Semnal editorial: "Livada"cu scriitori a Sibiului

Într-un sfârşit, loan Radu Văcărescu şi-a amintit de mine şi mi-a oferit volumul "O grădină a poeziei", subintitulat "note critice sibiote" (urât cuvânt!), apărut în 2021 la Editura Zodia Fecioarei din Piteşti. Într-o pagină inaugurală, autorul ne pune în gardă: "Notele critice sau, dacă ni se permite, mini-eseurile cuprinse în această carte au apărut de-a lungul anilor (de după Decembrie 1989), în reviste literare (…) sau ca prefeţe la unele volume de autor sau antologii. Ele se referă (…) la oameni şi cărţile lor, legaţi definitiv, din perspectiva artistică desigur, de oraşul meu natal şi drag, Sibiul (…) Este omagiul meu adus acestor artişti pentru care spaţiul com­pen­satoriu al oraşului de pe Cibin îşi arată, încă o dată, magia". Mai departe, loan Radu Văcă­rescu numeşte Sibiul "O grădină a poeziei" şi astfel şi-a intitulat cartea într-un moment de inspiraţie. Ca să fiu în ton cu el, eu mi-am ima­ginat Sibiul ca o livadă cu o varietate de pomi, unii mai bătrâni, alţii mai tineri, unii mai roditori, alţii mai zgârciţi în fructe, dar toţi alcătuind un eden pământean. Deşi alcătuită din eseuri publicate de-a lungul mai multor ani, cu diferite prilejuri, cartea este unitară în întregul ei, autorul făcând trimiteri, legături, conexiuni, paralele între scriitorii pe care ni-i prezintă şi operele lor, iar Sibiul, permanent prezent, reprezintă cel mai puternic şi plauzibil liant.

"Preferaţii" lui loan Radu Văcărescu sunt: Lucian Blaga (Lumina lui Blaga, Lucian Blaga în orizontul evenimentului românesc, Faust şi Blaga, Radu Stanca (Aura dramatică), Mircea Ivănescu (Iluminarea făpturii în amiaza iernatică), I. Negoiţescu (Om rătăcind printre pulberi: preţios, metaforic, baroc), Ioana Postelnicu, Iustin Panţa, Liliana Ursu, Dumitru Chioaru şi alţi câţiva. Interesante, prin asociere, sunt şi completările cu scriitori sibieni prin afinităţi elective, nu neapărat poeţi, dar având tangenţă cu viaţa literară de aici, de la profesorul francez Henri Jacquier, Ion D. Sîrbu, Mircea Braga, la Virgil Nemoianu, Nicolae Manolescu, Walter Johrend, Al. Dima şi Ion Dur sau Aurel Cioran. Un capitol important, căruia autorul îi acordă un spaţiu generos este rezervat Cercului literar şi Revistei acestuia din anii '40, perioadă în care, din punctul meu de vedere, oraşul nostru a fost cu adevărat o "capitală culturală naţio­nală", despre care încă nu s-a scris suficient din varii motive politico-ideologice şi de… ranchiună dâmboviţeană, aşa cum nu s-a vorbit destul despre cele două sau trei anto­logii cu poeţi, prozatori şi eseişti sibieni. Iar timpul zboară, unii îmbătrânesc, alţii îşi iau lumea-n cap, sunt uitaţi şi nu puţini se mută definitiv pe Calea Dumbrăvii, cea care pentru destui are un singur sens. Voi încheia această cam dezlânată prezentare tot cu un citat din loan Radu Văcărescu, aşa cum fiecare pasăre pe limba ei piere: "Două feluri de grădini s-au asociat şi au dat mereu farmecul acestui loc, instituind un genius loci recu­noscut de oricine: grădinile de piatră gotice/şi, mai ales, baroce (…) şi grădinile de plante, de arbori şi flori, între care stejari seculari din stejeretele care acopereau altădată împreju­rilile oraşului adunat pe pantele piemontului Cibinului, sub pavăza Prejbei, Mumei, Cin­drelului şi Tunsului Mare (…)". Chiar şi în proză, loan Radu Văcărescu se trădează ca poet. Vorba lui Arghezi: "Carte frumoasă, cinste cui te-a scris".