Primăria Sibiu a finalizat construcția unei creșe cu 90 de locuri în cartierul Țiglari

Primăria Sibiu a finalizat construcția unei creșe cu 90 de locuri în cartierul Țiglari

Noua creșă a fost construită lângă grădinița nr. 36 de pe strada Constructorilor, printr-o investiție în valoare de 6,3 milioane lei, din care 2,84 de milioane de lei sunt asigurați din fonduri europene nerambursabile pe care Primăria Sibiu le-a obținut în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

“Lucrările de construcție și amenajare a spațiilor acestei creșe, realizate de constructorul SC Rara Invest SRL, s-au finalizat, fiind încheiată și recepția. Clădirea este frumoasă, iar înăuntru totul este luminos și decorat vesel, așa cum și trebuie pentru a le oferi celor mici un mediu agreabil în care să crească și să învețe cu plăcere. Vreau să o felicit cu această ocazie pe tânăra artistă Ioana Radu Sabin, elevă a Colegiului Național Pedagogic Andrei Șaguna care, prin desenele pline de imaginație și talent realizate pe pereți, a creat o atmosferă de poveste pentru cei 90 de micuți care vor frecventa această creșă.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

 

Ce va oferi această creșă celor mici:

 

  • Un spațiu generos, de 1300 de mp, clădirea fiind structurată pe parter și etaj. Aceasta este izolată termic și are un acoperiș “verde” pe care sunt amplasate și panouri solare care asigură energia pentru apă caldă în lunile însorite. Încălzirea a fost amenajată în pardoseli, iar iluminatul este eco-eficient, cu LED și senzori de prezență.

    Imagine intercalată
    Imagine intercalată
  • 6 săli de grupă

  • O sală multifuncțională pentru servirea mesei și activități

  • Bucătărie proprie, dotată cu toată aparatura necesară pentru a le pregăti masa celor mici

  • O spălătorie pentru rufe

  • 7 grupuri sanitare

  • Un cabinet medical

  • Spații pentru primirea copiilor

  • O camera specială pentru depozitarea cărucioarelor

  • Vestiare și spații administrative

 

Pentru siguranța copiilor, creșa a fost dotată cu un sistem de supraveghere antiefracție cu senzori de mișcare.

 

Și pentru că cei mici vor fi încurajați să iasă și în aer liber la joacă, curtea a fost amenajată cu spațiu verde, alei și un loc de joacă cu echipamente adaptate vârstei lor.

 

 

Pașii următori pentru deschiderea creșei, prevăzuți de legislația în vigoare:

 

  1. După admiterea recepției lucrărilor, Primăria Sibiu va obține autorizația ISU, certificatul de performanță energetică a clădirii (audit energetic), va nota construcția și o va înscrie în CF, iar noua creșă va fi transmisă în comodat Școlii nr. 23, de care va aparține.

  2. Conducerea Școlii nr. 23 va obține autorizația sanitară din partea Direcției de Sănătate Publică și din partea Direcției Sanitar – Veterinare

  3. Va urma procesul de evaluare și monitorizare de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), conducerea unității de învățământ urmând să depună documentația pentru aprobarea extinderii activității în spațiile creșei.

  4. Ministrul Educației va emite ulterior un ordin prin care autorizează provizoriu funcționarea creșei, iar Inspectoratul Școlar Județean Sibiu trebuie să emită aviz pentru modificarea rețelei școlare din Sibiu în sensul includerii acestei noi creșe. Grupele de copii din această creșă vor fi astfel cuprinse în planul de școlarizare.

  5. Ministerul Educației va aproba posturile necesare, alocând și finanțarea pentru acestea.

  6. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu va aloca posturile aprobate și va emite acordul pentru organizarea concursurilor de ocupare a acestora.

  7. Unitatea de învățământ trebuie să obțină și Acordul pentru funcțiile de educatori puericultori din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă și va organiza concursurile de ocupare a posturilor. După angajarea personalului poate începe înscrierea copiilor.

 

 

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

10 noiembrie 2022 la 16:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.