Drumețenia (*drumeția pentru curățenie) a ajuns în Cătunul Prislop

Drumețenia (*drumeția pentru curățenie) a ajuns în Cătunul Prislop

Vineri va avea loc cea de-a treia și cea mai amplă ediție a Drumețeniei (*drumeție pentru curățenie), ca parte din seria acțiunilor de ecologizare derulate de Consiliul Județean Sibiu în cadrul Programului „Anii Drumeției”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Până în acest moment 100 de voluntari s-au alăturat inițiativei, dornici să se implice în curățarea deșeurilor de pe potecile din județ. Acțiunea va începe vineri dimineață și se va desfășura în zona Rășinari – Prislop, pe platoul de la intrarea în Prislop și întregul cătun Prislop. Organizatorii anunță că înscrierile sunt încă deschise, iar doritorii sunt invitați să completeze formularul de participare: https://docs.google.com/…/1FAIpQLSdwAZ1K97Nmb3…/viewform.

Ne alăturăm acestei inițiative atât prin susținere financiară, din partea Consiliului Județean Sibiu, cât și prin participare efectivă la activitatea de ecologizare. Cel mai bun exemplu este cel personal și, alături de colegi, voi participa la curățarea potecilor dintr-o zonă frumoasă, aflată la mica distanță de orașul Sibiu. Este important să arătăm că ne dorim un mediu curat și că respectul pentru natură trebuie cultivat și promovat în mod constant”, a declarant Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Drumețenia (*drumeție pentru curățenie) se află la cea de a treia ediție, de altfel cea mai provocatoare dintre toate, judecând după cantitatea de deșeuri existentă în zona cătunului Prislop și numărul de voluntari angrenați în această acțiune. Acestei inițiative s-au alăturat: elevi ai Școlii Primare din Prislop și ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, studenți ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, ADI Eco Sibiu, Primăria Rășinari, Clubul Sportiv Flux, dar și iubitori ai naturii care s-au înscris prin intermediul formularului lansat online, cu câteva săptămâni în urmă. Serviciul de Salubrizare Soma este partenerul acțiunii.

Conceptul Drumețeniei (*drumeție pentru curățenie) îmbină plăcutul cu utilul: curățarea potecilor și a spațiilor verzi din județ, iar apoi răsplătirea voluntarilor cu o drumeție ghidată în zona pe care au curățat-o de deșeuri. Evenimentul are caracter educativ, mesajele principale fiind gestionarea responsabilă a deșeurilor și răspândirea grijei pentru mediul înconjurător, cu flora și fauna specifice.

Primele două ediții ale acțiunii de ecologizare s-au desfășurat în zonele Bâlea și Păltiniș, două zone emblematice pentru turismul montan de masă din județul Sibiu și au activat împreună 100 de voluntari, care au adunat peste o tonă de deșeuri.

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Descoperă mai multe pe www.aniidrumetiei.ro și app-ul Anii Drumeției, disponibil în App Store și Play Store.

31 octombrie 2022 la 20:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 10 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.