Spectacolul studenţesc „Puzzle” încheie ediţia din acest an a Festivalului MORSI din Milano

Spectacolul studenţesc „Puzzle” încheie ediţia din acest an a Festivalului MORSI din Milano

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Spectacolul „Puzzle”, în regia lui Ianoş Petraşcu, a fost prezent în 18 şi 19 octombrie pe scena de la Civica Scoula di Teatro Paolo Grassi, în încheierea programului din acest an a Festivalului Internaţional MORSI, ajuns la cea de-a VIII-a ediţie.

Spectacolul – producţie a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, în parteneriat cu Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – are în distribuţie studenţi şi absolvenţi ai Departamentului de Artă Teatrală (DAT): Andrada Oltean, Isabela Haiduc şi Costea Gajim. Totodată, spectacolul se bucură de ajutorul Violetei Buduleci şi al lui David Guţă – la rândul lor, masteranzi ai specializării de Management şi Antreprenoriat Cultural, respectiv Arta actorului, în cadrul DAT –, în timp ce managerul de proiect este conf. univ. dr. Luminiţa Bîrsan.

 

„Puzzle” explorează jungla relaţiilor interumane şi a regulilor impuse de societate, trecute prin filtrul adevărului personal al fiecărui personaj. În acest experiment de teatru-dans, publicul poate decide cum evoluează povestea, fiind părtaş la o punere în oglindă a propriilor alegeri care ne definesc destinele.

„Puzzle” este una dintre cele mai de succes producţii studenţeşti sibiene, fiind recompensată în acest an cu Premiul pentru cel mai bun spectacol şi Premiul de originalitate la Blu Theatre Revolution University Contest Constanţa.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Puzzle” – singurul spectacol străin invitat la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului MORSI

Cele două reprezentaţii „Puzzle” au fost întâmpinate cu entuziasm de către publicul milanez, spectacolul sibian fiind singura producţie străină invitată în Festivalul MORSI 2022, festival dedicat producţiilor de dans şi teatru-dans studenţeşti. Echipa din Sibiu s-a bucurat, de asemenea, de primirea călduroasă a doamnei prof. Tatiana Olear – directorul de la Civica Scuola di Teatro Paolo Grassi, organizator principal al festivalului milanez.

Cu prilejul celei de-a doua reprezentaţii din „Puzzle”, studenţii sibieni au fost onoraţi de prezenţa în sală a Excelenţelor Lor, doamna Lucica Tudoranu şi domnul Cristian Căpăţînă, consuli în cadrul Consulatului General al României la Milano, care şi-au arătat disponibilitatea de a susţine orice activitate viitoare realizată între Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală, şi şcolile de teatru din Milano.

 

 

 

După Milano, „Puzzle” poposeşte la Chişinău şi Bucureşti

Coproducţia sibiană semnată de Ianoş Petraşcu se pregăteşte în următoarele săptămâni de două noi plecări.

În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, „Puzzle” va fi prezent la BEFREE Festival în Chişinău. În acelaşi timp, „Puzzle” este singurul spectacol studenţesc sibian selectat pentru a face parte din programul din acest an al Festivalului Naţional de Teatru din Bucureşti, organizat în perioada 6-13 noiembrie.

24 octombrie 2022 la 17:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Inteligența Artificială intră în Primăria Sibiu. Roboți software și un asistent AI vor răspunde cetățenilor
Primăria Sibiu pregătește o schimbare importantă în modul în care sibienii vor interacționa cu administrația. Un asistent virtual...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Caniculă în județul Sibiu. La Dumbrăveni se anunță 35 de grade, cea mai ridicată temperatură
Sibienii vor avea parte de un weekend călduros, cu temperaturi care vor ajunge până la 35 de grade....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
Ce facem în weekend la Sibiu? Festivalul tomatelor, cărți, drumeții și expoziții
Sibienii au de unde alege în weekendul 22–23 august. Festivalul tomatelor aduce zeci de expozanți la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Zona Industrială Vest, trenul periurban și viitorul Liceului „Carol I”. PSC Sibiu, discuții cu Primăria despre dezvoltarea orașului
Dezvoltarea Zonei Industriale Vest, proiectul trenului periurban, viitorul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” și cadrul urbanistic...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 ore
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 8 ore
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit
acum 8 ore
Anunț Direcția Județeană de Mediu Sibiu
Direcția Județeană de Mediu Sibiu anunță publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare conform prevederilor H.G. 1076/2004, pentru...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.