Târgul de Crăciun se deschide vineri la Sibiu. Ediția cu cel mai mare număr de căsuțe

Cea de-a 15-a ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu începe vineri și va dura până în 2 ianuarie 2023, în Piața Mare din Sibiu, fiind cea mai mare ediție de până acum, cu 120 de căsuțe, potrivit organizatorilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Deschiderea oficială va avea loc la ora 19:00, când se va porni ș iluminatul festiv în centrul istoric și vor porni și proiecțiile pe clădirile din Piața Mare.

Dintre expozanți, 30 la sută dintre expozanți sunt noi, iar cei selectați provin din 20 de județe ale țării.

Pentru căsuțele din Piața Mare, au fost peste 250 de înscrieri pentru 120 de locuri.

„Este un număr care ne permite și nouă să facem o selecție, să aducem noutăți. Pe latura de handmade avem noutăți, lămpi din ceramică foarte interesante, standuri noi din Mărginimea Sibiului, pentru că știm că lucrurile din Mărginime sunt apreciate și în afara Sibiului”, a spus Andrei Drăgan Răduleț, organizator al Târgului de Crăciun din Sibiu.

Ediția de anul acesta va aduce și o serie de noutăți, una dintre ele fiind grafica proiecției de pe clădirile din Piața Mare.

„Poate înainte era mai greu să îți dai seama în ce an ți-ai făcut o poză la Târgul de Crăciun, anul acesta va fi mai evidentă partea aceasta”, a explicat Andrei Drăgan Răduleț.

Patinoarul care va fi funcțional de la deschidere.

Economia de energie este o altă temă abordată, beculețele care sunt pe fiecare căsuță au fost schimbate cu becuri led, proiectorul va fi pornit doar când va fi complet întuneric și se vor stinge la ora 22:00, la închiderea Târgului.

„Suntem și responsabili, dar nici nu dorim să afectăm experiența”, a spus Andrei Drăgan Răduleț.

Târgul de Crăciun va oferi vizitatorilor o serie de locuri „de experiențe”, locuri speciale pentru fotografii.

La Atelierul lui Moș Crăciun, au fost 300 de rezervări posibile, 80% rezervate în primele ore. Un atelier nou va fi la ediția de anul acesta, o săptămână cu aparate tipografice din anul 1900, atelier în cadrul căruia copiii vor face mesaje ca acum zeci de ani.

La Ateliere, taxa este de 30 lei/copil.

 

Prima ediție fără restricții

Este prima ediție de după pandemie care este organizată fără restricții, iar organizatorii spun că s-au pregătit intens pentru a depăși edițiile anterioare ca dimensiuni, ca număr de expozanți, ca puncte de atracție pentru vizitatori și ca atmosferă.

Evenimentul de anul acesta va oferi noi puncte de atracție, de la ateliere pentru copii la colțuri instagramabile, photocornere sau experiențe teatrale boutique, unde copiii vor putea asculta povești interesante. Proiecțiile de pe fațadele clădirilor simbol din Piața Mare vor crea o atmosferă aparte la Târgul de Crăciun din Sibiu. 

Expozanți veniți din toată țara vor întâmpina vizitatorii, punându-le la dispoziție o gamă variată de produse precum decorațiuni de Crăciun si bijuterii din porțelan, căni pictate manual, coronițe, ghirlande, globuri, obiecte specifice Crăciunului, sculptate manual si aduse din Betleem, precum și diverse specialități gastronomice: de la mezeluri locale, la bunătăți maghiare si burgeri din carne de vită Angus sau chiar vegetali.

Programul zilnic este între orele 11:00 – 22:00.

Inițiat în anul 2007, an în care Sibiul deținea titlul de Capitală Culturală Europeană, Târgul din Sibiu a ajuns cunoscut la nivelul întregii țări pentru amploarea și tradiția creată. Evenimentul este organizat de Asociația Events for Tourism, în parteneriat cu municipalitatea sibiană. 

Programul cultural se desfășoară în cadrul Sibiu Christmas World 2022, acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

 

Custom Image Custom Image

 

10 noiembrie 2022 la 13:57
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
Guvernul le-a pus gând rău polițiștilor locali. Sibiul, sub norma de un polițist la mia de locuitori
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, un nou pachet de măsuri prin care se urmărește reducerea cheltuielilor din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Măldărășanu, frustrat după remiza cu Metaloglobus: ”Să ai 2-0 la pauză și să nu iei toate punctele…”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, era dezamăgit, la finalul meciului de pe ”Municipal”; după ce echipa sa a...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Sport, natură și voie bună la Sadu: comuna găzduiește evenimentul „Exploratori în satul luminii”
Comuna Sadu se pregătește să găzduiască duminică, 20 iulie, un eveniment dedicat mișcării, naturii și socializării. Sub genericul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
(ACTUALIZARE) Prima victorie se (mai) lasă așteptată! FC Hermannstadt, la fel ca în sezonul precedent, remiză cu o nou-promovată la primul meci acasă!
Tibi Căpușă a deschis scorul încă din minutul 3, apoi Ianis Stoica a făcut 2-0 înainte de pauză....
Eveniment
6 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 12 ore
Acordurile lăutei se vor auzi în Biserica Evanghelică din Sibiu
Lăuta este un instrument muzical cu coarde ciupite, cu o istorie fascinantă ce se întinde pe mai bine...
Cultură
3 min de citit
acum 14 ore
Utilajele și muncitorii au început lucrul pe încă un lot din autostrada Sibiu-Făgăraș
Lucrările de construcție pe noul lot al autostrăzii A13 Sibiu – Făgăraș au fost demarate recent. Potrivit surselor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 14 ore
Dispozitivul C-Arm folosit în premieră la Spitalul Militar de Urgență Sibiu pentru manevre intravasculare exploratorii și terapeutice
Aparatul Roentgen mobil cu braț C, cunoscut și sub denumirea de C-Arm, este un dispozitiv radiologic mobil utilizat...
Eveniment
2 min de citit
acum 15 ore
De la mapă, la sapă: viitorii arhitecți învață să tencuiască cu bălegar în „Țara Colibelor”
18 studenți la Arhitectură din cadrul facultăților din București și Cluj trudesc de zor la refacerea unui fost...
Actualitate
2 min de citit
acum 15 ore
Hotelul și restaurantul Select, scoase la vânzare. Cât costă tot complexul
Inaugurat în urmă cu 13 ani, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri hotel-restaurant din Sibiu este scos la...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
O vânzare de puşcă cu aer comprimat, “interceptată” de poliţie
Polițiștii din Mediaș, au organizat miercuri o acțiune de prindere în flagrant pentru a depista o persoană care...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Cum se transformă restaurantul „Bolta Rece”, la „vârsta” de 160 de ani
Parcul Sub Arini din Sibiu este unul dintre cele mai vechi din România. A fost amenajat începând cu...
Actualitate
3 min de citit