E prea devreme să vorbim de Crăciun şi de vestitul lui târg din Piaţa Mare?

E prea devreme să vorbim de Crăciun şi de vestitul lui târg din Piaţa Mare?

Cam da, nu? Aşa aş zice şi eu, dar uite că alţii numără deja zilele rămase până la ediţia cu numărul 15 a evenimentului despre care umblă vorba c-ar fi ăl mai aşteptat dintre toate câte are Sibiul. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nici n-am îndesat bine muşcatele în burdihanul mătăsos al pivniţei unde hodinesc ele în sezonul rece, şi deja vorbim de Târgul de Crăciun şi ghirlandele lui? Nu ne mai bucurăm de soarele ăsta încă generos ca o bancă în ziua primului împrumut când habar n-aveam ce aprig suflă crivăţul cămătăriei? Păi, da, vorbim, fiindcă organizatorii celui mai – mbine, fie! –  îndrăgit eveniment de la Sibiu au şi anunţat ce ne-au pregătit la ediţia cu numărul 15 din acest an. Ediţie care debutează în 11 noiembrie 2022 şi ţine până în 2 ianuarie 2023, cu program zilnic de vizitare între orele 11:00 – 22:00. Citez:
"Numeroși expozanți vor fi fost prezenți in Piața Mare din Sibiu pentru a oferi experiențe plăcute vizitatorilor, iar pentru cei mici au fost pregătite diverse atracții printre care se numără Atelierul lui Moș Crăciun și patinoarul în aer liber. Expozanți veniți din toată țara vor întâmpina vizitatorii, punându-le la dispoziție o gamă variată de produse precum decorațiuni de Crăciun si bijuterii din porțelan, căni pictate manual, coronițe, ghirlande, globuri, obiecte specifice Crăciunului, sculptate manual si aduse din Bethlehem, precum și diverse specialități gastronomice: de la mezeluri locale, la bunătăți maghiare si burgeri din carne de vită Angus sau chiar vegetali.
Spectaculoasele proiecții realizate pe fiecare clădire din Piața Mare, au fost din nou prezente, care întrețin atmosfera feerică a evenimentului. Totodată, acestea iluminează întreaga locație într-o manieră unică, transformând centrul orașului într-un loc de poveste", au scris organizatorii pe targuldecraciun.ro.
Mbine, textul e vechiuţ şi peste timpii din verbe n-a (pe)trecut nimeni nici măcar o greblă, darmite un pieptene, semn că detaliile sunt, totuşi, nişte biete amănunte. Neaoşa virgulă ar merita şi ea mutarea într-un spaţiu ferit de periculoasa vecinătate a predicatului, dar nu pentru asta ne-am adunat astăzi aici, ci pentru a constata că patinoarul va fi, din nou, la locul lui, iar cine vrea senzaţii şi mai tari va avea la dispoziţie şi roata panoramică. Altă prezenţă cu care turiştii şi localnicii s-au obişnuit de ceva timp. Mai numeroase ca anul trecut, căsuţele amplasate în Piaţa Mare vor avea de toate: produse tradiţionale şi de sezon, dar şi obiecte de artizanat. De la flecuşteţe şi nimicuri până la must-have-uri de ocazie ori chiar de colecţie. Cu preţurile rămâne cum am stabi … pardon, rămâne cum au stabilit: dacă anul trecut am văzut şi tarife care aveau mai degrabă legătură cu arheologia banditismului şi cu arhitectura luării de prost, anul ăsta sunt şanse ca tarifele din 2021 să ni se pară chiar roşii-n obraji la ce scumpiri ne-au troienit din toate părţile. Da, da, la senvişurile ălea minuscule cu 38 de lei, la ălea mă refer. Şi la brânzeturile cu 160 de lei kilogramul, şi la corneţelul cu fix nouă castane coapte care costa zece lei, şi la japca deghizată, frecvent, în ofertă. 
De brazi nu mai zic, că-i ştiţi deja şi precis v-aţi obişnuit cu ei, că la cât i-aţi blagoslovit nici dacă erau ornaţi cu zurgălăi nu li se ducea aşa buhul. Ăla mare, barosanul, va veghea Piaţa Mare, în vreme ce pişpiriul ăla albicios ne va cobzări selfie-urile către şi dinspre Podul Minciunilor. 
"Târgul de Crăciun suspendat din cauza pandemiei de COVID 19!" Mai ţineţi minte ce rânjete silabiseau ştirile din vremea pandemiei? De fiorii ăştia n-o să scăpăm multă vreme de-acum încolo …

Despre Târgul de Crăciun din Sibiu

"Târgul de Crăciun din Sibiu este un proiect cultural inițiat de Biroul Atașatului Social al Ambasadei Austriei în România, dr. h. c. Barbara Schöfnagel, în parteneriat cu municipalitatea sibiană. Deschis pentru prima dată în anul 2007, anul Sibiului în calitate de Capitală Culturală Europeană, Târgul de Crăciun a ajuns cunoscut la nivelul întregii țări pentru amploarea și tradiția creată.
Proiectul Sibiu Christmas World 2021 a fost organizat de Asociația Events For Tourism și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu", potrivit targuldecraciun.ro.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
31 octombrie 2022 la 16:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 15 ore
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 19 ore
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 zile
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.