Scribul de marţi: Gesturi care prisosesc (lucruri, vorbe, gânduri)

Scribul de marţi: Gesturi care prisosesc (lucruri, vorbe, gânduri)

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Toate lucrurile coabitează în dimensiunea imaginară a disperării. Un făgaş la intersecţia punctelor cardinale ne tridimensionează gândurile vieţii dintr-o unicitate plată. Instituţii care promovează gesturile vorbirii – sau tăcerea dintr-un discernământ – continuă să fabrice şi să elibereze vorbe, în speranţa că ne proiectează înafara gândirii. Care este un alt reflex al vorbelor, între coordonatele trecutului actualizat şi, încă, nedefinit dar obligatoriu. În balansul, atipic, dintre lucruri, vorbe şi gânduri, recunoaştem gestul frustrărilor, şi nu se poate să nu recunoşti că ne prisoseşte (iarăşi) uimirea din stupoarea unui argument, cât de cât realizabil: un gând, pe dinăuntru, este motivaţia expulzată din convieţuirea dintre fler şi discernământ.

Ne prisoseşte un lucru în care se ascunde intuiţia timpului: concordanţa. Ne-am pricopsit cu ecoul evoluţionismului nedemonstrat, dar nici pur teoretizat, dintr-o repetiţie deja precară, dar informativă şi în inferioritate gesticulară. Şi detaşată, prin genetica satisfacţilor din raţionamentul gesturilor amânate. Ne place să citim gesturi, neluând în seamă restricţiile dintre vorbele care ne prisosesc şi ne îmbălsămează cu trăsătura originară a omului prea "vechi" pentru noi, cei care înnodăm gesturile celor care ne urmează.

Aşa funcţionează lucrurile şi le simplificăm prin tematică, stilistică şi genul de inversiune de pe paleta desfăşurării alb-negrului colorat la nimereală, aşa cum ne convine. Vom funcţiona între posibilităţi, recomandări şi false implicări dintr-o gestică pe care nu o desluşim între provocarea vorbelor şi asumarea gândurilor. Aşa funcţionăm câtă vreme ne prisoseşte viitorul suplimentat al trecutului uitat între lucruri falsificate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Avem cultul recuperării tragediilor, nerecunoscute, prin comicării pasionale. Avem cultul pasiunilor absconse şi, totuşi revendicate – câteodată, alteori alterate – ceea ce e totuna, încât ne pierdem în "ordinea" gesturilor altoite pe acelaşi subiect de când vremea ne-a învrăjbit într-o tradiţie. Ca orice motivaţie, repetăm aceeaşi strategie, în contra-sensul uitării dinspre dimensiunea strategică a gestului ce repetă întristarea habotnică, tocmai de aceea pasională, ca un obiect ce s-a pierdut între vorbe, gânduri şi alte lucruri fără destinaţie lucrativă. O evoluţie din afara timpului nostru ne-a debranşat din timp, ocrotindu-ne de gânduri "suplimentare", dacă ne-ar fi trecut prin cap (mai ales, prinprejur) să arhivăm istoria, în funcţie de ce ne pricopseşte.

Nu ne funcţionează vorbele, în prisosinţa gândurilor. Avem intuiţia ecoului. Îl pierdem, tocmai când încercăm să descifrăm gesturile din timpanele ceruite cu sigiliul indiferenţei. Închipuim fatalisme, fără să luăm o marjă de gândire. Ne prisoseşte viitorul trecutului impersonal. Vom gesticula, în continuare, dar nu ştim dacă mai funcţionează ceea ce ne-am închipuit că ne-a fost repartizat, ca o pricopseală a gesturilor repetitive.

Trecutul nostru nu le dă pace olandezilor zburători, nici viitorul lor nu mă indispune. Funcţionăm, aşa cum ştim şi, câteodată avem strategia "gestului" final, şi nu vorbim aici despre vorbe şi gânduri manufacturate într-un lucru politic. Sau, poate nu este ultimul argument.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dacă ştim să funcţionăm, înseamnă că suntem, încă, mulţumiţi. Ceea ce nu bănuim nu ar trebui să fie un simplu gest, tânguit printre vorbe. Ceea ce ştim – nici nu ar trebui să ne mai intereseze. E o duplicitate în care migrează trecutul pricopsit…

Autor -
24 octombrie 2022 la 17:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier. A patra nominalizare de la începutul crizei politice
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 5 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 6 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 7 ore
ȘURA MICĂ: Ansamblul Folcloric „Șureanca” îi așteaptă pe tineri la cursuri gratuite de dans popular
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 8 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 8 ore
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 9 ore
AVRIG: Proprietarii de fose septice, în atenția autorităților. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.