericilor şi pe bună dreptate putem spune că primele secole ale mileniului II reprezintă o perioadă importantă de dezvoltare a instituţiei bisericeşti în Transilvania. În rândul arheologilor medievişti şi nu numai a existat o predilecţie spre identificarea celei mai vechi biserici din Transilvania. Ceea ce se poate afirma sigur este că cea mai veche construcţie ecleziastică creştină din spaţiul transilvan aparţine perioadei Evului Mediu. În acest puzzle istoric aşezăm descoperirile arheologice recent realizate la mai multe biserici din sud-estul şi sudul Transilvaniei, printre care şi cele de la biserica fortificată de la Miercurea Sibiului.

Miercurea Sibiului a avut mai multe denumiri în documente începând din secolul XIII şi până în zilele noaste: Reußmarkt (germană), Szerdahely (maghiară), Ruzmark, Forum Ruthe­norum (latină). În privinţa originii localităţii actuale, numele german şi latin al localităţii Miercurea Sibiului (Reußmarkt, Forum Ruthenorum, Târg al rutenilor) arată că ar putea fi vorba iniţial de o aşezare slavă cu funcţia  de târg al slavilor, anterioară colonizării secuilor şi saşilor. Cu toate că prima atestare documentară a localităţii provine din anul 1291, care aminteşte doar despre prezenţa unor greavi saşi în localitate ce se înrudesc cu puternica familie de greavi din Ocna Sibiului, elementele arhitecturale vizibile ale bisericii fortificate din Miercurea Sibiului indică existenţa unei biserici a cărui vechime coboară  până în secolul al XIII-lea, conform istoricilor de artă.

Ansamblul bisericii fortificate din Miercurea Sibiului fortificate (P-ţa Republicii nr. 219-221), care domina cândva vechea piaţă a localităţii din podişul Secaşelor, constituie astăzi cel mai reprezentativ monument al localităţii şi un punct de atracţie turistic, o construcţie simbol din categoria bisericilor fortificate săseşti. Ansamblul bisericii evanghelice cuprinde o incintă fortificată în interiorul căreia se află o frumoasă biserică de tip bazilical cu turn înglobat în partea de vest a navei centrale.

De-a lungul timpului, evoluţia bisericii a fost una tumultuoasă care a implicat de-a lungul secolelor modificări, refaceri şi reparaţii, bucurii şi suferinţă (loc de botez şi înmormântare, ritualuri pe care astăzi biserica ev. din Miercurea Sibiului nu le mai desfăşoară). Un tur în interiorul şi în jurul bisericii lasă privitorul să îi admire povestea ei care începe înaintea construirii bisericii pe care o vedem noi. Informaţii preţioase despre începutul monumentului ecleziastic şi despre evoluţia cimitirului care a existat în jurul său au fost aduse de echipa de arheologi din Sibiu, coordonată de Maria Crîngaci Ţiplic, prin cercetările arheologice desfăşurate în 2018 şi 2021-2022 cu ocazia lucrărilor de reabilitare din cadrul proiectului „Lucrări de reparaţii, conservare şi introducere în circuitul turistic la ansamblul bisericii fortificate Miercurea Sibiului” derulat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Istoria locului în care a fost construit lăcaşul de cult începe spre sfârşitul secolului al XI-lea când în acel pământ au fost înmormântaţi membrii unei comunităţi, cel mai probabil de origine slavă, dacă analizăm etimologia numelui localităţii (târgul rutenilor / târgul ruşilor). În secolul al XII-lea, fundaţiile unei biserici romanice de tip sală cu un turn clopotniţă în partea de vest (etapa 1) au fost aşezate în cimitirul menţionat, deranjând unele morminte. Cândva pe parcursul secolului al XIII-lea, biserica sală este lărgită şi transformată în bazilică (etapa 2) prin adăugarea unor nave laterale (foto 3), pereţii bisericii sală fiind parţial sparţi şi realizate arcade semi­circulare sprijinite pe stâlpi. De la această etapă romanică sunt vizibile în pod ferestrele romanice astăzi zidite şi frumosul portal romanic în plin centru de pe latura de sud a bisericii, pus în valoare recent de lucrările de restaurare (vezi foto 2), iar prin cercetare arheologică au fost dezve-
lite fundaţiile corului/altarului romanic (vezi foto 2).Tribuna de feudal păstrată la etajul întâi al turnului clopotniţă a fost mascată în  a doua jumătate a secolului al XIX-lea de construirea unei tribune de lemn pentru instalarea orgii şi ar putea fi pusă în legătură cu familia de greavi saşi atestată în documentul din 1291, menţionat mai sus.

O altă etapă de refacere majoră se identifică în jurul anului 1500 (etapa 3), în urma devastării de către turci a zonei, când conform unui document din 1496 comu­nitatea primeşte un ajutor de 10 guldeni pentru construcţia bisericii, perioadă căreia îi corespund elementele specifice goticului târziu; astfel, zidurile navelor laterale sunt supraînălţate şi sprijinite cu contraforţi, turnul vestic fiind înglobat în mare parte în interiorul acoperişului; nu este exclus ca peste navele supraînălţate să fi fost realizate şi galerii de luptă;  nava centrală primeşte ferestre gotice rotunde sesizabile parţial astăzi în pod; vechea intrare romanică de pe latura sudică  este înzestrată cu un ancadrament de uşă gotică, cu terminaţie în arc de umăr (vezi foto 2); probabil tot acum au loc şi lucrări de fortificare la incinta din jurul bisericii.

A doua jumătate a secolului al XVIII-lea este pentru comunitatea germană din Miercurea Sibiului unul al prosperităţii ca dovadă fiind intervenţiile ample de modernizare a bisericii şi care constau într-o refacere majoră în stil baroc (etapa 4), în care nava principală şi colateralele primesc bolţi avela susţinute de pilaştri puternici, cele trei nave sunt prelungite cu câte o travee înspre est, corul vechi este demolat, extins spre est şi reconstruit în stil baroc, cu închidere pentagonală (foto 1). Toate aceste lucrări au fost finalizate în anul 1783 conform unei inscripţii în limba latină şi care poate fi citită de către vizitator în interiorul bisericii.

Cercetările arheologice desfăşurate au reuşit să identifice, să etapizeze şi să dateze evoluţia unui cimitir (vezi foto 4-5) care a funcţionat în jurul bisericii. În timpul cercetărilor arheologice au fost iden­tificate cca 50 morminte, care se încadrează cronologic între sfârşitul secolului al XI-lea şi secolul al XVIII-lea; aşadar avem un cimitir care a funcţionat o lungă perioadă de timp, mai bine de 700 de ani.

Referitor la incinta din jurul bisericii predecesorii noştri presupun că ea datează din secolul al XIII-lea, aceasta fiind transformată pentru armele de foc şi supraînălţată spre sfârşitul secolului al XV-lea, spre interior fiind adosate camere de provizii pe trei niveluri. Cămările de provizii adosate pe zidul de incintă în partea de nord şi vest şi lăzile de cereale din partea de sud a cetăţii sunt elemente bine păstrate, care la multe biserici au dispărut. Intrarea în cetate este asigurată printr-un bastion de poartă. Evoluţia monumentului este în strânsă legătură cu istoria comunităţii săseşti de aici, care l-a creat, l-a întreţinut, l-a reparat şi l-a conservat. Lucrările de reabilitare desfăşurate în 2021-2022 au drept scop punerea în valoare şi reintro­ducerea  în circuitul turistic a monumentului istoric. Prin informaţiile oferite mai sus am încercat să oferim cititorului şi viitorului turist câteva repere despre modul în care poate „citi” monumentul şi să-i descifreze o parte din secrete.

Foto 1. Miercurea Sibiului. Biserica fortificată: interiorul baroc, înainte de reabilitarea din 2021 (foto 2018)

Foto 2. Miercurea Sibiului. Biserica fortificată: portal romanic (foto 2022)

Foto 3. Miercurea Sibiului. Biserica fortificată: faţada de vest înainte de reabilitarea din 2021

Foto 4. Miercurea Sibiului. Biserica fortificată: Mormânt deranjat de fundaţia contrafortului bisericii. Foto 5. Miercurea Sibiului. Biserica fortificată: Morminte ale cimitirului care a funcţionat în jurul bisericii medievale

Foto 6. Miercurea Sibiului. Biserica fortificată: fragmente din fundaţiile corului bisericii romanice.

Maria Crîngaci Ţiplic

Ioan Marian Ţiplic